Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ungaria retine amenzile din TVA de recuperat

De la cresterea accizei din Romania, tot mai multi transportatori de la noi alimenteaza in Ungaria, asa ca acesta este unul din statele de unde companiile au cel mai mult TVA de recuperat. Daca, insa, firma care solicita recuperarea TVA din Ungaria are de achitat si amenzi la acest stat, atunci din suma care i se cuvine va fi retinuta si contravaloarea amenzilor. Practica din Ungaria nu se mai intalneste in niciun alt stat comunitar. Romanii au de recuperat cei mai multi bani din Austria, Franta, Germania si Spania, acestea fiind si tarile cele mai tranzitate de catre transportatorii de la noi.
 

Pentru a putea solicita TVA, companiile trebuie sa completeze formularul 318, iar orice achizitie pentru care se solicita rambursarea sa fie legata de activitatea societatii in cauza, in special cea de transporturi rutiere de marfuri. De asemenea, companiile trebuie sa respecte conditiile impuse de fiecare stat membru de rambursare in parte.
Cele mai multe cereri ale transportatorilor romani de recuperare a TVA sunt pentru cheltuieli efectuate in Austria, Franta, Germania si Spania. Iar cele mai multe sume de recuperat sunt din cheltuieli legate de combustibil, taxe de drum si piese de schimb.
Exista si state unde taxele de drum se factureaza fara TVA, cum sunt Germania si Cehia. Modalitatea de facturare este reglementata de normele europene, care lasa la latitudinea fiecarei tari cum doreste sa o implementeze.
Nivelul de TVA recuperat variaza, in functie de tara. In Luxemburg este de 17%, iar in Ungaria, de 27%. Daca natura produsului achizitionat este rambursabila, atunci acest TVA se poate recupera integral.

Se pot cere si documente suplimentare
Pentru rambursarea TVA exista un set standard de documente comune ce trebuie depuse, insa sunt si situatii in care unele state solicita documente suplimentare.
Trans Vat Roumanie este filiala din Romania a grupului european Negometal, care are peste 30 de ani de experienta, cu filiale si agenti in 12 tari europene.
Compania ofera clientilor sai servicii de recuperarea de TVA si accize din Europa, distribuire de carduri de carburant si aparate pentru plata taxelor de drum, obtinerea de facturi in baza bonurilor fiscale si recuperare de creante.
Pentru a-i ajuta in recuperarea TVA, Trans Vat Roumanie pune la dispozitia clientilor formulare tip, un chestionar, dar si doua procuri pe care acestia trebuie sa le intocmeasca la un notar si care sunt necesare Fiscului din Romania. In plus, clientii trebuie sa furnizeze copiile actelor societatii (certificat constatator si de inregistrare, carte de identitate a administratorului, certificat in scopuri de TVA, licenta de transport, carti de identitate ale vehiculelor).
Vialtis solicita clientilor facturile in original in baza unui contract, o imputernicire pentru a se putea inregistra pe portalul ANAF, imputerniciri pentru fiecare tara in parte si alte cateva documente care trebuie doar semnate si stampilate.

Articole similare

Ad