Cu ocazia Galei Tranzit, invitatii s-au familiarizat si cu oferta IDS, companie care se remarca mai ales prin siguranta deosebita oferita de cardurile sale de carburant. Iar directorul general Pieter Declerck s-a aratat incantat sa fie alaturi de atat de multi manageri romani, despre care afirma ca reprezinta viitorul transporturilor in UE.
IDS este parte a Kuwait Petroleum Corporation, al patrulea mare producator de titei din lume, si reprezinta un concept aparut in urma cu peste 30 de ani in Padborg (la granita dintre Germania si Danemarca), unde a fost construita prima statie de carburant fara personal din lume, exclusiv pentru camioane, profitand de diferenta dintre pretul carburantului din cele doua tari.
Acest centru sta si azi la baza conceptului IDS, cu diferenta ca intre timp compania a ajuns sa fie prezenta in 24 de state europene, cu circa 600 de statii dedicate camioanelor, ce acopera rutele principale si al caror numar continua sa creasca.
Fraudele folosind carduri de carburant pot fi reduse
Intrucat carburantul reprezinta pentru transportatori unul dintre cele mai mari costuri – in functie de tipul activitatii, poate ajunge la 50% din totalul cheltuielilor – iar pentru raufacatori, o mare tentatie, foarte important pentru IDS este sa ofere cel mai bun control in utilizarea cardurilor. De altfel, Pieter Declerck le-a si cerut managerilor prezenti la conferinta sa spuna daca au avut fraude de acest fel si putini au fost cei care nu au avut, dar, pe de alta parte, pentru multe companii acesta este un subiect tabu si tocmai de aceea nevoia de a-l aborda este cu atat mai mare.
Din analiza informatiilor IDS reiese ca volumul mediu al pierderilor de carburant suferite de clientii sai in 2013 a fost mai mic decat echivalentul unei canistre. „Dar media nu spune nimic despre extreme si in extrem pot sa existe firme de transport care intampina mari dificultati sau chiar intra in insolventa din cauza ca s-a alimentat fraudulos folosindu-se cardurile lor.“
Aceeasi analiza pune in evidenta faptul ca in majoritatea cazurile de fraude cu carduri nu a fost vorba de copierea (skimming) lor, ci de neglijenta, din cauza ca nu se investeste suficient in training, ci doar in solutionarea problemei, dupa ce ea a aparut. Si masurile de solutionare sunt absolut necesare, desigur, iar IDS propune pentru asta o retea online in intreaga Europa, disponibila pentru blocarea rapida a cardurilor si care ofera date suficiente si politiei, in vederea urmaririi si condamnarii infractorilor. Dar compania sta foarte bine si la capitolul preventie, iar nivelul scazut de fraude in cazul cardurilor sale vine din faptul ca nu pot fi copiate, datorita noii tehnologii contactless, cu cip, ca la cardurile bancare, care, teoretic, face imposibile furturile de carburant. „Dar daca soferul lasa cardul la un loc cu pinul – ceea ce, conform analizei IDS, se intampla in majoritatea cazurilor de frauda – poate fi folosit de raufacatori in ciuda acestei tehnologii avansate. …