Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele între Paris și Marid au suferit a doua cea mai mare creștere din Europa

Ti, Upply și IRU au realizat și pentru trimestrul al doilea din 2022 o analiză a tarifelor de transport pe principalele rute europene – de data aceasta atât pentru curse spot, cât și pentru curse pe bază de contract – rezultând că între Franța și Spania ele au atins noi niveluri record. De la Madrid spre Paris tarifele spot au crescut cu 20,9% față de trimestrul anterior, până la o medie de 1.931 de euro, adică 1,52 de euro/km, iar de la Paris spre Madrid au ajuns la 1.787 de euro (1,41 de euro/km), în creștere cu 21,2% față de trimestrul anterior, adică o creștere aproape dublă față de media europeană și a doua cea mai mare din Europa.

Pe piața contractelor, cea mai mare creștere a avut loc pe ruta dinspre Madrid spre Paris, cu 16,4% față de trimestrul anterior, până la 1.688 de euro (1,33 de euro/km), iar dinspre Paris spre Madrid tarifele au fost cu 5,7% mai mari decât în trimestrul anterior, adică de 1.421 de euro (1,12 euro/km)

Creșterile de tarife au fost determinate de creșterea costurilor de transport, iar cererea de transport – în scădere, din cauza scăderii consumului, mai ales de alimente perisabile importate de Franța din Spania – a pus mai puțină presiune asupra ratelor.

Cel mai mult a contribuit la creșterea tarifelor lanțul de aprovizionare din Spania, această țară înregistrând unele dintre cele mai mari scumpiri ale motorinei, de 45% în iulie față de începutul anului, în timp ce în Franța și Germania a fost de circa 25%.

În trimestrul al doilea al anului motorina s-a scumpit în Spania cu 14,6% față de trimestrul anterior, provocând noi conflicte între guvern și sindicatele din transporturi, astfel încât cu greu au fost evitate noi proteste, de genul celor care au paralizat în martie distribuția de alimente din țară. Dar nu se știe dacă în viitorul apropiat nu vor reveni amenințările cu grevă în transporturi, deoarece firmele de profil din Spania vor să li se dea asigurări că nu vor fi obligate să muncească pentru tarife mai mici decât costurile.

Articole similare

Ad