Intr-o perioada in care tot discutam despre lipsa acuta de profesionisti, companiile sunt obligate sa gaseasca solutii nu numai pentru a angaja oameni, ci mai ales pentru a-i pastra. Dar, pe cand in firmele din alte sectoare, precum IT, productie sau retail, oamenii pot beneficia si se pot fideliza cu tichete de masa, cadouri, vacante in Romania, abonamente la sala si pensii private, in domeniul transportului soferii nu sunt interesati atunci cand decid sa lucreze pentru o companie decat de pachetul salarial oferit, acceptand conditii de munca mai dificile pentru un venit mai mare. Ca urmare, nu e de mirare daca, dupa o viata sacrificata in camion, acestia se vor „trezi“ cu o pensie de nimic, pentru simplul motiv ca au acceptat si preferat sa lucreze pe salariul minim, plus diurna, atunci cand ar fi putut sa ceara bani mai putini, dar sa beneficieze de o pensie privata sau de asigurari medicale in reteaua privata de sanatate. Unii mai prevazatori au decis ca singura solutie pe termen lung ar fi angajarea si chiar mutarea intr-o alta tara, precum Anglia, Spania sau Italia, acolo unde pot beneficia de o pensie rezonabila, de peste o mie de euro pe luna, dar si de un sistem medical performant, de asigurari care sa acopere inclusiv suspendarea permisului de conducere, si mai ales de un mediu mai putin stresant si mai responsabil, in care angajatorul respecta examenele medicale periodice, intelegand ca fara un sofer sanatos si odihnit compania nu poate prospera.
 

Pentru a trage un semnal de alarma intre soferii orientati numai catre caotigurile de azi-maine, fara o strategie pe termen lung, dar si pentru a intelege diferentele de medii de lucru si moduri de viata dintre Romania si alte state, am discutat atat cu soferi si soferite din Romania care lucreaza pe national, international sau in Comunitate, cat si cu colegi de-ai lor care au ajuns sa lucreze in alte state europene. Mai mult, pentru a afla unde ne situam cu legislatia si modul in care sunt tratati soferii de camioane, comparativ cu alte state, am traversat si Oceanul, discutand cu un fost compatriot care lucreaza de peste 16 ani in SUA. Chiar si acolo, se constata o crestere a ingradirilor in ultimii doi ani, dupa model european, insa punctul zero de la care s-a plecat era existenta unui regulament care permitea aproape orice si lipsa oricarui tip de dispozitiv de urmarire a activitatii, precum tahograful.

E bine sa lucrezi si pe national
Soferii care lucreaza in Romania, fie pentru companii autohtone, fie pentru cele straine, au beneficiat de experiente diferite, majoritatea schimband adesea angajatorul fie din cauza unor nemultumiri legate de salarizare sau de modul in care sunt tratati, fie in cautarea unui loc de munca mai permisiv cu programul sau mai atent la nevoile soferilor. „Am lucrat la o firma care nu oferea niciun fel de conditii pentru soferi, exploatandu-i la maximum. Pauza de 45 de ore o efectuam pe marginea drumului, fara conditii minime de igiena. In plus, promisiunile legate de conditiile de lucru nu semanau deloc cu realitatea“, se plange Simion Condrat, un sofer de 53 de ani, cu o experienta in domeniu de 22 de ani, care in prezent lucreaza in echipaj cu sotia in Comunitate pentru o firma aradeana. „Angajatorul face legea, iar noi trebuie sa suportam orice pentru o bucata de paine. La firma respectiva am rezistat trei luni, pana cand am fost trimis pe un drum de munte cu acces interzis pentru cei care depasesc 10 t si m-am confruntat cu o explozie la anvelopa. Pentru ca am refuzat sa schimb o anvelopa intre autotractor si remorca, am fost obligat sa circul 82 km cu cea sparta, dupa care s-a incercat imputarea cheltuielilor.“
Invatand din greseli, la urmatoarea angajare Simion Condrat a urmarit sa ii fie garantata respectarea programului, sa nu i se ceara lucruri interzise care sa ii puna in pericol permisul de conducere sau cariera, dar si sa fie tratat cu respect. „Intr-adevar, pachetul salarial este extrem de important, dar si sanatatea, mai ales cea psihica. Nu sunt dispus sa accept orice fel de tratament pentru bani, pentru ca apoi sa cheltuiesc ce caotig pe analize si medicamente.“
Din cauza stresului a plecat si un cuplu de soferi din zona Buzaului de la firma la care amandoi au lucrat aproape opt ani, pe basculanta. „Dupa ce ca nu ne ajungeau banii (circa 2.000 de lei/luna la 9.000 km parcursi), iar programul nu se respecta, eram si terorizati din punct de vedere psihic. Adesea, nu opream nici la toaleta, pentru ca ne urmareau si ne sunau imediat“, a spus soferita din acest cuplu, multumita de locul actual de munca, unde, pe langa confortul psihic, beneficiaza si de 3.600-3.800 de lei/luna, la aceiasi km parcursi, salariul de baza si diurna facand acum diferenta. „Chiar daca ramanem pe national, avem avantajul de a lucra impreuna la aceeasi firma, chiar daca nu in echipaj, si de a ne descurca bine cu banii. Ne permitem sa investim in apartamentul cu doua camere si intr-o masina mai noua. Nu ne dorim sa ne sacrificam viata de familie pentru a ne construi case mai mari, asa cum fac colegii nostri care pleaca in Comunitate. Sotul a lucrat in transport intracomunitar o luna, insa nu i s-a potrivit. Oricum si acolo sunt cheltuieli mari. Cand a plecat in cursa, am fost nevoiti sa cumparam de toate, ca pentru o casa.“ Pe de alta parte, aceasta intelege ca sunt si situatii in care soferii, mai ales cei singuri care au copii in ingrijire, ca sa poata supravietui si ca sa le poata asigura un viitor copiilor, aleg sa plece saptamani intregi, „sa gateasca si sa se spele langa roata camionului“. Transportul international, tur-retur, ar fi o optiune mai buna, insa in zona Buzaului se afla doar cateva firme care au curse catre Grecia. „Colegii care au optat pentru acest tip de curse castiga circa 3.000 de lei pe luna. De multe ori pierd cate o saptamana acolo pana gasesc marfa pentru retur. Doar cei care fac astfel de transport in vestul Europei pot castiga mai mult, peste o mie de euro, cu kilometri multi parcuroi.“

„La firmele romanesti nu ne permitem sa ne imbolnavim.“
Soferita de 51 de ani, ce activeaza in transport de peste 11 ani, nu se arata prea ingrijorata ca va beneficia de o pensie mica de pe urma faptului ca e incadrata pe cartea de munca doar cu salariul minim, fiind oarecum asigurata de faptul ca a lucrat 20 de ani la o multinationala, pe un salariu mai mare. De asemenea, aceasta este inscrisa la Pilonul 2 de pensii, pe cand sotul, care nu are incredere in sistem, a ramas doar la Pilonul 1. „Nu ne gandim sa ne facem pensie privata, insa avem grija sa constituim niste rezerve, mai ales ca sotul a lucrat la mai multi patroni fara carte de munca. Oricum, atunci cand s-au schimbat taxele de la angajator la angajat, ni s-a promis ca vom avea suma totala pe cartea de munca, mai ales ca multi din companie se apropie de pensie.“
Si Simion Condrat refuza sa ia in calcul plata unor pensii private sau a unor abonamente in sistemul medical privat. „Angajatorul ar trebui sa se gandeasca si la asta, nu numai la profitul propriu. As fi preferat sa castig mai mult pe cartea de munca, iar firma sa imi asigure tot, pentru ca o sa avem nevoie si de pensie. Insa firmele nu vor sa plateasca nici macar toate analizele, ca sa nu mai vorbim de asigurari medicale complexe“, a spus acesta, completand: „am lucrat cinci ani in Spania, deci pot face comparatie. Acolo, in momentul in care am avut o problema de sanatate, la cererea patronului, am fost dus la spital, tratat si recuperat, totul fiind decontat prin asigurare. Acesta nu m-a trimis in cursa pana nu a fost sigur ca nu voi aduce pagube in trafic. La firmele romanesti nu ne permitem sa ne imbolnavim“, mai ales ca sistemul de asigurari de sanatate de stat nu asigura aproape nimic.
In aceste conditii, Simion Condrat considera ca plecatul din tara ar fi o solutie care merge luata in considerare, macar pentru faptul ca ar fi tratat frumos pentru serviciile prestate. „Cred ca si in Ungaria ar fi alta mentalitate. In vest sunt beneficii si pentru copii, carora li se asigura ocolarizare si o alocatie decenta. In plus, cu banii castigati poti acoperi chiria pentru intreaga familie, beneficiezi si de tratamente medicale, dar mai ales de respect.“
Cei mai tineri aleg diferit: daca unii prefera sa stranga mai multi bani in Comunitate, lucrand in 6-9 saptamani intre Franta, Belgia si Luxemburg, asa cum este si cazul a doi tineri de 24, respectiv 27 de ani, care lucreaza in echipaj pentru ca unul este incepator, altii si-au autolimitat plecarile, preferand ca dupa cativa ani de Comunitate, in care si-au construit o casa si si-au facut o situatie materiala buna, sa lucreze pe international, pentru a petrece mai mult timp cu familia. „Prioritatile s-au schimbat in timp. Chiar daca acum castig circa 1.200-1.300 de euro/luna, am si cheltuieli mai mici. Plec de acasa cu mancare pentru cele cateva zile si, in completare, o data pe saptamana mananc la restaurant, de obicei in zona Valcea. De asemenea, am avantajul de a opri in Germania sau in alte tari la hipermarketuri pentru cumparaturi adesea mai ieftine. Per total, raman aproape cu aceiaoi bani ca in Comunitate, numai ca nu imi sacrific prea mult familia, stand la departare de ea“, a declarat un sofer de 30 de ani, cu vechime de oapte ani, subliniind ca i-ar placea sa beneficieze de bani mai multi la pensie, insa nu oi-ar dori sa caotige acum mai putin pentru asta, dorindu-oi intai sa isi indeplineasca visurile.

„Saracia ne obliga sa facem casa din camion, in loc sa fie invers.“
Beneficiind de experienta si intelepciunea data poate si de varsta, Leonora Ceuca, administratorul paginii de Facebook „Soferite de tir“, atrage atentia ca cine pleaca de tanar in Comunitate risca sa imbatraneasca singur, sa nu aiba o familie sau copii. „Degeaba are apartament si masini si il multumeote partea materiala, ca la cea sufleteasca ramane repetent. Varianta de lucru in echipaj cu iubita/sotia ar putea fi o solutie de compromis, mai ales cand aceotia nu au copii“, a spus ea, observand ca tot mai multi tineri mor pe camion din cauza suprasolicitarii. „Ar trebui ca legea sa nu permita ca un sofer sa stea in Comunitate peste sase saptamani. In prezent exista firme care ii obliga sa lucreze si cate trei luni, pentru a nu-i costa prea mult drumul si schimbul acestora. Insa asa se distrug familii, iar ei se imbolnavesc psihic. In plus, nu neaparat raman bani mai multi pe Comunitate, pentru ca atunci cand lucrezi acolo laoi si o parte din bani. Ajung sa se chinuie sa puna bani de-o parte, dar si sa aiba o pensie de nimic. Insa cred ca prea putini mai ajung la pensie.“
Aceasta considera, de asemenea, ca in cazul unui echipaj, dupa 21 de ore de program (18 de condus in doi plus pauzele de 45 de minute aferente), pauza de noua ore nu este indeajuns, mai ales ca, practic, dupa ce mananca si se gospodaresc, aceotia dorm maximum oapte ore. Opinia este sustinuta si de cei de pe site-ul pe care il administreaza, insa acestia se acuza unii pe ceilalti ca nu sunt uniti, ca accepta orice pentru a nu fi schimbati cu altii „mai ieftini“ si ca multi accepta plata la kilometru, caz in care exista tentatia de a-si forta limitele. „Cu totii acceptam conditii neadecvate pentru soferii de mare tonaj. Insa din cauza conditiilor din tara plecam si acceptam orice, inclusiv sa fortam programul“, sunt pareri exprimate pe site. „Saracia ne obliga sa facem casa din camion, in loc sa fie invers“, puncteaza un alt sofer, in vreme ce unul dintre colegi este de parere ca Regulamentul 561 contrazice legea muncii, un simplu calcul al orelor muncite de sofer intr-o saptamana (nu doar timpii de conducere) aratand asta. „Legea ar trebui conceputa astfel incat programul de lucru al soferilor sa fie corelat cu programul de incarcare/descarcare. Noua ore de odihna ar fi suficiente daca ar exista in realitate. In Europa, insa, numai soferii francezi isi exprima nemultumirile legate de asta. Colegii romani accepta compromisuri: dupa 1.600 km parcursi in 20 de ore isi fura singuri timpii de pauza sau de incarcat. Consider ca legislatia e buna, dar cati dintre noi o respectam?“, se intreaba un alt sofer.

„Am preferat bani mai putini, pentru avantaje pe termen lung.“
Leonora Ceuca a lucrat in cei 14 ani de soferie la multe firme, in toate regimurile (Comunitate, semi-Comunitate, tur-retur, intern). In prezent lucreaza in Anglia, pentru a-si putea ajuta copiii stabiliti acolo, insa inainte de asta a activat patru ani si jumatate la national, in Romania, o experienta care s-a dovedit extrem de placuta. „Pe intern este o alta viata. Castigam 4.000-4.400 lei, dar poate nu in fiecare seara, dar in fiecare weekend eram acasa. Ma gospodaream altfel, aveam mancare de acasa, dar si opream la pensiuni pentru a manca meniul zilei, la circa trei euro. Nu stiam cum trece timpul, vorbind cu colegii prin statie. Pe extern ajungi sa iti fie dor si de cei mai «rai» dintre colegi“, glumeste aceasta, subliniind ca si-ar fi dorit sa iasa la pensie de la angajatorul din tara. Pe de alta parte, „daca in Romania ar fi un pic mai bine, as pleca acasa“, puncteaza o alta soferita care lucreaza singura in Comunitate. „E foarte dificil sa faci baie in parcari. E greu si sa dormi linistit, pentru ca in ultimul timp hotii nu se mai multumesc doar cu motorina, ci au ajuns sa intre peste noi in cabina. Pe langa asta, sefii te suna, clientul te suna, astepti 3-5 ore la o incarcare, insa ora de descarcare nu se modifica niciodata.“
In Anglia, Leonorei Ceuca i se pare ca se lucreaza altfel, cel putin comparativ cu experienta pe care a avut-o in Olanda, unde trebuia sa lucreze doua luni, cu doua saptamani pauza, dar niciodata nu se respecta termenul, prelungindu-se cu alte 3-4 saptamani. „Lucram in stres. Ajunsesem sa intrebam zilnic daca ni s-au luat bilete de avion. Cu timpul, am reusit sa ma impun si asta le recomand si celorlalti sa faca. Nu trebuie sa mai acceptam orice conditii de munca.“
La firma actuala se lucreaza „in stil englezesc“. Si, chiar daca nu raman foarte multi bani, taxele fiind de circa 20% din venit (peste 500 de lire/luna), aceasta beneficiaza de un sistem de lucru foarte lejer. „Nimeni nu te suna, nu te streseaza si nu te forteaza in niciun fel. In plus, am invatat sa spun nu, dar asta si pentru ca imi cunosc drepturile. Soferul englez este mai relaxat, stie sa isi calculeze timpul de lucru, mai opreste cate o jumatate de ora in parcare, bea cafea si mananca linistit. Niciodata nu conduce patru ore jumatate“, a precizat aceasta, mentionand ca in firmele din Anglia doar 20-30% din soferi sunt englezi, iar aceotia sunt in varsta, pentru ca tinerii pe de o parte nu isi mai doresc asta, iar pe de alta obtinerea permisului de profesionist este costisitoare. „Aici poti fi angajat cu carte de munca sau poti sa fii PFA, iar salariul difera. De asemenea, poti fi platit la zi sau la ora. Noi, angajatii, avem beneficii, mai ales dupa Brexit. Spre deosebire de soferii din Romania, care privesc doar la ziua de maine, eu am ales sa primesc bani mai putini, dar sa am siguranta pe termen mai lung. Astfel, beneficiez de asigurari medicale, de pensie de stat, dar si privata (14 lire/saptamana), din care voi putea trai foarte bine in Romania.“
Daca ar fi fost sa aleaga, Leonora Ceuca ar fi preferat sa se mute in Spania, unde, dupa cum zice ea, clima e prietenoasa, iar oamenii sunt calzi si respectuosi. „Nu mi-ar fi placut in Germania, pentru ca acolo se platesc foarte multe taxe. Este adevarat ca alocatia pentru un copil este de 180 de euro/luna, iar in Anglia de 80 de lire pe luna, dar nu m-as simti libera, pentru ca totul pare artificial. Pe de alta parte, unui sofer ii este mai usor sa lucreze in Franta, acolo unde zonele industriale sunt foarte bine amplasate, multe cu acces direct de pe autostrada. In plus, sunt foarte multe parcari mari, gratuite, cu de toate. Este o tara aerisita, cu drumuri bune, spre deosebire de Italia, care mi se pare cea mai dificila.“

„Regret ca am lucrat doi ani fara acte. Acum m-as fi bucurat de pensie.“
In Spania au ales sa lucreze in echipaj sotii Corseu, stabilindu-oi domiciliul in zona Zaragoza, tocmai pentru a beneficia de toate avantajele unui sistem medical si de pensii performant. „Salariul de incadrare in Spania este diferit in functie de regiuni, variind intre 800-900 de euro si 1.400-1.500 de euro. Insa, pentru ca avem 56 de ani, respectiv 63 de ani, si ne apropiem de pensie, am ales in functie de asta“, a precizat Elena Corseu. „Eu am gresit, la fel ca cei din Romania care nu se gandesc la pensionare, pentru ca am pierdut doi ani din pensie acceptand sa lucrez fara carte de munca aici. Acum trebuie sa lucrez in plus cei doi ani, altfel eram deja la pensie“, trage un semnal de alarma sotul acesteia.
De asemenea, cei doi prefera acum sa ajunga mai des acasa, chiar daca asta inseamna cateva sute de euro mai putin. Iar optiunile acestea s-au schimat odata cu inaintarea in varsta. „La inceput si noi am tras foarte tare, am muncit mult, am fost dispusi sa incalcam regulile, sa folosim magnetul, dar de cativa ani ne-am dat seama ca nu merita banii, ci sanatatea e mai importanta. Aici trebuie sa avem 15 ani de munca pentru a ne putea pensiona, iar daca am castigat in medie 2.000 de euro/luna net, pensia va fi putin peste 1.000 de euro. Soferii din Romania ies cu pensii de 300 de euro si e pacat, pentru ca ei muncesc mult mai mult decat noi, se sacrifica si stau cate doua luni in Comunitate si dorm in camion“, a mai spus Elena Corseu, amintind ca Spania beneficiaza si de unul din cele mai bune sisteme de sanatate din lume. De asemenea, aceasta considera ca, in situatia in care alocatia unui copil este de 100 de euro/luna, Statul parca este mai atent la varstnici decat la copii. „Nu e nevoie de pensii private, pentru ca la 33 de ani de munca la un salariu minim de 1.000 de euro/luna poti beneficia de o pensie de circa 1.500 de euro. Sotul, care a lucrat 33 de ani ca sofer in Romania, si-a depus dosarul de pensionare pentru Romania, insa la Casa de Pensii de aici. Am prezentat actele in original si copie, le-au verificat, iar dosarul l-au trimis in Romania, atasand si anii de munca din Spania. Astfel, calculul se va face in Romania pentru anii de acolo, iar pentru cei de aici, in Spania, daca insumeaza cei 15 ani ceruti. In cazul in care nu se ating 15 ani intr-una din tari, se aduna si se acorda pensia doar intr-o tara, chiar daca fiecare stat va acoperi partea sa.“
In Spania, taxele reprezinta intre 2% si 16% din salariul brut, in functie de regiune si de contractul cu angajatorul. La sfarsit de an se face o regularizare si, in functie de veniturile castigate si de declaratia fiscala, poti primi sau da o suma de bani. „In ultimii ani noi am primit de la stat, pentru ca ne-am cumparat un apartament, dar in rest, neavand copii minori sau datorii, platim cateva sute de euro pe an.“ In Spania se acorda inca doua salarii in plus pe an, in iunie si decembrie. Chiar daca legea e clara, exista si angajatori care nu respecta termenele, preferand sa le eoaloneze lunar. Tot acolo, angajatii pot beneficia de patru luni de somaj pe an, cuantumul fiind de 1.000 de euro/luna (pana la maximum doi ani).
Benefic pentru soferi este si faptul ca pot incheia o polita de asigurare pentru permis, la doar cativa euro pe luna. „Daca ti-l suspenda politia, poti primi o indemnizatie proportionala cu cotizatia. Asigurarea este valabila si la nivel de UE, pentru ca legile s-au uniformizat“, a mai spus Elena Corseu.