Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piata romaneasca isi revine incet-incet

Potrivit Danei Bejan, Managing Partner CTE Trailers SRL, stocul de semiremorci Krone al companiei a fost de circa 200 de unitati, vandute integral in 2009, si cu sprijinul producatorului german, care le-a ofertat si pe alte piete.
CTE Trailers a incheiat 2009 cu o cifra de afaceri de 11 milioane de euro, suma aproape atinsa in primele sase luni ale lui 2010 (mai exact, 10 milioane de euro).
Dana Bejan a declarat ca piata de semiremorci cu prelata a inceput sa-si revina, „deoarece transportatorii mari sunt nevoiti sa investeasca in continuare pentru a-si pastra clientii”.
 

Si vehiculele specializate au mers destul de bine, mai putin cele pentru constructii, segment pe care s-a vandut accidental catre putinii clienti care mai investesc in acest domeniu.
„Grav este faptul ca vanzarea «retail» este aproape zero, asta insemnand ca firmele mici nu mai au puterea financiara sa investeasca in vehicule noi si doar cele mari mai primesc finantari si pot face achizitii mai importante”, a declarat Dana Bejan. Aceasta a adaugat ca, „in acest fel, si profitabilitatea medie are de suferit foarte mult. Din fericire, CTE nu a incheiat foarte multe contracte de buy-back, astfel incat nu avem probleme cu reposesiile. Bineinteles ca activam pe piata de reposesii, cumparand de la firmele de leasing pentru a ne sustine cifra de afaceri si profitabilitatea.”
Conducerea CTE trailers este de parere ca piata de transport marfuri isi va reveni in 2012, „atunci cand marile flote achizitionate in perioada 2006-2008 vor ajunge sa fie integral achitate catre firmele de leasing si astfel clientii nostri transportatori vor avea din nou capital pentru a investi”.

Articole similare