Transportul aerian de marfa a inregistrat o crestere a volumelor contractate in mai 2020 comparativ cu luna anterioara, potrivit informatiilor consolidate din industrie si analizate de Clive Data Services. Scaderea cererii in ultimele doua saptamani – dupa perioada de usoara crestere – indica insa faptul ca vor mai fi perioade dificile inainte ca liniile aeriene sa revina la volumele de transport de dinainte de pandemie.
Astfel, dupa o scadere de -37% a volumelor de transport cargo aerian in aprilie 2020 fata de perioada similara a anului trecut, in mai a.c. s-a observat o usoara curba ascendenta (-31% fata de mai 2019), in special in prima jumatate a lunii. Coroborat cu scaderea capacitatii de transport de -42% fata de anul trecut, presiunea asupra capacitatii ramane in continuare la un nivel ridicat.
„Avand in vedere evolutia transportului cargo aerian din ultimele 12 saptamani, este clar ca volumele pietei raman neregulate, iar acest lucru va continua si in perioada urmatoare. Odata cu anunturile de crestere a programelor de pasageri, veniturile globale din transportul marfurilor aeriene pot suferi «daune colaterale», din reconversia avioanelor de pasageri pentru efectuarea de transport de marfa si, acum, inapoi”, a declarat Niall van de Wouw, directorul general al Clive.
Clive Data Services consolideaza datele partajate de un grup reprezentativ de companii aeriene internationale, iar pe baza volumului, dar si a capacitatii de transport disponibile elaboreaza analize saptamanale, pentru a oferi industriei de transport aerian un barometru lunar al performantei pietei de profil.