Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Strabag Property și Facility Services GmbH, companie din Austria parte a grupului Strabag, intenționează să preia Brenneka Install S.R.L. și Samivo Instal S.R.L., două firme active pe piața instalațiilor tehnice pentru clădiri.
Strabag Property și Facility Services este specializată în gestionarea instalațiilor tehnice și a infrastructurii, precum și în furnizarea de servicii pentru sectorul industrial. Compania face parte din grupul Strabag, unul dintre principalii jucători europeni din domeniul construcțiilor și infrastructurii.
În România, grupul Strabag este implicat în proiecte de infrastructură de transport, construcții de clădiri și lucrări de inginerie civilă, dar și în proiecte din domeniile mediului și energiei.
Brenneka Install și Samivo Instal desfășoară activități în zona proiectării și execuției instalațiilor tehnice pentru clădiri. Portofoliul acestora include instalații sanitare și termice, sisteme de ventilație și climatizare (HVAC), instalații electrice, sisteme de automatizare și soluții de protecție împotriva incendiilor.
Cele două companii realizează, de asemenea, rețele exterioare de utilități și furnizează servicii de inginerie și asistență tehnică.
Tranzacția este supusă autorizării Consiliului Concurenței, în conformitate cu prevederile Legii concurenței nr. 21/1996. Autoritatea va evalua operațiunea pentru a stabili dacă aceasta este compatibilă cu un mediu concurențial normal.
Consiliul Concurenței urmează să emită o decizie în termenele prevăzute de legislație.
Persoanele sau companiile interesate pot transmite observații și puncte de vedere cu privire la tranzacție în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului, prin e-mail, fax sau poștă, la datele de contact indicate de autoritatea de concurență.



