România are un regim democratic stabil, o populație de 19 milioane de locuitori (opt milioane activi pe piața muncii) și o poziție geografică strategică. Este membră UE, Schengen și NATO și candidat la integrarea în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Potrivit studiului Oportunități pentru investitorii străini în România, realizat de Academia de Studii Economice (ASE) București la inițiativa Fundației Deloitte România, resursele naturale și potențialul economic insuficient valorificat sunt avantaje pentru atragerea investițiilor străine directe (ISD). Sectoarele economice cu cel mai mare potențial de dezvoltare includ energia regenerabilă, logistica și capacitățile de producție nearshore, serviciile digitale avansate (servicii IT&C cu valoare adăugată mare: cercetare și dezvoltare, inteligență artificială, securitate cibernetică) și industria de apărare.
Oportunitățile de investiții din România sunt influențate de disparitățile de dezvoltare dintre zone. În 2024, PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare era 78% din media UE, însă distribuția pe regiuni a fost inegală, București-Ilfov fiind cea mai dezvoltată regiune (190% din media UE), iar cel mai scăzut nivel fiind regiunea Nord-Est (47% din media UE).
Regiunile cu cel mai mare potențial pentru investiții străine
Potrivit studiului, Sud-Estul (Constanța, Galați, Tulcea), Nord-Est (Iași, Bacău, Suceava) și Centru (Cluj, Alba, Sibiu) se află în topul regiunilor cu cel mai mare potențial pentru atragerea investițiilor străine directe. Sud-Estul oferă oportunități în energia regenerabilă, logistică maritimă și industria alimentară, Nord-Estul beneficiază de forță de muncă disponibilă și infrastructură educațională solidă cu potențial de dezvoltare pentru IT&C, industria auto, producție și servicii, industria agroalimentară și logistică, iar regiunea Centru se consolidează ca hub multifuncțional pentru IT&C, cercetare-dezvoltare, industrie, educație și infrastructură.
„România este o destinație atractivă pentru investiții, oferind oportunități multiple și competitive într-un context european și global dinamic și provocator. Însă potențialul este departe de a fi valorificat la nivel optim, convingere care a stat la baza inițiativei noastre ce pornește de la conturarea profilului investițional al României, cu oportunități și provocări, puncte forte și vulnerabilități, și este menită să îi crească vizibilitatea în ochii investitorilor străini. Din această analiză reiese că, în ciuda provocărilor care, în prezent, afectează cele mai multe economii și societăți, România oferă oportunități de business semnificative – locația strategică în UE, resursele naturale diverse, accesul la fonduri europene consistente, costurile competitive, piața de dimensiuni considerabile, cu putere de cumpărare în creștere, și evoluțiile din sectorul digital creează o bază solidă pentru expansiune. La toate acestea se adaugă îmbunătățirea guvernanței, stabilitatea economică și politică, precum și progresele înregistrate în ultimii ani în dezvoltarea infrastructurii, aspecte care confirmă că România ar trebui considerată una dintre cele mai atractive destinații de investiții din Europa Centrală și de Est.”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Studiul evidențiază că investitorii străini în România pot accesa resurse variate: resurse umane – peste 8 milioane de lucrători activi, salarii competitive, competențe digitale și multilingvistice; resurse naturale – energie (petrol, gaze, lignit, eolian, solară, hidro, geotermală), materii prime esențiale (grafit, magneziu, elemente de pământuri rare, cupru, aur), peste 2.500 de izvoare de apă minerală, teren arabil – 8% din suprafața agricolă utilizată a UE; fond forestier – 6,5 milioane de hectare); infrastructură de transport – 19.600 km de căi ferate (20% electrificate), 1.300 km autostrăzi din care 200 km finalizați în 2024, porturi fluviale și maritime, aeroporturi în principalele orașe.
De asemenea, România oferă un cadru cuprinzător de stimulente pentru atragerea investițiilor străine directe, incluzând sprijin financiar (ajutoare de stat, fonduri UE, inclusiv prin PNRR, garanții), infrastructură de business (parcuri industriale, zone logistice) și facilitatori instituționali (autorități locale, agenții naționale).
„Ne bucurăm să participăm, din perspectivă academică, la o inițiativă atât de necesară pentru economia românească, ce evidențiază principalele dimensiuni care influențează atractivitatea investițională a României și oferă un reper valoros pentru investitorii străini. Studiul de față poate reprezenta, totodată, o bază solidă de dialog pentru fundamentarea unor măsuri de politică publică menite să îmbunătățească climatul investițional și să sporească capacitatea țării de a atrage investiții străine directe.”, a declarat Prof. univ. dr. Alina Mihaela Dima, Prorector al Academiei de Studii Economice din București.
În plus, studiul arată că România are avantaje fiscale competitive în regiune: impozitul pe profit de 16% este mai scăzut decât în Slovacia – 21-24%, Cehia – 21%, Polonia – 19%; facilitățile sunt generoase pentru cercetare-dezvoltare; impozitul pe venit este de 10%, iar TVA de 21%, printre cele mai reduse din zonă.
Inițiativa „Oportunități pentru investitorii străini în România”, derulată de ASE București și Fundația Deloitte România, urmărește consolidarea poziționării țării ca destinație atractivă pentru investiții străine directe. Experți Deloitte voluntari contribuie cu cunoștințe, rețea internațională și experiență practică pentru a crește vizibilitatea țării și a facilita dialogul între părțile interesate relevante – decidenți publici, mediul academic și cel de business.











