Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

VDL a prezentat noua generaţie Citea, dezvoltată în jurul electro-mobilităţii

VDL Bus & Coach a prezentat în premieră noua generaţie Citea, care are la bază o platformă complet nouă, ce integrează tehnologia electrică de propulsie. Evenimentul a fost organizat online şi va fi urmat de o ceremonie oficială de lansare, anunţată pentru noiembrie anul acesta.

Nu mai vorbim, aşadar, de adaptarea unui autobuz diesel – cum era în cazul vechii generaţii Citea – pe care s-au instalat motorul electric şi bateriile, ci de un concept inovator de e-mobilitate.

Noua platforma electrică, modulară, a fost gândită pentru o gamă completă, ce va include autobuze cu podea coborâtă – solo şi articulate – dar şi 3 versiuni low-entry pentru aplicaţii inteurbane. Acestea vor avea 12,2, 13,5 şi respectiv 14,9 m lungime, dintre care primele două pe două axe şi ultima pe trei axe.

Producătorul olandez rămâne fidel ADN-ului său de carosier, astfel că în dezvoltarea noii familii de autobuze se regăsesc câteva idei foarte ingenioase, menite să sporească autonomia, capacitatea de transport şi performanţele la rulare. Astfel, pachetele de baterii au fost integrate în podea, ceea ce a determinat coborârea centrului de greutate şi, în plus, a permis utilizarea unor pereţi laterali mai subţiri şi mai uşori. În plus, dezvoltarea unui panou lateral dintr-o singură bucată reduce zgomotul şi vibraţiile şi permite scăderea suplimentară a greutăţii proprii a vehiculului. Se asigură astfel o capacitate de transport comparativă cu cea a autobuzelor diesel.

În ceea ce priveşte autonomia, VDL promite că autobuzul său va putea parcurge între 500 şi 600 km cu o singură încărcare, graţie instalării unui pachet de baterii de 490 kWh inclusiv pe modelul de 12 m lungime.

Producţia de serie pentru noua generaţie Citea va începe la finalul acestui an, diferitele modele urmând să fie introduse gradual în fabricaţie. Primele autobuze demo vor fi disponibile din primăvara anului viitor.

Articole similare

Ad