Incepand cu 1 ianuarie 2018, Ungaria inaspreste regulile de circulatie pentru transportatori introducand sistemul de cantarire dinamica pentru camioane. Producatorii de solutii telematice pregatesc deja sisteme menite sa ajute companiile de transport sa evite depasirea greutatii si eventuale amenzi.
Masura, care se aplica vehiculelor cu greutatea de peste 20 de tone, a fost luata cu scopul reducerii accidentelor de circulatie care, de foarte multe ori au drept cauza suprasarcina camioanelor. De asemenea, Ungaria spera ca prin acest demers sa previna deteriorarea suprafetei de rulare, arata WebEye intr-un comunicat. Sistemul de cantarire dinamica TMS a fost introdus inca din luna septembrie 2017 si permite verificarea din mers a vehiculelor. Este vorba despre un sistem de senzori montati in asfalt, WIM – Weigh in Motion, pe o distanta de aproximativ 200 de metri, plasati in apropierea camerelor care intregistreaza si verifica plata taxei de drum HU-GO. Senzorii inregistreaza greutatea si, in cazul depasirii acesteia, transportatorul va fi amendat. In total, vor fi operationale 89 de astfel de centre pentru verificarea greutatii, mai arata sursa citata. Pentru implementarea acestei masuri noi, autoritatile au decis infiintarea unui departament de control, format din 70 – 100 de controlori care vor opri exclusiv vehiculele straine, pe baza alertelor primite de la sistem.
Potrivit proiectului, controlorii vor putea retine vehiculele pana la plata amenzii. Budapesta intentioneaza sa extinda masura astfel incat „orice tip de vehicul care circula pe drumurile Ungariei va fi verificat si amendat daca depaseste sarcina maxima admisa”, a comunicat Ministerul ungar al Dezvoltarii.
Dezvoltatorii de solutii telematice pregatesc deja sisteme menite sa ii ajute pe transportatori sa evite depasirea greutatii si eventuale amenzi.
WebEye, spre exemplu, are in lucru un sistem format din senzori montati pe pernele de aer ale capului tractor al semiremorcii, care se conecteaza la reteaua CAN. Datele furnizate vor fi afisate, iar in cazul suprasarcinilor, vor fi emise alerte catre transportatori. Acestia vor putea, asadar, sa ia masuri pentru corectarea greutatii astfel incat legislatia din Ungaria sa fie respectata.
Sistemul TMS are o perioada de arhivare a depasirilor de greutate de 150 de zile, ceea ce inseamna ca masina depistata ca avand o greutate peste limita maxima admisa poate fi amendata in termen de 150 de zile, la revenirea in Ungaria, daca acest lucru nu s-a intamplat la prima trecere. Exista si riscul ca un contravenient sa fie amendat de mai multe ori in Ungaria din cauza ca amenda se aplica din 8 in 8 ore.