Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii din Portul Valencia și-au reluat activitatea

Așa cum v-am informat săptămâna trecută, din cauza aglomerației și a timpilor mari de așteptare la încărcare/descărcare, de până la cinci ore, a condițiilor proaste în care așteptau șoferii și a pierderilor economice, dar și a eșecului negocierilor cu administrația portului, transportatorii din Portul Valencia au încetat pe 13 iulie să-și mai oferte serviciile terminalului APM, sprijiniți în demersul lor de Federația Antreprenorilor din Transport și Logistică din Valencia (FVET).

Între timp însă, după patru zile de întâlniri în vederea negocierilor și de paralizare a activității de aprovizionare, s-a ajuns la un acord menit să ducă la fluidizarea traficului și eficientizarea operațiunilor, iar transportatorii și-au reluat munca.

APM s-a angajat să accelereze încărcarea și descărcarea prin implementarea unui plan de urgență pentru momentele când cozile ajung la terminat și pentru evacuarea containerelor goale și va extinde programul de primire sau livrare a containerelor, care va începe la 6:00 a.m. În plus, a anunțat că va îmbunătăți și facilitățile pentru șoferi, va aduce noi echipamente și va updata sistemul de operare al terminalului, astfel încât operațiunile să fie mai dinamice și eficiența transportatorilor să fie mai mare.

Transportatorii care operează în Portul Valencia mută aproape toate containerele care ajung aici sau care pleacă de aici – mai exact, 91,5% din cele 2.367.515 containere – deci activitatea lor este deosebit de importantă pentru această zonă a Spaniei.

Articole similare

Ad