Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

VW Transporter vine cu emisii mai mici de NOx și consum redus de combustibil

Cu un sistem nou de purificare a gazelor de la țeava de eșapament poziționată aproape de motor, care funcționează în combinație cu dozarea dublă de AdBlue, gama T de la Volkswagen devine mai prietenoasă cu mediul și obține reduceri ale noxelor cu peste 50%, în ciclu RDE, scăzând astfel consumul de carburant cu o medie de 0,5 l/100 km.

Noul standard de emisii cu o denumire complicată – EU6d-ISC-FCM – , sau EU 6 AP pe scurt, intră în vigoare pentru toate vehiculele utilitare ușoare și autoturisme la 1 ianuarie. În cazul gamei de vehicule comerciale Volkswagen T6.1, cu diversele sale variante care pot avea o greutate totală de remorcare de până la 5,3 tone, specificațiile tehnice pentru îndeplinirea cerințelor legale sunt deosebit de solicitante. Pentru a îndeplini aceste cerințe dure, fără să afecteze negativ manevrabilitatea, au fost necesare modificări tehnice extinse la gama de motoare EA288Nutz. Elementul central, din care derivă acronimul german MAR, l-a reprezentat mutarea unității de purificare a gazelor de eșapament mai aproape de motor. Prin căldura de la motor se realizează astfel o pornire mult mai rapidă a oxidului de azot, spune producătorul german. Cu toate acestea, și alți factori contribuie și la reducerea NOx, cum ar fi noul sistem de injecție, turbocompresoare noi, un sistem trifazat de recirculare a gazelor de eșapament și, utilizat pentru prima dată la nivel de Grup, sistemul DeNox 5.3.

Sistemul utilizat acum în seria VW T și astfel pentru prima dată într-un vehicul utilitar este astfel similar cu ceea ce până la momentul de față se găsea doar în zona de autoturisme. Cu toate aceste îmbunătățiri aduse, gama T beneficiază de o reducere cu 0,5 l în medie a consumului de carburant la 100 de km. Noul T 6.1 este și primul model din Grup echipat cu noul sistem SCR – DeNox 5.3. Nu în ultimul rând, rezervorul de AdBlue are acum o capacitate aproape dublă, de 27 de litri.

Articole similare

Ad