Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

WDP, afaceri în creștere și proiecte în derulare

WDP, dezvoltatorul belgian de spații logistice și industriale, a publicat pe 19 octombrie raportul pentru primele trei trimestre în contextul unui climat macroeconomic volatil și creșterii ratelor dobânzilor. În 2022, WDP a atribuit proiecte în valoare de 279,2 de milioane de euro, datorită creșterii chiriilor pe piață (+6% de la începutul anului până în prezent).

În cursul acestui an, WDP a făcut achiziții de aproximativ 27 de milioane de euro în România pentru terenuri de 74.166 mp în Arad de la Various, în Târgu Lăpuș și în Baia Mare de la Taparo și Techtex. Mai mult, compania a suplimentat cu aproape 15 milioane de euro, rezerva strategică pentru țara noastră, una în Cluj (Apahida), două în Timișoara. Totodată, un teren mai mic și mai puțin strategic a fost vândut peste valoarea contabilă. Compania a livrat depozite de peste 102.000 mp după investiții de 81 de milioane de euro pentru mari retaileri, precum Metro, Auchan, Profi și Alcar.

De asemenea, printre proiectele importante pe piața locală se află parcul logistic din Ștefăneștii de Jos aflat în construcție ce deține o suprafață de 4.780 mp cu un contract de închiriere de 4 milioane de euro.

În prezent, spațiile aflate în portofoliul WDP sunt aproape complet închiriate, datorită cererilor de proprietăți imobiliare în toate sectoarele, potrivit rapoartelor de evaluare întocmite de experți imobiliari independenți.

La nivel european, WDP a livrat proiecte în valoare de circa 243 de milioane de euro ce însumează o suprafață totală închiriabilă de 309.000 mp pe o durată medie de 10 ani închiriere. Compania se așteaptă la randamente de 6,1% în Europa de Vest și 8,2% în România pentru chiriile aflate în curs de derulare. În primele nouă luni din 2022, WDP a înregistrat câștiguri EPRA de 175,9 milioane de euro în creștere cu 16,8% față de rezultatul din 2021. Cota pentru România a însumat 29,9 milioane de euro determinate de noile proiecte de construcții închiriate, precum și de noile achiziții sau de unele venituri recurente.

Prezentare generală a achizițiilor în cursul anului 2022
Prezentare generală a proiectelor aflate în curs de desfășurare

Articole similare

Ad