Vara a trecut si parca nici nu a fost, la cata treaba au toti cei din industria transporturilor. Comenzi de transport sunt, nimeni nu se poate plange, problema e ca tarifele sunt prea mici comparativ cu cheltuielile, situatie care se mentine de cativa ani, ceea ce are ca efect decapitalizarea multora dintre companii.
Daca pe la inceputul anului semnalam ca sunt multi cei care prefera achizitiile de vehicule rulate cu o varsta mai mica, deci bune inca de lucru, din cauza lipsei ofertelor de finantare pentru piata de transport, acum vedem ca preferinta pentru second-hand-uri este tot mai extinsa, pentru ca firmele nu-si mai permit sa-si cumpere camioane noi.
Nu au trecut decat patru ani de la declansarea crizei si multe firme de transport au inceput sa plateasca politele scumpe ale creditelor numeroase contractate, multe doar ca sa acopere alte credite. Cash-flow-ul e tot mai subtire, astfel ca nu mai exista rezerve pentru achizitii serioase. Astfel, firmele de transport isi reduc tot mai mult parcurile auto, ale caror varste sunt deja trecute de 6-7 ani. Iar daca pana acum ceva vreme camioanele rulate erau considerate mai costisitoare din punct de vedere al costurilor de mentenanta, in prezent sunt singura sansa pentru a tine roata in miscare.
Asa cum am spus in nenumarate randuri, afacerea de transport nu se mai poate tine doar prin luarea de comenzi si trimiterea unui camion la incarcare. Controlul perfect al costurilor fiecarei curse, nu doar al cheltuielilor directe, ci si al costurilor ocazionate de timpii de asteptare la incarcare/descarcare sau acceptarea de dislocari de sute de kilometri, este absolut necesar pentru a-si asigura profitabilitatea. Altfel, obtinerea marjei de profit doar din cererea unor tarife mai ridicate este greu de realizat.
Iar decapitalizarea afecteaza nu numai transportatorii, ci si dealerii de autovehicule, victime ale aceleiasi "boli" care i-a lovit si pe transportatori, aceea de a reduce tarifele aproape de limita de profitabilitate.
Tocmai de aceea, aceasta vara a adus decizii neasteptate ale unora dintre companiile din aceste domenii: unele au ales restructurarea prin cererea insolventei, altele au inceput reorganizarea "pe picioare". Si unele, si celelalte au de invins teama de schimbare a angajatilor, multi dintre ei parasind companiile aflate in reorganizare, unii de teama ca-si vor pierde slujbele, altii ca vor fi platiti mai putin, iar altii pentru ca sunt obligati dintr-odata sa devina mai eficienti. Deoarece sunt si firme care nu au probleme financiare majore, dar doresc aducerea companiei la un nivel ridicat de profitabilitate. Si asta se poate face numai printr-o organizare excelenta, cu o structura in care fiecare are rolul sau, responsabilitatile sale si satisfactiile sale, iar munca se desfasoara dupa procedee clar stabilite.
Din pacate, multi dintre oamenii care s-au remarcat in aceasta industrie a transporturilor nu au o scoala de management si au lucrat intotdeauna intens pentru a acoperi ce era de lucru. Iar cand nu a mai fost de lucru, nu au fost capabili sa caute ei insisi noi cai de a-si face treaba mai bine sau de a genera mai multa profitabilitate pentru companie, ci au fost obisnuiti sa lucreze relaxat, fara sa-i intrebe nimeni de rezultate si fara sa le ceara nimeni socoteala pentru greselile facute. Si, mai ales, fara sa-si incheie ziua de lucru cu un raport catre superior.
Este clar ca fiecare zi de dupa criza din 2008-2009 a adus noi provocari pentru companiile din domeniu, pentru proprietarii, managerii si angajatii care au adus profitabilitate firmelor cat a fost de lucru si au adus pierdere in lunile de confuzie si chiar si dupa aceea, pentru ca nu au avut calitatile de a genera profitabilitate atunci cand conditiile de piata nu mai lasa afacerea sa mearga de la sine.
Multi vor trece prin procese dureroase de maturizare, dar este singura sansa pentru a ramane pe piata pe termen lung. E-adevarat, insa, ca lucrurile nu pot sa aiba loc peste noapte, ci e nevoie de rabdare si mult efort.
