Noul VW Crafter a fost ales Vanul Anului 2017, fiind incununat cu prestigiosul premiu IVOTY, preluand stafeta de la fratele mai mic, Transporter 6, care anul trecut a castigat acelasi trofeu. In cei 25 de ani de cand se organizeaza International Van of the Year award (IVOTY), doar doi producatori de vehicule comerciale usoare au reusit performanta unor victorii consecutive, iar acum VW Vehicule Comerciale se alatura acestui grup exclusivist.
Anul acesta competitia a fost una extreme de stransa, 10 noi modele fiind lansate anul trecut, astfel ca misiunea membrilor juriului nu a fost deloc una usoara.
Cei 24 jurnalisti de la revistele de specialitate de top din Europa au efectuat procesul de selectie in doua etape, in urma acestuia Volskwagen Crafter ajungand la un scor de 191 de puncte, cu 8 mai mult decat principalii contracandidati – PSA Peugeot Expert/Citroen Dispatch (Jumpy) si Toyota Proace, in timp ce, cu 145 de puncte, noul Iveco Daily (Euro 6) a obtinut pozitia a treia. Ceilalti finalisti situati pe pozitiile imediat urmatoare au fost Ford Transit Custom Euro 6 si noul Hyundai H350. Voturile au fost trimise individual de fiecare membru al juriului catre o institutie independenta (Asociatia Transportatorilor Rutieri din Marea Britanie, RHA), care a comunicat presedintelui juriului rezultatele.
Cea de-a doua generatie a lui VW Crafter se caracterizeaza printr-un design nou, fiind dezvoltata independent de VW Vehicule Comerciale. Cu patru modele de baza, vanul usor poate fi comandat in trei lungimi si inaltimi diferite, cu tractiune fata, spate sau integrala, cuplata la o transmisie manuala sau automatata. Vehiculul este disponibil cu un volumul de incarcare de pana la 18.4m3 si are o MTMA intre 3,5 si 5,3 to. VW Crafter va fi produs la noua fabric a producatorului german din Wrze?nia, Polonia.
„Noul Crafter reprezinta o fuziune intre focalizare pe produs si orientarea catre client. Cu alte cuvinte, am dezvoltat acest vehicul din punctul de vedere al clientului“, a declarat seful diviziei de vehicule comerciale din cadrul VW, Dr. Eckhard Scholz. In cadrul votului, juriul a apreciat in mod deosebit confortul, designul, siguranta si manevrabilitatea, apreciind ca noul model va fi un success datorita configuratiilor generoase si variantelor multiple.
Anuntul oficial si inmanarea prestigiosului premiu au fost facute in cadrul unei ceremonii speciale la IAA Hanovra, pe data de 21 septembrie. „Felicitari pentru VW Vehicule Comerciale pentru cele doua victorii successive in cadrul premiilor IVOTY, cu noul Crafter ce preia stafeta de la VW Transporter. Ca de obicei a fost o competitie stransa, pe aceasta cale doresc sa adresez complimente grupului PSA pentru fabricarea unui excelent si inovativ produs pe piata de astazi a LCV-urilor. Demna de remarcat este si investitia VW Vehicule Comerciale nu numai in dezvoltarea unui produs de sine statator, dar si in constructia lui intr-o noua fabrica. Ii dorim noului Crafter mult succes“, a punctat si Jarlath Sweeney, presedintele juriului IVOTY.