Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Turcia, colacul de salvare pentru transportatorii din industria textila romaneasca

MaRa Logistics, casa de expeditii specializata in transportul in regim de grupaj, activeaza foarte mult pe relatia Italia, de unde aduce materie prima pentru industria textila romaneasca. Drept urmare, in contextul pandemiei de COVID-19 si inchiderii intregii Italii, volumele au scazut drastic pe aceasta relatie, dupa cum apreciaza managerul general al companiei, Maria Radita. Colacul de salvare pentru industria textila pare a fi insa Turcia, care va creste volumele in perioada urmatoare.
 
Daca pana recent inca se aducea marfa provenita din stocurile partenerilor italieni, incepand din 30 martie, compania nu a mai inregistrat nici un transport din Peninsula. ,,Luni au fost ultimele marfuri care au ajuns in tara din Italia. Probabil ca in aprilie vom scadea sub 50% cifra de afaceri fata de luna martie”, explica Maria Radita. Daca imediat dupa izbucnirea pandemiei in Italia, multe companii romanesti de transport au intampinat probleme cu soferii care nu mai doreau sa plece in cursa catre Italia, oficialul MaRa Logistics spune ca nu a intampinat dificultati in gasirea partenerilor de transport. Spre exemplu, daca nu au putut fi gasiti direct din Romania, cursele au fost efectuate cu transportatori gasiti de catre partenerii din Italia, ,,culmea, cu tractionisti din Romania aflati in Comunitate, care au dorit sa se intoarca acasa”. Au explodat insa preturile, care aproape s-au dublat. ,,Probabil ca cineva a oferit un pret destul de mare pe bursa, dublu fata de normal, iar din acel moment preturile au sarit in aer. Pe o distanta de 1750 de km, Florenta-Bucuresti, preturile aproape ca s-au dublat. Acum, desi au revenit spre normal, nu mai sunt marfuri”, spune managerul MaRa Logistics, caruia nu i se pare normala aceasta crestere artificiala de tarif, despre care spune ca nu face bine industriei. 
 
Din fericire, Italia nu este singura rela?ie pe care activeaz?, in momentul de fata fiind efectuate exporturi si importuri pe relaTiile Danemarca, Suedia, Olanda, Belgia, Cehia, Polonia, Germania, Austria si Bulgaria, insa volumele sunt destul de mici. O gura de oxigen vine dinspre Turcia, de unde MaRa Logistics transporta tot materie prima textila, pe care continua sa o livreze catre fabricile din Romania, care, desi inchise, continua sa preia marfa conform contractelor. ,,Saptamana trecuta (n.r. – 24-30 martie), am avut sapte camioane in regim de grupaj, un volum normal. Eu prevad ca Turcia va creste in perioada aceasta”. 
 
In contextul termenelor de plata tot mai problematice, in care toata lumea incearca sa dispuna de cat mai multe lichiditati, managerul MaRa Logistics afirma ca inregistreaza intarzieri la plata, insa numai pentru cativa clienti din Romania, cei externi insa si-au achitat facturile, ba chiar unul dintre partenerii italieni a platit putin mai devreme. Maria Radita monitorizeaza foarte atent si masurile economico-financiare pe care Guvernul le ia sau le va lua in perioada urmatoare, inclusiv cea referitoare la inghetarea/amanarea ratelor pentru o perioada de pana la 9 luni, insa marturiseste ca deocamdata nu este cazul pentru asemenea masuri la nivelul companiei, mai ales in contextul sustinerii economiei. ,,Amanarea ratelor nu o vad ca pe o masura viabila din punct de vedere economic. Deocamdata nu avem nevoie de amanare, avem lichiditati, puterm acorda salarii, iar la noi salariile sunt cele negociate. Avantajul nostru este ca nu lucram pe rulaj, ne permitem sa traversam aceasta perioada, cu conditia sa nu aiba o durata de timp foarte mare”. In plus, explica Maria Radita, optimismul primeaza si sunt semnale ca Italia va relua activitatea economica si de productie dupa Pastele catolic. ,,Consideram luna aprilie similara lunii ianuarie, speram ca din mai sa ne reluam activitatea la capacitate normala”, completeaza oficialul MaRa Logistics.

Articole similare

Ad