Pe 1 mai, Groeneveld, producatorul olandez de sisteme de gresare automata, sisteme de securitate activa si solutii informatice pentru transport, a aniversat 40 de ani si a promis ca va dedica intregul 2011 intalnirilor cu clientii si presa de specialitate. Una dintre acestea a avut loc luna trecuta la Gorinchem (Olanda), unde a fost inaugurat de curand Groeneveld Experience Center, care permite clientilor, concesionarilor, importatorilor, producatorilor s.a. sa se familiarizeze cu produsele si serviciile companiei, prezentate in actiune, echipand camioane si utilaje.
La inceput, firma comercializa in Tarile de Jos sisteme americane de gresare, apoi le-a adaugat deflectoare, sisteme independente de incalzire/climatizare si limitatoare de viteza, iar acum are centre de productie in Italia si Israel, peste 500 de angajati si mai mult de 30 de filiale nu doar in tari europene – piata principala – ci si in Australia, Noua Zeelanda, Maroc, Africa de Sud, China, Canada si SUA. In centrul si estul Europei, Groeneveld este prezent in Polonia, Cehia si, de trei ani, in Romania, printr-o firma independenta. Tara noastra este insa apreciata de reprezentantii companiei ca fiind foarte dificila, mai ales in ultimii ani, deoarece aici se vindea cel mai bine sistemul de gresare Twin 3, pentru utilaje grele, or constructiile au inregistrat la noi un declin substantial.
Daca la inceput potentialii clienti erau transportatorii rutieri de marfa – o piata foarte importanta si acum pentru compania olandeza – in prezent oferta se adreseaza si celor care exploateaza utilaje agricole sau de terasament (lor li se propun sisteme personalizate de gresare, de siguranta activa sau de management al uleiului), fac transport pe calea ferata (solutii de siguranta activa), ori exploateaza autobuze si autocare sau stivuitoare si sisteme de gestiune a containerelor. Iar produsele GreenCat – o divizie Groeneveld – nu se intalnesc doar pe camioane, ci si in terminale de containere sau pe taxiuri.
Daca in trecut compania era cunoscuta pe piata echiparii ulterioare, acum 10% din productie este reprezentata de componentele de prim montaj pentru camioane, remorci, autocare (BMC, Volvo, EvoBus, VDL, MAN, Temsa, Van Hool, Scania, Solaris s.a.), autoturisme si utilaje de constructii (Volvo, Caterpillar, Komatsu, JCB, Bell, Hitachi, Mobile Tower Crane s.a.).
Groeneveld produce toate cele peste 2.500 de repere si kituri in propriile fabrici si are centre de dezvoltare in Tarile de Jos (pentru electronice, care reprezinta punctul central GreenCat), Israel (senzorii Greensight si softurile lor) si Italia (toate celelalte; centrul din Cassago are si el o aniversare in 2011: 25 de ani de existenta).
Din nou la nivelul din 2008
Dupa doi ani – 2007 si 2008 – in care a realizat cifre de afaceri record, de circa 100 de milioane de euro, si profit net de 10, respectiv sase milioane de euro, criza economica a lovit si compania olandeza, iar din ultimul trimestru al lui 2008 cererea din partea transportatorilor rutieri si a constructorilor a scazut, astfel ca s-a ajuns la 60 de milioane de euro. In 2009, vanzarile au scazut cu 35% fata de 2008, dar la sfarsitul lui 2010 s-a simtit o crestere, iar intre timp situatia chiar s-a redresat, primele luni din 2011 fiind cu 25% mai bune decat perioada similara din 2010, ceea ce il indreptateste pe Erik J. van Alphen, vicepresedintele companiei responsabil de vanzari, sa creada ca se poate ajunge anul acesta la nivelul din 2008. Iar pentru viitorul apropiat se estimeaza o cifra de afaceri de circa 200 de milioane de euro, datorata noilor piete (China, dar si Germania, Marea Britanie si SUA, unde prezenta Groeneveld nu este foarte sustinuta) si cresterii numarului de produse livrate pentru prima echipare.
Datorita cererii mai mari, dar si scumpirii fortei de munca si materiei prime, produsele Groeneveld costa cu 3-5% mai mult decat in 2010.
Sistemele de gresare detin suprematia
68% din cifra de afaceri a Groeneveld reprezinta contributia sistemelor de gresare automata si de management al uleiului, 26%, provine din IT (computere de bord, sisteme telematice, TMS) si 6% de la sistemele de siguranta.
Un sistem de gresare automata care functioneaza corect creste durata de viata a rulmentilor, pinioanelor s.a., ceea ce inseamna reducerea costurilor de intretinere si reparatie si mentinerea valorii masinii. Produsele Groeneveld dozeaza optim cantitatea de ulei si se activeaza exact la intervalul de ore sau de kilometri necesar. Clientii fac economii, deoarece nu mai apeleaza la forta de munca tot mai scumpa, nu mai pierd circa o ora la fiecare gresare (care trebuie realizata la 8.000-10.000 km) si nici nu mai cheltuiesc cu reparatiile sistemelor negresate la timp, care astfel se uzeaza prematur. Aceste sisteme se preteaza, in functie de tipul lor, la diverse aplicatii la care sunt folosite camioane, remorci, autocare, masini agricole, trenuri si utilaje de constructii. De aceea si oferta Groeneveld este extinsa, iar anual se produc 45.000-50.000 de astfel de sisteme.
Durata de viata a acestora, cu inlocuirea catorva componente, este apropiata de cea a vehiculelor, asa cum declara Willem van der Hulst, vicepresedinte responsabil cu tehnologia.
CompAlube se preteaza la vehicule cu un numar mic de puncte de gresare si este un dispozitiv compact, ce include pompa, sistem care numara franarile, dozator si cartus de ulei care se poate inlocui. Timpul de montare este scurt, ceea ce determina reducerea cheltuielilor. Iar XS este o solutie comparabila destinata utilajelor terasiere.
Pentru sistemele de gresare mai mari este disponibil SingleLine, cu pompa pneumatica sau electrica, solutia cea mai buna pentru camioane, remorci, autoturisme, stivuitoare etc. Acesta se bucura de succes si in SUA, Africa de Sud si Australia. Iar Groeneveld ofera si diferite tipuri de sisteme de numarat franarile, pentru reglarea exacta a frecventei de gresare pentru fiecare aplicatie in parte, in functie de numarul de franari, de unitatea de timp sau de ambele.
TriPlus este un sistem de gresare progresiva cu trei circuite programabile independent si se preteaza la macarale mobile, pentru gresarea separata a sasiului si a bratului, dar si la autobuze articulate, pentru gresarea suspensiei fata independente si a burdufului.
OnePlus este un sistem de gresare automata conceput pentru vehicule de transport, masini off-road mici si mijlocii, echipamente industriale, stivuitoare si maturatoare. Este echipat cu pompa electrica ce permite aplicarea pe masini care nu au propriul dispozitiv de aer comprimat.
Twin 3, varful de gama Groeneveld, are doua circuite si se preteaza la masini mari, folosite in conditii extreme. Sistemul functioneaza la presiune destul de joasa, pentru a mentine calitatea si structura gresarii, iar datorita functionarii in paralel a celor doua circuite se realizeaza lubrifierea optima a tuturor punctelor. Spre deosebire de sistemele progresive, Twin functioneaza la fel de bine si la temperaturi foarte scazute si in cazul in care distanta dintre pompa si punctele de gresare e mare, ceea ce-l face foarte potrivit pentru excavatoare cu brat lung, incarcatoare mari pe roti, camioane care transporta deseuri si au stivuitorul in spate sau semiremorci pentru greutati mari. Sistemul este oferit mai multor producatori de echipamente, iar Volvo, Caterpillar,
JCB si Komatsu il furnizeaza optional din fabrica.
De altfel, la evenimentul de luna trecuta a fost invitat si Jilles Endhoven, responsabil cu incarcatoarele pe roti in cadrul Volvo, care a vorbit despre modul in care sistemele Groeneveld ajuta la reducerea uzurii componentelor, protejeaza impotriva prafului si a coroziunii, reduc costurile de exploatare si maximizeaza durata de folosire a echipamentului. Rezulta astfel o diminuare a consumului de ulei cu pana la 50% si costuri totale de gresare mai mici cu pana 75% – o economie mai mare realizandu-se in tarile unde forta de munca este mai scumpa.
Gama de sisteme de gresare automata cuprinde si produse speciale: o pompa foarte mare, cu capacitate de 20 kg, de exemplu pentru excavatoare, incarcatoare pe roti sau trenuri, BreakAlube, un gresor automat pentru ciocane de demolat, cu piese rezistente la conditii extreme, sau GreenLube, care functioneaza optim (greseaza omogen, fara a separa uleiul de sapun, chiar si la presiune mare sau cand lubrifiantul se afla de mult timp in sistem) pentru mai mult timp.
Oilmaster este un sistem de gestiune a uleiului care are grija ca acesta sa se afle mereu la cel mai bun nivel: nici prea jos, deoarece poate provoca deteriorari ale motorului, nici prea sus, deoarece ar creste consumul de lubrifiant si s-ar deteriora instalatia de tratare a gazelor de esapament. Oilmaster e oferit cu rezervor de ulei de 6 sau 12,5 l si nu numai ca diminueaza cheltuielile operationale, deoarece nu permite consumul de ulei in exces, protejand astfel si mediul, dar creste si confortul soferului, care nu mai trebuie sa verifice nivelul acestuia. De aceea numerosi producatori de autobuze si autocare, printre care Solaris, Temsa, BMC, il prefera, mai ales pentru transport public. Oilmaster poate fi folosit insa si pe camioane, utilaje terasiere, vehicule frigorifice sau grupuri generatoare.
Preocupare si pentru siguranta activa
Groeneveld a conceput si un sistem de siguranta activa, Greensight, cu ultrasunete, care poate fi combinat cu un sistem de camere cu ecran color, dezvoltat in-house, si ofera soferului/operatorului informatii exacte despre spatiul liber din spatele sau din jurul vehiculului. Sistemul este disponibil pentru camioane, semiremorci, autocare, utilaje de terasament si chiar trenuri si permite evitarea impactului si pe timp de noapte sau in conditii meteo defavorabile. Greensight poate fi furnizat si cu mai multe camere si poate oferi vizibilitate si in fata vehiculului. Intr-un an se produc circa 5.000 de unitati, iar de curand firma realizeaza astfel de sisteme si pentru trenuri.
Solutii IT in pas cu vremurile
Divizia GreenCat este, asa cum declara reprezentantii sai, singurul furnizor de tip one-stop-shop pentru sisteme integrate IT, de la computere de bord pentru camioane si autobuze pana la sisteme de management al flotei, pentru transport (pe sosea, cale ferata, maritim si intermodal) si logistica, avand peste 500 de clienti, mai ales in Tarile de Jos, Franta si Germania, carora le-a oferit mai mult de 40.000 de computere de bord. GreenCat se bucura de o pozitie fruntasa pe piata transportului de containere, cu camioane-cisterna si vrac, frigorific si intermodal.
Din oferta firmei fac parte si aplicatia web HT pentru gestiunea flotei (folosirea ei duce la scaderea consumului de carburant si a cheltuielilor de intretinere) si C4Web, portalul de urmarire a incarcarii dupa principiul „track& trace“. Iar in prezent se lucreaza la viitoarea generatie de solutii telematice pentru semiremorci frigorifice GreenTrack RF, cu senzori de temperatura, desi in ultimul timp acest tip de produs nu mai e atat de popular, deoarece producatorii de semiremorci dezvolta in-house astfel de solutii