Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Trei Daily electric au ajuns in Romania

Iveco Romania a anuntat livrarea pe piata romaneasca a trei vehicule Daily in varianta electrica. Daily electric este un vehicul cu tractiune integrala si a fost lansat impreuna cu omologul cu motor termic. Este dedicat aplicatiilor urbane, avand o autonomie de 130 km. Vehiculul este echipat cu un motor trifazic asincron, disponibil in doua variante de putere, de 60 kW si 230 Nm pentru gama de 3,5 t si 80 kW si 300 Nm pentru gamele de 3,5 t pana la 5,2 t. Vehiculul poate fi echipat cu doua pana la patru baterii amplasate dedesubt, care au fiecare un redresor propriu.
 

Bateriile functioneaza optim la 250 gr. C. In cazul in care se supraincalzeste, motorul intra automat in modul economic. Pragul de detarare incepe in momentul in care bateria mai are 30%.
Incalzirea cabinei se realizeaza tot cu fluid, ca la vehiculele conventionale. Incarcarea se realizeaza prin conectarea la o priza trifazica de 380 V, in opt ore. Bateriile sunt conectate in serie si se incarca/descarca in acelasi timp, iar la franare energia este recuperata si stocata in aceleasi baterii.
Un vehicul electric are o greutate mai mare decat unul cu motor conventional si, in functie de numarul de baterii pentru care opteaza clientul, sarcina utila este de la 500 la 2.100 kg, in versiunea furgon. Si in versiunea autosasiu Daily dispune de aceleasi mase maxime admise.
Autonomia este cea mai importanta performanta a unui vehicul electric, a subliniat Dragos Rosca, product manager Iveco Romania. In functie de tonaj, autonomia lui Daily electric este de 90-120 km incarcat la capacitate maxima.
Pentru a conserva energia, viteza este limitata la 80 km/h, iar panta maxima la incarcatura este de 18%.
Masina a fost echipata cu un selector de functionare in modul economic si limiteaza viteza la 50 km/h cand este activat, pentru a reduce consumul de electricitate si a mari autonomia.
Bateriile sunt produse de FIAMM si nu sunt influentate de temperatura exterioara, au densitate energetica mare si sunt 100% reciclabile. Bateria nu necesita intretinere, nu are efect de memorie si nu trebuie sa fie descarcata 100% pentru a fi incarcata eficient.
Varianta electrica a primit diferite premii pentru sustenabilitate si pentru solutii alternative.
La ora actuala este utilizata pentru distributia catre supermarket-uri sau colectare, iar ultimul lot livrat anul trecut catre DHL Germania – 80 de sasiuri carosate ulterior – este folosit pentru servicii de curierat.
Garantia standard este de doi ani, iar bateria are o garantie standard de patru ani sau 550 de cicluri complete descarcare/incarcare, dar se poate opta si pentru o garantie extinsa.

Articole similare

Ad