VGP, furnizorul paneuropean de logistică și imobiliare semi-industriale de înaltă calitate, își accelerează extinderea prezenței sale în România prin lansarea construcției a trei noi clădiri de aproximativ 30.000 m2 fiecare în parcurile industriale VGP din Arad, Brașov și București Nord.
La nivel european, dezvoltatorul belgian tocmai a dat publicității rezultatele pe primul semestru din 2021, care s-a încheiat cu o performanță operațională foarte solidă, rezultând un profit net record de 203,8 milioane EUR. La 31 august 2021 se aflau în construcție 59 de proiecte reprezentând un total de 1.559.000 m2, la care se adaugă terenuri achiziționate sau angajate cu o suprafață totală de peste 8.500.000 m2.
„Deși sunt foarte mândru de ceea ce s-a realizat până în prezent, așteptăm cu nerăbdare ambițioasa aventură care urmează. Avem în curs de desfășurare mai multe proiecte de prestigiu și lucrăm din greu pentru a putea include noi țări, atât în Europa de Est, cât și în Europa de Vest. În același timp, continuăm să ne extindem agenda de responsabilitate corporativă și socială, făcând ca fiecare dintre țările din portofoliul nostru, activele și cei peste 300 de angajați să contribuie activ la obiectivele noastre. Astfel, extinderea noastră în domeniul fotovoltaic continuă peste plan – prin cei 133 MW în instalații de panouri solare în curs de construire, vom produce în curând suficientă energie pentru a alimenta 37.000 de gospodării”, a declarat Jan Van Geet, CEO VGP.
În România, VGP a început în iulie și august construcția de noi clădiri în trei parcuri diferite, VGP Park București Nord, VGP Park Arad și VGP Park Brașov, implementând astfel strategia de dezvoltare și extindere anunțată în 2020 cu scopul de a realiza o acoperire națională mai bună și de a-și consolida poziția pe piață.
În cadrul VGP Park București (Nord), localizat strategic la intersecția dintre A3 și centura Bucureștiului, a demarat săptămânile trecute construcția primei clădiri, cu o suprafață de aproximativ 28.000 m2, care urmează să fie terminată în trimestrul întâi din 2022.
În parcul dezvoltat pe un teren de circa 250.000 m2 se preconizează că vor putea fi găzduite alte trei clădiri, ajungându-se astfel la o suprafață totală potențială de închiriere de aproximativ 120.000 m2.
VGP Park Arad a lansat în iulie construcția primei clădiri, de 28.500 m2 suprafață totală de închiriat. Spațiul este închiriat deja parțial către doi operatori având ca obiect de activitate curieratul și logistica, și care au ales VGP Arad pentru a-și stabili baza operațională pentru regiune.
VGP Park Arad, dezvoltat pe un teren de 39 ha, cu o suprafață potențială de închiriere de până la 200.000 m2, este poziționat strategic în limitele orașului Arad, cu o conectivitate perfectă la rețelele rutiere europene, localizat adiacent autostrăzii A1 și la doar 50 km distanță de Timișoara și punctul de frontieră (Nădlac).
VGP Park Brașov, lansat în trimestrul al patrulea din 2020, a finalizat livrarea cu succes a primei sale clădiri de 9.500 m2 către doi chiriași și a lansat recent lucrările de construcție pentru cea de-a doua clădire, având 27.500 m2, care se așteaptă să fie finalizată în primul trimestru din 2022. Noua clădire va avea flexibilitate pentru a găzdui operațiuni mici și mijlocii, precum și pentru a îndeplini cerințele pieței locale pentru astfel de spații.
VGP Park Brașov este dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 390.000 m2 și va avea un potențial total de 180.000 m2 spațiu disponibil de închiriat. Parcul logistic este situat adiacent orașului și șoselei de centură Brașov și are acces direct de pe drumul european E68 către Sibiu, fiind foarte aproape de legătura cu viitoarea autostradă A3 București-Brașov-Sibiu.
„Începerea construcției unui nou parc VGP prin lansarea lucrărilor pentru prima clădire a acestuia este întotdeauna un moment special. De data aceasta e cu adevărat memorabil, întrucât lansăm aproape în paralel două locații noi pentru VGP România, Arad și București. Dacă ar fi să adăugăm începerea, în aceeași perioadă, a construirii celei de-a doua clădiri din parcul nostru VGP Brașov, care a fost deja lansat la sfârșitul anului trecut, putem spune că planurile de extindere ale VGP România sunt acum în plin avânt. De asemenea, adăugarea celor 90.000 m2 de spațiu nou va spori portofoliul VGP în România peste borna de un sfert de milion de metri pătrați – suprafață de închiriat” a declarat Adrian Crizbășianu, Country Manager al VGP România.
Obiective ambițioase de dezvoltare durabilă
VGP NV s-a angajat să reducă emisiile de tip 1 și 2 de GES (gaze cu efect de seră) cu 50% până în 2030 și să atingă neutralitatea netă de carbon până în 2025. În plus, au fost stabilite obiective cheie pentru creșterea capacității de producție a energiei verzi până la 200 MW și pentru certificarea tuturor clădirilor noi cu BREEAM foarte bun sau echivalent.
Cadrul de Finanțare Verde VGP oferă un set clar și transparent de criterii care facilitează investițiile în energie regenerabilă, eficiență energetică și proiecte ecologice care fac parte din portofoliul de active al VGP. Cadrul a permis VGP să emită cu succes prima sa tranșă publică de obligațiuni verzi, în valoare nominală totală de 600 de milioane EUR în martie 2021.
Fundația VGP a fost înființată în 2019, cu scopul de a da ceva înapoi societății, indiferent de contribuția adusă de companie prin operațiunile sale obișnuite. VGP s-a angajat să contribuie cu 1-2% din profitul său anual la Fundația VGP. Fundația își propune să încurajeze conservarea naturii, să aibă un impact asupra comunităților locale prin proiecte sociale și să conserve și să protejeze patrimoniul cultural european. Fundația operează independent de activitatea comercială a VGP și este implicată în proiecte pe care le consideră importante.