Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Confort la superlativ

Dupa lansarea din toamna anului trecut, Setra 515 HD a plecat vara aceasta in turneu prin Europa, incarcat la capacitate cu bidoane de apa pe scaune si saci de nisip in calele de bagaje, pentru teste amanuntite de consum, menite sa demonstreze performantele tehnice de exceptie ale noii generatii de autocare produse de Daimler la Neu-Ulm. Noi am efectuat un test de doua zile, pe ruta Sibiu-Brasov-Cheia-Bucuresti-Constanta-Mangalia, de aproape 600 km. Consumul mediu de carburant a fost 23,29 l/100 km: 25,08 l/100 km pe Sibiu-Bucuresti si 21,5 l/100 km din capitala la Mangalia.
 

Rezultatele remarcabile au fost posibile gratie numeroaselor inovatii aduse designului caroseriei, care au imbunatatit aerodinamica vehiculului, dar si noului soft al cutiei de viteze, programat sa mentina o turatie cat mai mica pe vitezele cheie: 50, 80 si 100 km/ora.

Noua generatie Setra ComfortClass 500 este cu adevarat remarcabila, inginerii Daimler luptandu-se pentru fiecare picatura de motorina. Desi Euro 6 a ridicat initial semne de intrebare privind consumul, din cauza necesitatii introducerii unui sistem suplimentar de tratare a emisiilor poluante, autocarele echipate cu noua gama de motoare Mercedes-Benz sunt chiar mai economice decat cele din generatia precedenta, confirmand faptul ca inainte de a trece la tehnologii alternative de propulsie, extrem de costisitoare, mai este loc de imbunatatiri la diesel.
In spatele aspectului exterior innoit, care pastreaza elementele de identitate ale brandului, noua Setra CC 515 HD ascunde inovatii aerodinamice, dar si multa electronica, toate pentru un consum mai bun. Autocarul de test cantarea 17.700 kg si era echipat cu sistem special pentru masurat debitul de motorina care trece din rezervor inspre motor, pentru un calcul cat mai corect al consumului. De precizat ca acesta a inregistrat valori mai mici decat computerul de bord al vehiculului, dupa care consumul total pe durata celor doua zile de test a fost de 24 l/100 km: 25,6 l/100 km in prima zi si 21,9 l/100 km in cea de-a doua. Iar pentru exemplificarea diferentelor de consum pe diferite sectiuni de drum nu am putut inregistra decat valorile de la bord.
S 515 HD este propulsat de motorul Euro 6 OM 470, de 10,7 l, cu sase cilindri si 428 CP, avand cuplul maxim de 2.100 Nm la 1.100 rpm. Transmisia este noua GO 250-8 PS3 automatizata, cu opt trepte plus marsarier, cu performante imbunatatite fata de generatia anterioara. Pachetul de siguranta este acelasi cu care ne-am obisnuit la Setra: cruise-control adaptiv (ART), sistem de asistenta activa la franare (ABA 2), detectare a gradului de atentie a soferului (ATAS), ESP, asistenta la incalcarea benzilor de circulatie (SPA), limitator la franarea continua (DBL) si protectie la coliziunea frontala (FCG).

Cea mai mica turatie la vitezele „cheie“ de deplasare
In prima zi de test am venit de la Sibiu la Bucuresti, parcurgand 333,2 km pe ruta Sibiu-Brasov-Cheia-Bucuresti. Durata calatoriei a fost de sase ore si 47 de minute, …

Articole similare

Ad