Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul de nisa, mai putin sensibil

In 2007, indiferent catre ce domeniu de activitate te orientai, orice afacere parea tentanta si profitabila. Din 2008 insa, totul s-a transformat intr-o lupta pentru supravietuire, si in aceasta situatie s-a gasit si compania oradeana de transport de carburant si de bitum Transolut, care a intrat pe piata cu un an mai devreme. Avantajul sau a fost insa faptul ca, desi in perioada sa de inceput – care ar fi trebuit sa-i marcheze expansiunea – s-a instalat criza economica, transportul specializat s-a dovedit mai putin sensibil decat cel de marfa generala.


La ora actuala, compania opereaza o flota de 20 de vehicule specializate, ultimele 13, pentru combustibil, fiind achizitionate second-hand din Ungaria, in 2010. Parcul auto este divizat intre cele doua activitati: 13 ansambluri sunt destinate transportului de carburant si sapte, celui de bitum. Pentru anul acesta planurile companiei includ o extindere a flotei cu trei vehicule pentru bitum si sapte pentru carburant, urmand astfel ca flota sa ajunga la 30 de unitati.
Vehiculele destinate transportului de bitum sunt achizitionate in leasing, iar flota pentru carburant, prin credit extern, amortizarea investitiei fiind calculata pentru trei ani. „Pentru vehiculele pe care urmeaza sa le achizitionam sunt in perioada de cercetare a pietei de finantare, deoarece se pare ca piata bancara se dezgheata, dar si preturile vor fi rotunjite. Atata timp cat creditarea este inghetata, si preturile sunt mici, dar nu si la specializate, unde exista o cerere relativ mare“, a afirmat Cristian Tirla, general manager Transolut. Flota e structurata intre cele doua divizii, clientii principali fiind BHG Strabag si Mol Romania, pentru care asigura distributia de produse petroliere pe zona de NV a tarii. „Operam si contracte mai mici, dar in masura in care nu sunt periclitate cele mari, pentru ca incerc sa le ofer clientilor aceleasi servicii ca la semnarea contractelor“, a afirmat reprezentantul companiei. Modul de negociere a pretului de transport difera de la un contract la altul. De exemplu, pentru divizia de bitum exista negocieri anuale, care tin cont de toate componenetele de cost fluctuante, pretul rezultat fiind respectat indiferent de modificarile suferite. „Anul trecut am rulat cu acelasi pret, chiar daca pretul combustibilului a fost in continua crestere“, a explicat Tirla. Pe de alta parte, in parteneriatul cu Mol pretul este reevaluat trimestrial, in baza unei grile de calcul conform buletinelor europene.

Niciun transport nu e ferit de amenzi si de probleme
Transportatorii de marfa, iar cei ADR cu atat mai mult, se confrunta cu o multime de schimbari legislative, care privesc atat echiparea vehiculului, cat si reglementari referitoare la soferi. Transolut transporta regulat si din Polonia, Slovacia, Ungaria si Cehia, confruntandu-se cu controale stricte, uneori fara nicio logica. De pilda, „unul dintre soferi a fost amendat cu 4.000 de lei pentru ca nu a avut legitimatia de sofer, chiar daca avea cu el contractul de munca semnat, stampilat si vizat de Camera de Munca in original“, a mentionat Cristian Tirla.

Transportul de carburant, un tren prins din mers…
Vehiculele pentru transport de carburant au fost achizitionate in 2010, an ce a marcat si debutul activitatii pe un segment total necunoscut, „un tren prins din mers“ potrivit lui Cristian Tirla. Cele 13 ansambluri au fost cumparate second-hand, din Ungaria, piata romaneasca fiind deficitara pe acest segment atat pentru masini noi, cat si rulate. La ora actuala, pentru extinderea flotei, la fabrica Schwarzmüller din Ungaria sunt plasate in   productie, inca din decembrie anul trecut, urmand sa fie livrate in mai 2011, patru cisterne, pentru care a fost depusa o garantie de 50.000 de euro. Noile vehicule vor avea ca dotare suplimentara fata de flota aflata in exploatare, sistemul de masurare de tip „dip-stick“, pentru a imbunatati acuratetea descarcarilor. „Ceea ce avem in momentul de fata ofera un grad de eroare de 2‰, iar cisternele care vor fi livrate in mai vor avea un grad de eroare de 1‰“, a explicat Tirla.
Dar, chiar si in aceste conditii, la descarcare, pentru a evita erorile, conform codului de procedura Mol, reprezentantului statiei, in masura in care poarta echipament de protectie, i se permite sa urce pe cisterna sa verifice, cu ajutorul unei lanterne speciale anti-x, ca s-a descarcat tot continutul. „Fiecare vehicul este dotat cu imprimanta si la fiecare descarcare se tipareste tichetul care atesta faptul ca a fost descarcata intreaga cantitate din aviz. O alta procedura la descarcare este setarea unei cantitati mai mari decat s-a incarcat efectiv, pentru a ne asigura ca supapele nu se vor inchide inainte de descarcarea intregului continut. Sistemele de masura cu care sunt echipate cisternele au procesoare care pot calcula volumele combustibililor transportati in functie de temperatura ambianta, atat la descarcare, cat si la incarcare“, a explicat Tirla.

… si unul in pericol de deraiere
Deja este bine cunoscut pentru toata lumea faptul ca segmentul constructiilor este unul dintre cele care au experimentat criza prin toti porii. Se pare insa ca scaderea a fost mai drastica pentru flotele mari. „Noi avem doar sapte vehicule specializate pentru transport de bitum. La acest nivel a fost in regula, probabil ca daca aveam 50 de vehicule, as fi intampinat probleme“, a explicat Cristian Tirla. Singurele neajunsuri cu care s-a confruntat firma au fost legate de modul de lucru si conditiile la unele locatii de descarcare. „Bitumul se solidifica la 82oC. Incarcarea se face la 170oC, iar la 0oC temperatura exterioara se pierde cate un grad pe ora, poate chiar mai mult la temperaturi mai scazute. Astfel, pentru a evita pierderea cisternei, descarcarea la timp este importanta, in special in conditii de iarna“, a spus Cristian Tirla.
Vehiculele sunt monitorizate prin GPS si Webeye, care pe langa echipamentele si functiile standard, ofera un control al consumului independent de CAN-ul acestora. Se controleaza si nivelul combustibilului din rezervor, eroarea fiind de 450 ml. Cum consumul de carburant este monitorizat strict, nu exista o valoare normata. „Presiunea care se pune pe soferi este oricum prea mare, asa ca nu am un consum impus. Media este de 32-33 l/100 km, dar am vehicule care consuma si mai putin de 30 l/100 km. Sunt insa doua cu 35-36 l/100 km, care vor intra in service pentru a fi verificate“, a mai afirmat general managerul Transolut. Fiecare sofer este titular pe vehicul, si doar in cazurile exceptionale, la transport de bitum, unde exista riscul de solidificare, se lucreaza in echipaj. „Am transportat bitum fluxat de la Hamburg la Bucuresti si nu doar ca s-a circulat in echipaj, dar a fost o cursa cu predarea stafetei, pentru ca se incarca la 90oC, trebuia descarcat pana la 60oC, si s-a circulat in conditii de iarna.“

Costuri mai mari, amortizate de calitate
Pe piata romaneasca, de foarte multe ori pretul primeaza. Un exemplu in acest sens sunt lubrifiantii de calitate, care costa mai mult, dar influenteaza consumul de combustibil. „In acest moment, pe trei dintre vehicule testez trei tipuri diferite de lubrifiant, chiar fara sa consult pretul. In urma testelor va fi ales acela care ofera cei mai buni parametri de functionare“, a adaugat directorul general Transolut. Pentru managementul anvelopelor, compania are un contract cu Michelin, pachetul incluzand produsul si serviciile aferente programului ce cuprinde cele patru vieti ale pneurilor, flota nefiind suficient de mare pentru a opta pentru contractul de inchiriere. Iar pentru carburant a fost incheiat un contract „in oglinda“ cu Mol.
Desi afacerea a fost pusa pe picioare cu putin inainte de inceperea crizei, au fost gasite totusi resursele necesare pentru a depasi chiar si perioadele cu incasari mai mici, dar cheltuieli mari. „Mai ales ca acum se fac toate verificarile: ITP, Iprochim, cele metodologice, reinnoirea licentelor, tot ce tine de buna functionare a companiei“, a completat Tirla. Una dintre strategiile aplicate in ceea ce priveste prelungirea termenelor de plata, pentru a beneficia de sustinerea partenerilor chiar si in momentele mai dificile, este ca in sezoanele bune facturile sa fie achitate in cel mai scurt timp posibil, chiar in mai putin de o saptamana.

Echipa este cea mai importanta
Potrivit reprezentantului Transolut, succesul companiei sta in echipa, „si daca nu sunt corect si ei pot avea tendinta de a fi incorecti“. Pentru ca vehiculele sunt monitorizate prin GPS si sunt vizibile in permanenta, soferii cu un comportament neadecvat in trafic sunt atentionati, unul fiind chiar concediat pentru asta. In afara de cursurile ADR, obligatorii pentru imbunatatirea conduitei in trafic, soferii au urmat si cursuri de safety driving, in Ungaria, pe vehicule specializate.
In opinia general managerului Transolut, angajatii trebuie sa fie motivati in permanenta. „Recunosc ca la inceput am avut salarii sub nivelul pietei, pentru ca nu imi permiteam, dar lucrurile s-au remediat pe masura ce afacerea a fost pusa pe picioare“, a conchis acesta.   

Articole similare