Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vehiculul autonom, un „must“ al viitorului

Compania italiana de inginerie si design ED Group a prezentat la cea de-a 13 a editie a Solutrans inovatiile tehnologice care permit si insotesc conducerea autonoma, precum si modul in care acestea vor transforma viata la bordul vehiculelor comerciale. Pe langa confort si poluarea zero, datorata actionarii complet electrice, beneficiul principal ale camionul „inteligent“ se refera in special la siguranta rutiera si la eliminarea evenimentelor majore. Iar asta deja se impunea pe piata, in conditiile in care circa 1,2 milioane de oameni mor in fiecare an in accidente rutiere, cifra in permanenta crestere, in special pe pietele emergente.
 

In acest context, Michael Robinson, CEO si director de design al ED Design, parte a Grupului ED, a explicat, pornind de la Torq, o masina de curse unica, fara geamuri, complet electrica, autonoma, prezentata in 2015 la Geneva Motor Show, ca aceasta este prima dintr-o serie de vehicule (incluzand aici si camioane pentru distante lungi) concepute printr-un proiect ambitios de dezvoltare, numit MAAL (Mobile Automotive Autonomous Laboratory).
„Acest prototip este doar inceputul unui proiect ambitios de dezvoltare pe care dorim sa-l impartasim si colegilor de la OEMs, furnizorilor, companiilor IT, institutelor de cercetare si universitatilor. «Laboratorul mobil» autonom le permite cercetatorilor sa experimenteze o serie de aplicatii noi cu ajutorul carora sa imbunatateasca aspectele legate de calitatea vietii oferita de mobilitatea asistata in anii urmatori“, a spus Michael Robinson.
Masina de curse Torq este echipata cu patru motoare care ofera o putere de 320 Wh (480 CP) si un cuplu de 1.800 Nm. Bateria este de tip litiu-ion, cu un volum de 450 l.

Spatiu generos si relaxant pentru „ex“-sofer
Camionul autonom ofera o previzualizare a conceptului de convergenta dintre doua culturi – automotive si tehnologia informatiei – transferand lumea transportului direct in Era Digitala, pentru a incuraja producatorii sa accelereze intrarea pe piata a vehiculelor autonome hi-tech, mai atragatoare si mai eficiente atat pentru soferi, cat si pentru operatorii profesionisti.
„Va fi un camion «inteligent», complet electric, fara geamuri exterioare si fara volan, care se deplaseaza pe distante lungi. Acesta relationeaza perfect cu alte vehicule, este prietenos cu mediul si extrem de eficient“, a punctat Michael Robinson subliniind ca autonomia camionului nu inseamna ca prezenta soferului in interiorul acestuia nu va mai fi necesara, ci doar ca rolul lui se va schimba. „«Ex»-soferii viitorului vor gestiona activitatile rezervate acum departamentelor de logistica, utilizand retelele sociale. Ei vor desfasura atat activitati profesionale, cat si personale in timpul calatoriilor“, a mai spus Robinson.
Interiorul, in care vehiculul isi manifesta un prim „factor de atractie“, utilizeaza spatiul disponibil in moduri complet noi si inspirate. Geamurile mari din afara sunt inlocuite la interior cu ecrane „wonderwall“ curbate, care permit soferului sa efectueze diferite sarcini pe drum, in timp ce toate functiile, controlate azi de multe butoane de pe panoul de bord, pot fi activate direct pe ecrane tactile mari sau prin comenzi vocale.
Spatiul generos al „apartamentului pe roti“, disponibil datorita lipsei panoului de instrumente, a volanului si scaunului soferului, ofera posibilitatea conectarii permanente cu lumea exterioara. In plus, acesta ii permite ex-soferului sa se relaxeze cu filme, sa isi ajute copilul la teme, sa faca sport si, desigur, sa se odihneasca. „Aceste activitati pot fi facute in timp ce vehiculul se deplaseaza catre destinatia finala, fara opriri lungi pentru odihna, obligatorii azi prin lege, cu exceptia celor pentru reincarcarea bateriilor“, a explicat Michael Robinson.

Scopul principal: accidente zero
Noile vehicule vor constitui o revolutie reala pentru sectorul de transport, imbratisand in mod oficial tendinta de conducere autonoma din industria auto, inceputa in 1998 cu primul prototip de lux, Lancia Dialogos, cu scaune fata in fata, urmat in 2000 de unul dintre primele automobile autonome, Lancia Nea, dar si de primul elicopter VTOL complet electric, autonom, din lume (2011).
Potrivit studiilor realizate de autoritati, urmatorii 20 de ani vor aduce cea mai mare transformare din industria transporturilor, de la inceputurile sale, cu schimbari care vor garanta, pe langa o calitate superioara a vietii in interiorul vehiculelor mari si reducerea poluarii, si eliminarea blocajelor din zonele metropolitane, dar mai ales a accidentelor.
„Potrivit celor mai recente statistici, circa 1,2 milioane de oameni mor in fiecare an in accidente rutiere, iar numarul acestora se asteapta sa creasca intr-o societate unde cererea pentru transport este inca in crestere, in special pe pietele emergente. Ne dorim sa schimbam asta cu ajutorul vehiculelor autonome proiectate pentru reducerea progresiva si chiar eliminarea acestei probleme. Iar domeniul transportului comercial va fi in curand lider al acestei transformari, odata ce structura si legislatia se vor alinia la noua realitate“, a concluzionat Micheal Robinson.

Articole similare

Ad