Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

UPS extinde serviciile Express pe pietele internationale

UPS isi extinde serviciul de curierat Worldwide Express catre 14 tari noi. Aceasta extindere la nivel global include, de asemenea, timpi de preluare mai tarzii, timpi de tranzit imbunatatiti si livrarea sambata in sapte tari din ISMEA, din dorinta de a conecta mai bine companiile la reteaua logistica UPS la nivel global, demonstrand astfel orientarea strategica a companiei catre pietele internationale care inregistreaza o crestere puternica.
 

„Suntem incantati sa anuntam ca, acum, clientii pot alege UPS pentru a fi mai competitivi la nivel global, oferindu-le servicii de livrare la ore precise, de care au nevoile companiile din intreaga lume", a declarat Nando Cesarone, presedinte UPS International, potrivit unui comunicat remis de companie. „Prin imbunatatirea timpilor de tranzit si cresterea numarului de tari deservite, clientii nostri au mai multe optiuni de livrare, pentru a raspunde mai bine nevoilor critice ale clientilor".
Imbunatatirile aduse serviciilor care garanteaza livrarea in zile si la ore precise sunt disponibile in America de Sud si Centrala, inclusiv Panama, unde clientii pot beneficia de avantajele oferite de zona de liber schimb Colón, plus Europa, Orientul Mijlociu si Africa, inclusiv Nigeria, cea mai mare economie din Africa, dupa PIB si numarul populatiei.
UPS a extins, de asemenea, serviciile express pe pietele cheie, adaugand noi coduri postale in 26 de tari europene, precum si pe alte piete cu o crestere puternica, precum Coreea de Sud, China, Hong Kong, Indonezia si Singapore.
„In plus fata de extinderea zonei de servicii, UPS a imbunatatit timpii de tranzit in 24 de tari, in primul rand pe pietele emergente, oferind astfel clientilor un timp mai scurt de lansare pe piata a serviciilor si produselor", a declarat Jean-Francois Condamine, presedintele UPS pentru pietele in crestere si emergente. „Aceste imbunatatiri sunt disponibile inclusiv in India, unde UPS a anuntat recent o investitie pentru a-si consolida pe deplin pozitia in zona serviciilor expres, in una din economiile cu cea mai rapida dezvoltare din lume".
UPS a lansat, de asemenea, serviciul de livrare sambata in sapte tari ISMEA, timpi mai tarzii de preluare in 22 de tari europene, ore limita mai tarzii in cinci tari din Asia. Orele de preluare si orele limita mai tarzii ofera beneficii companiilor, cum ar fi mai mult timp pentru productie si procesul de distributie a comenzilor.
Pentru clientii cu nevoi urgente de transport marfa, UPS Worldwide Express Freight Midday ofera acum livrari internationale paletizate la ore precise, la peste 39.000 de coduri postale noi in Europa. Codurile postale suplimentare maresc suprafata in care este disponibil acest serviciu garantat de cinci ori, permitand expeditii in peste 35 de tari si teritorii si posibilitatea de a primi pachete din peste 70 de tari si teritorii.

Articole similare

Ad