AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Viazovich (MAZ) a câștigat a treia etapă a Dakar 2021

Pe 5 ianuarie a avut loc etapa a treia a raliului Dakar 2021, cu plecare și sosire la Wadi Ad-Dawasir, pe un traseu de 630 km, din care 403 km de cursă specială. Victoria i-a revenit lui Siarhei Viazovich (MAZ), urmat la 18″ de Dmitry Sotnikov (Kamaz) și la 1’16” de Anton Shibalov (Kamaz), care a pierdut timp încă de la început, în porțiunea cu dune, din cauza unei mașini împotmolite pe care a reușit să o evite în ultimul moment. În aceste condiții, Sotnikov continuă să conducă în clasamentul general, la 16’56” de Viazovich și la 23’01” de Shibalov, alți patru piloți fiind la mai puțin de o oră de lider.

Traseul din etapa a treia a fost presărat cu numeroase pietre și cu dune înalte cât o clădire cu zece etaje și cu un astfel de unghi față de soare încât vizibilitatea era mult îngreunată, așa că aici s-au înregistrat și câteva abandonuri, inclusiv în competiția camioanelor: la km 50 al secțiunii speciale, olandezul Gert Huzink, la volanul unui camion hibrid off-road, s-a oprit din cauza unei defecțiuni la motor, iar o reparație la un asemenea propulsor nu este posibilă în Arabia Saudită.

Primii kilometri ai secțiunii speciale au fost pe nisip, ceea ce le-a dat echipajelor de camioane care au pornit întâi posibilitatea să câștige timp față de urmăritorii care au plecat alternativ cu autoturismele și care au fost nevoiți să se lupte cu aglomerația și cu praful ridicat de echipajele din față. Dar de la km 17 s-a ajuns într-un canion cu pietre mari, în legătură cu care organizatorii avertizaseră deja. În plus, vânturile puternice au acoperit rapid urmele, îngreunând munca navigatorilor, iar suprafața moale a pistei și creșterea treptată a altitudinii, de la 800 la 1.200 m peste nivelul mării, au afectat consumul de carburant.

Lupta pentru victorie la categoria camioanelor a început imediat după start, Sotnikov și Viazovich fiind despărțiți de numai câteva secunde la fiecare punct de control, diferență care a fost la fel de mică și în final, în favoarea pilotului MAZ.

Pe 6 ianuarie se desfășoară etapa a patra, de la Wadi Ad-Dawasir la Riyadh, de 813 km – cel mai lung traseu al ediției din acest an a Dakar – din care 337 km de secțiune specială de viteză.

Articole similare

Ad