Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii din Barcelona protestează împotriva noilor zone verzi

Noile reglementări referitoare la Zonele cu Emisii Scăzute vor elimina peste 50% dintre transportatorii care fac acum distribuție urbană în Barcelona și zonele metropolitane, deoarece încă de la 1 ianuarie 2022 peste 6.000 de vehicule grele care fac logistică și distribuție aici nu vor mai avea acces în respectivele zone. Iar în cazul Barcelonei Zona cu Emisii Scăzute estre una dintre cele mai restrictive din Europa, acoperind și Barcelona, și orașele învecinate.

De aceea Asociația Generală a Transportatorilor din Catalonia (AGTC) și celelalte asociații din domeniu le cer autorităților locale să ia de urgență măsuri care să țină cont și de situația dificilă prin care trece acest domeniul de activitate, din cauza scumpirii necontrolate a carburantului și a problemelor de pe piața vehiculelor comerciale, și se oferă să negocieze cu administrația pentru a apăra interesele transportatorilor. Solicitările lor sunt ca transportul de bunuri pe șosele să fie o parte activă în lupta împotriva schimbărilor climatice, dar în mod realist și fără pagube ireparabile pentru firmele din domeniu, ca toate vehiculele pentru transport de marfă, mai ales cele care au nevoie de autorizație de transport, să fie exceptate de la restricțiile din Zonele cu Emisii Scăzute, și ca administrația să garanteze reconversia acestui sector de activitate în mod progresiv și realist, cu protejarea transportatorilor independenți cu vârsta de peste 60 de ani. În plus, mai este nevoie de un cadru care să dea siguranță legală și să garanteze continuarea activității economice și oferirea de ajutor economic pentru înlocuirea vehiculelor și de un plan strategic de reconversie a acestora, prin omologarea filtrelor și catalizatorilor.

În acest context, așa cum informează federația FENADISMER, sute de transportatori rutieri din Barcelona au protestat sâmbătă, 20 noiembrie, pe străzile din oraș, aceasta fiind doar prima dintr-o suită de manifestări pe care le pregătesc cărăușii împotriva reglementărilor referitoare la Zonele cu Emisii Zero.

Protestatarii acuză faptul că aplicarea noilor restricții nu a fost însoțită de modificări corespunzătoare ale reglementărilor, astfel încât să poată fi aplicate viabil în transporturi, sau de linii de ajutoare pentru înnoirea flotelor, așa cum spusese inițial administrația. Iar criza economică survenită în urma celei sanitare a sporit și mai mult dificultățile în trecerea la un transport sustenabil și de aceea introducerea Zonelor cu Emisii Scăzute este cu atât mai dramatică și va afecta nu numai firmele de distribuție, ci și mii de angajați ai lor și populația în general, câtă vreme aprovizionarea cu bunuri va avea de suferit.

Articole similare

Ad