Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul expres urmeaza sa fie licentiat

Transportul expres a fost si el propus pentru reglementare in pozitia adoptata de Parlamentul European la inceputul lunii aprilie in privinta Pachetului Mobilitate 1. Pe de-o parte, vehiculele intre 2,4 si 3,5 t sunt propuse pentru a fi licentiate, pe de alta parte, soferii acestora se vor supune acelorasi reglementari ca cei din transporturile grele.
In privinta accesului la profesie si la piata de transport, noile prevederi adoptate de PE arata ca firmele de transport care au numai vehicule a caror MTMA, inclusiv cea a remorcilor, este cuprinsa intre 2,4 si 3,5 t si care desfasoara transport international, ar trebui sa aiba un nivel minim de capacitate financiara, pentru a garanta ca au mijloacele necesare desfasurarii de operatiuni in mod stabil si pe termen lung.

Cu toate acestea, dat fiind ca operatiunile efectuate cu aceste vehicule sunt, in general, de dimensiuni limitate, cerintele aferente ar trebui sa fie mai putin stricte decat cele aplicabile operatorilor care utilizeaza vehicule sau combinatii de vehicule peste aceasta limita. In plus, la Regulamentul privind accesul la profesie, in cadrul amendamentului 110, la propunerea de regulament se arata ca „pentru a evita eventualele lacune si a se asigura un nivel minim de profesionalism in sectorul transportatorilor care utilizeaza autovehicule a caror masa maxima autorizata, inclusiv cea a remorcilor, este cuprinsa intre 2,4 si 3,5 tone pentru transportul international, prin intermediul unor norme comune si, implicit, pentru a se armoniza conditiile de concurenta intre toti operatorii, iar cerintele pentru exercitarea ocupatiei de operator de transport rutier ar trebui sa se aplice in mod egal ,evitand, totodata, o sarcina administrativa disproportionata“. Mai pe scurt, au fost propuse pentru a fi licentiate. In plus, transportul expres este inclus si in raportul lui Wim van de Camp, privind modificarea Regulamentului 561/2006, ceea ce inseamna ca soferii vor trebui sa respecte timpii de condus si odihna intocmai ca si colegii lor din transporturile grele.

Articole similare

Ad