Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un număr record de falimente în sectorul transporturilor din Belgia în 2024

Anul 2024 a adus un val de falimente în sectorul belgian al transporturilor, atingând un record istoric. Datele furnizate de ITLB (Institutul de Transport Rutier și Logistică din Belgia), citat de transportmedia.be, indică 307 falimente în domeniu, ceea ce reprezintă o creștere de 10% față de 2023. Această tendință reflectă dificultățile economice cu care se confruntă industria, amplificate de concurența intensă din partea operatorilor străini din estul Europei, după cum susțin reprezentanții marilor asociații de transport din Belgia, și de scăderea cererii economice generale.

Potrivit Graydon Creditsafe, numărul total de falimente, incluzând și alte sectoare legate de transport, a fost de 675, ducând la pierderea a 2.204 locuri de muncă. În medie, fiecare faliment a afectat 3,24 locuri de muncă. Acest impact este mai sever pentru companiile mici, care domină sectorul, având în vedere că în Belgia o întreprindere de transport are în medie 8,35 angajați.

Falimente notabile în industrie

Printre numele importante care și-au încetat activitatea se numără Lica Logistics & Services din Assenede, cu 66 de locuri de muncă pierdute, și Nirotrans din Malle, care a concediat 64 de angajați. Ambele companii se regăsesc în Top 50 al falimentelor din toate sectoarele economice, dar un caz și mai emblematic este cel al Selcuk Transport Service din Ganshoren. Această companie, care avea 75 de angajați, și-a declarat falimentul pe 10 decembrie 2024.

Selcuk Transport Service, înființată în 2018, a avut o ascensiune rapidă, cvadruplându-și marja brută între 2021 și 2022. Totuși, în 2023, compania a înregistrat pierderi de 964.000 de euro, la o marjă brută de 1,9 milioane de euro, ceea ce a subliniat vulnerabilitatea modelului său de afaceri bazat pe subcontractare. Situația acesteia amintește de cazul KM Group, subcontractant al Amazon, care și-a încetat activitatea în august 2024, provocând proteste ale șoferilor și intervenția sindicatelor. KM Group avea 100 de livratori angajați în Belgia, aceștia fiind anunțați în august anul trecut prin Whatsup că firma a dat faliment și că au rămas fără loc de muncă, fără salariul complet plătit pe iulie și fără forme de înregistrare în sistemul de șomaj. Tânărul antreprenor care conducea KM Group a motivat falimentul și concedierea colectivă prin faptul că Amazon nu a acceptat să crească prețul contractual.

Astfel, dificultățile economice generale, lipsa de vizibilitate financiară și dependența de marile companii de retail au fost printre factorii principali care au condus anul trecut la falimente. În multe cazuri, este vorba de companii mici care au operat cu marje reduse și au generat o valoare adăugată scăzută per angajat, ceea ce le-a făcut extrem de vulnerabile la schimbările economice și la presiunile pieței.

Articole similare

Ad