Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TLP consideră că noile legi ale transportului din Polonia servesc interesele vesticilor

Pe 29 iulie, pe pagina de internet a guvernului Poloniei au fost publicate un proiect de lege pentru modificarea Legii Transportului Rutier și câteva legi pentru amendarea reglementărilor naționale în vigoare până acum, astfel încât să se alinieze cu ceea ce prevede Pachetul Mobilitate și să se implementeze decizia Curții Constituționale din noiembrie 2016 în cauza K11/15 privind indemnizațiile și sumele forfetare ce trebuie plătite pe noapte.

Atât proiectul de lege, cât și noile legi propriu-zise au fost create fără vreo consultare cu organizațiile reprezentative din domeniu și în ciuda faptului că miniștrii știau că Pachetul Mobilitate este un instrument prin care industria transporturilor din această țară va fi lovită puternic prin eliminarea operatorilor polonezi de pe piața UE. Astfel de consultări nu au avut loc deși Legea Dialogului Social din Polonia prevede că ele sunt obligatorii în cazul unei noi legi. În plus, proiectul a întârziat cinci ani față de data hotărârii Curții Constituționale în speța K11/15 și cel puțin un an în ceea ce privește Pachetul Mobilitate, care a fost publicat în iulie 2020 și a intrat parțial în vigoare în august 2020.

Ca răspuns la proiectul de lege, asociația poloneză de transport și logistică TLP a prezentat o poziție comună pe care o are cu Asociația Națională a Angajatorilor din Transportul Rutier și Asociația Transportatorilor Rutieri Internaționalei din Polonia.

La o primă citire a proiectului, cele trei asociații arată că el nu include nicio soluție care să rezolve problema creșterii costurilor cu forța de muncă din transportul internațional începând cu februarie 2022 și în plus, prin încercarea iresponsabilă de a modifica legea privind timpul de lucru al șoferilor vor apărea, independent de Pachetul Mobilitate, alte costuri în plus.

De acea TLP consideră că de fapt noul proiect de lege și noile legi susțin interesele Franței și Germaniei, câtă vreme unii dintre transportatori, mai ales cei mari și medii, se vor reloca în alte state UE, în special Germania, iar cei mici vor falimenta, mulți dintre ei. Și tocmai asta urmăresc politicienii vestici, este de părere TLP.

Totuși, Ministerul Infrastructurii le-a dat organizațiilor din domeniu 30 de zile în care să vină cu păreri despre noile propuneri/legi și, în ciuda faptului că este o perioadă de concedii, acestea se angajează să vină cu analize detaliate ale fiecărei soluții propuse și cu studii de impact special și economic. Dar experiența colaborării din ultimii ani cu Ministerul Infrastructurii nu le permite să fie foarte optimiste.

Articole similare

Ad