Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Studiu Coyote Logistics: cu ce provocari se confrunta, in prezent, expeditorii si transportatorii

Fragmentarea excesiva continua sa afecteze piata europeana de transport rutier de marfa – 50% dintre expeditori lucreaza cu mai mult de 30 de transportatori in acelasi timp – , astfel ca profesionistii din domeniul aprovizionarii se confrunta cu provocari complexe, se arata in studiul cu privire la provocarile cu care se confrunta profesionistii din lantul de aprovizionare in prezent realizat de Coyote Logistics.

Studiul – „The Evolution of Technology + Humanity: Building a Supply Chain for Long-Term Success” – include rezultatele obtinute in urma a doua sondaje in randul expeditorilor si transportatorilor, dar si informatiile provenite de la clientii Coyote Logistics, fiind realizat in colaborare cu companiile de cercetare MakerStreet si Martec. Astfel, expeditorii si transportatorii se confrunta, in mare parte, cu provocari similare. Costurile mai mari, cresterea complexitatii, deficitul de capacitate, nevoia de flexibilitate si rapiditate, precum si o mai mare vizibilitate la nivelul intregului lant de aprovizionare sunt printre cele mai mari provocari identificate. De asemenea, expeditorii si transportatorii cred ca echilibrul ideal dintre tehnologie si expertiza umana in ceea ce priveste activitatile din lantul de aprovizionare este 60:40, rezultat care confirma pozitia Coyote Logistics ca cele doua componente trebuie sa lucreze impreuna pentru a avea succes intr-o lume in permanenta schimbare.
Pentru a intelege mai bine modul in care expeditorii si transportatorii pot eficientiza lanturile de aprovizionare, studiul Technology + Humanity a analizat 13 sarcini considerate cele mai potrivite pentru expertiza umana, functiile care pot fi optimizate cu ajutorul tehnologiei si cele pentru care e necesara o combinatie intre cele doua. Rezultatele au demonstrat ca expertiza umana este de neinlocuit in activitati creative, decizionale sau strategice, cum ar fi comunicarea cu clientii si rezolvarea problemelor legate de transport si livrare. In ceea ce priveste automatizarea, expeditorii si transportatorii au declarat ca tehnologia este cea mai in masura sa consolideze functiile operationale, cum ar fi gestionarea stocurilor si a livrarilor. Respondentii nu au identificat nicio functie despre care sa poata afirma ca e cel mai bine deservita doar de tehnologie. In schimb, au optat pentru un raport 60:40 in ceea ce priveste echilibrul dintre tehnologie si expertiza umana in activitatile de aprovizionare. Pentru a obtine echilibrul ideal intre tehnologie si suportul uman, expeditorii si transportatorii ar trebui sa inceapa prin evaluarea lanturilor actuale de aprovizionare, pentru a identifica sarcinile care pot fi preluate de tehnologie si activitatile care ar trebui lasate pe seama expertizei umane.

Articole similare

Ad