Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un nou coridor feroviar va lega Ungaria de Marea Neagră

Un nou coridor feroviar care leagă Europa de Vest cu Marea Neagră și zona Balcanilor prin Ungaria, parte a rețelei europene TEN-T, va traversa zona centrală a Ungariei. Culoarul feroviar evită astfel intersecția feroviară aglomerată din jurul capitalei Budapesta și face legătură între Austria și Slovacia, pe de-o parte, cu România și zona Mării Negre, inclusiv Asia Mică, către Turcia.

În noul context geo-politic impus de război, proiectele deja planificate, dar care așteptau să devină operaționale sunt accelerate. Printre acestea se numără acest nou coridor care va traversa în diagonală regiunea centrală a Ungariei, evitând tranzitul de la intersecția feroviară a capitalei Budapesta, pentru a crea o conexiune de transport de marfă de mare capacitate între Austria și Slovacia pe de o parte și Marea Neagră și Balcani, pe de altă parte. Noua relație feroviară face parte din coridorul transeuropean TEN-T și are puțin peste 200 de kilometri lungime. Calea ferată pornește de la Szolnok, în centrul Ungariei, ajunge la Győr, principalul nod nord-vestic al țării ungare și în apropierea graniței cu Austria și Slovacia, nu departe de Viena, respectiv Bratislava.

Șantiere

Șantierele vor fi deschise cât mai curând pe tronsonul central, lung de aproximativ 60 de kilometri, între Kecskemét și Adony, la sud de Budapesta. Autoritățile ungare estimează că întreaga linie dintre Szolnok și Győr va fi finalizată până în 2030. Planul include și un nou pod de cale ferată peste Dunăre. Inițial, acest nou itinerariu a fost inclus într-un acord mai amplu semnat în 2021 nu numai de Ungaria, ci și de căile ferate din Austria și Rusia. Acum, această asociere în participațiune cu greu poate fi refăcută, având în vedere scenariile politice profund schimbate.

Articole similare

Ad