Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Avem tot mai multe competitii ce rasplatesc pasiunea

La jumatatea lunii trecute, UNTRR, IFPTR si agentia de publicitate AdBrain Partners au anuntat, in cadrul unei conferinte de presa, organizarea, pe 21 si 22 septembrie, a festivalului „The most beautifull truck&chopper“, cel mai mare de acest fel din Europa de Est, care va include trei competitii: „Cel mai frumos camion“, „Cel mai frumos chopper“ si „Cel mai bun sofer profesionist din Romania“.
 

Ciudata la prima vedere, aceasta asociere pare insa perfect justificata daca ne gandim la elementul comun, pasiunea pentru cai putere si pentru frumusete, care-i anima pe posesorii sau conducatorii unor camioane, respectiv motociclete tunate. Iar conferinta de presa a oferit si posibilitatea de a admira cateva exponate din ambele categorii, nu doar de a afla detalii despre concursuri.

Organizatorii se asteapta ca in competitii sa se inscrie mai mult de 250 de camioane si 700 de choppere, iar circa 5.000 de persoane sunt asteptate sa le admire. Si nu este vorba doar de impatimiti ai cailor putere – companii de transport, producatori auto sau posesori de motociclete – din Romania, ci si de oaspeti din Republica Moldova, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Ucraina, Ungaria, Serbia, Polonia si Turcia, care, surprinzator, pe de alta parte, date fiind problemele cu care se confrunta aceasta ramura a economiei, nu se vor intalni pentru a vorbi de costuri sau de incercarea de a eficientiza activitatea, asa cum asigura Radu Dinescu, secretarul general UNTRR.
De costuri insa e vorba si aici, uneori chiar de zeci de mii de euro, asa cum e vorba si de numeroase ore de munca investite in pictura camioanelor sau motocicletelor. Iar materialele utilizate la interior nu sunt nici ele neglijate si sunt uneori atat de spectaculoase si de calitate atat de inalta, incat pot depasi limuzinele de lux. „Asta pentru ca multi oameni care lucreaza in transporturi au aceasta pasiune si o pun in practica, si acelasi lucru il vedem si la motociclisti, iar chopperele sunt printre cele mai reprezentative si spectaculoase motociclete si pot aduce un plus in organizarea festivalului. Ca sa nu mai vorbim de spiritul de libertate pe care il sugereaza si camioanele, si motocicletele“, a punctat Radu Dinescu.

Articole similare