Cargus, prima companie de curierat de pe piața românească, a realizat un studiu referitor la interesele și preferințele consumatorilor pentru cumpărăturile online în perioada august-septembrie 2022. Analiza s-a focusat pe profilul și opțiunile magazinelor online pentru soluțiile de curierat oferite clienților.
Studiul arată că 55% dintre consumatori cumpără online, chiar și de 10 ori pe lună, în timp ce 45% aleg să achiziționeze produse și servicii o singură dată pe lună. De asemenea, 29% dintre opțiunile consumatorilor sunt produsele din categoria fashion (îmbrăcăminte și încălțăminte), 25% IT&C, electronice și electrocasnice, 14% produsele de beauty și îngrijire personală, 12% articolele pentru casă și grădină, iar 2% cărțile. 62% dintre respondenți aleg să plătească cu cardul, iar un procent foarte mic, sub 3% returnează produsele achiziționate.
Livrarea click & collect printre preferințele consumatorilor
În preferințele consumatorilor livrarea click & collect câștigă teren. Astfel, 1 din 3 cumpărători preferă ca produsele să fie livrate într-un punct click & collect (magazine partenere de tip SHIP & GO și puncte de tip locker), 74,1% aleg datorită costurilor mai mici de livrare (la magazine partenere de tip SHIP & GO), 72,9% pentru proximitatea față de locuință sau locul de muncă şi 70,4% pentru timpul mai scurt de livrare ale produselor achiziționate.
Metoda cea mai utilizată rămâne livrarea la adresă, în timp ce soluțiile de tip click & collect este opțiunea preferată pentru a economisi timp în ridicarea coletului de la un punct ales chiar de cumpărători.
În cazul livrării prin locker, cumpărătorii online apreciază în procent de 75,4% beneficiul pentru amplasarea în apropierea locuinței sau a locului de muncă, 75,2% pentru accesul digital, având posibilitatea de a intra în posesia coletului folosind telefonul mobil, iar 65,3% pentru impactul redus asupra mediului.
Costurile mai mici de livrare, principalul beneficiu
În această analiză au fost cuprinse magazinele online după preferinţele cumpărătorilor. Principalul beneficiu al platformelor de e-commerce au fost costurile mai mici de livrare sau livrarea de tip click & collect. Alte beneficii au fost cele legate de proximitate, de rețeaua extinsă a locațiilor, de posibilitatea livrării a unui volum mai mare de colete într-un timp mai scurt, precum și de inovațiile digitale, care facilitează accesul clienților la produsele achiziționate. 30% dintre magazinele online care au făcut parte din studiul Cargus oferă cumpărătorilor posibilitatea de a-și ridica coletul de la un magazin partener sau dintr-o rețea de lockere.
În ceea ce priveşte volumul produselor vândute, circa 41% dintre magazinele online livrează către clienți peste 200 de colete lunar, situându-se în categoria afacerilor de mărime medie. Mai bine de o treime dintre comercianții analizați furnizează între 50 și 200 de colete.
59% dintre vânzători oferă cumpărătorilor posibilitatea de a plăti online și prin OP. 70% au precizat că au o rată de retur mai mică de 3% din totalul produselor vândute într-o lună.
Bucureștiul a ocupat primul loc în topul celor care își desfășoară activitatea magazinelor online, urmat cu o treime din total de Ilfov, iar mai apoi Cluj, Hunedoara, Brașov, Dolj și Constanța. În prezent, Cargus gestionează o rețea de peste 900 de puncte SHIP & GO (proprii și partenere), iar în această toamnă urmează să lanseze propria rețea de lockere.