Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Romania si Bulgaria si-au desemnat castigatorii

La jumatatea lunii trecute au avut loc simultan la Bacau finalele nationale ale competitiei Scania Top Team Romania si Bulgaria, dedicate personalului din service-urile de marca, si care are ca scop incurajarea si stimularea perfectionarii profesionale a acestuia. In concurs s-au calificat sase echipe de la noi si trei din Bulgaria, iar castigatorii au primit un premiu de 750 de euro si isi vor reprezenta tarile in etapa regionala de la Bratislava, din martie, unde vor fi alese cele sase echipe europene ce vor lupta mai departe in finala mondiala din Suedia – pentru premiul cel mare de 50.000 de euro – alaturi de doua din Asia si doua din America de Sud.
 

In cazul tarii noastre, invingatoare a fost o echipa de la Bucuresti, condusa de Stefan Isail, membru si in echipa castigatoare de acum doi ani, care a intrat, deci, in concurs, foarte decis sa obtina victoria si a stiut sa-si motiveze si colegii in aceasta directie.

Top Team se desfasoara din doi in doi ani, iar in Romania a inceput in 2011, dar la nivel international dateaza inca din 1954. Totusi, abia dupa 1990 competitia a inceput sa ia amploare foarte mare.
Asa cum arata Diana Maican, coordonator marketing si PR in cadrul Scania Romania, prin organizarea acestui concurs se urmaresc dezvoltarea cunostintelor si a capacitatii de a lucra in echipa, dar si dezvoltarea personala a angajatilor si sublinierea celor trei valori principale ale Scania: respectul pentru individ, calitatea si preocuparea fata de client. „Competitia pune accentul pe construirea unui climat de munca sanatos si sigur, lucru care nu poate sa ramana exclusiv intre granitele celor opt ore de lucru zilnic. De aceea Scania Romania investeste in permanenta in perfectionarea profesionala a angajatilor sai.“
Reprezentantii tarii noastre in finala europeana in anii trecuti nu s-au calificat in finala mondiala, dar in 2015 Silviu Zuican, trainer tehnic in cadrul Scania Romania si coordonatorul Top Team, se asteapta la rezultate mult mai bune si – de ce nu? – la calificarea in marea finala.
Competitia este deschisa tuturor angajatilor din service-urile Scania – receptioneri, specialisti in piese de schimb, mecanici, electricieni – care se inscriu in echipe de 3-5 persoane, iar cele doua etape premergatoare finalei nationale constau din cate 50 de intrebari, pentru care participantii au la dispozitie cate doua saptamani si intreaga documentatie tehnica necesara. Punctajele se cumuleaza si primele sase asigura calificarea in finala nationala, care anul acesta a avut loc pe 17 ianuarie la Bacau. Aici s-au intrecut cate doua echipe din Bucuresti si Sibiu si cate una din Cluj-Napoca si Brasov si in paralel au concurat, dar in propria finala si cu un loc aparte pentru etapa europeana, si trei echipe din Bulgaria (din cele cinci inscrise in etapele preliminare).
Finalistii au avut o proba teoretica si patru practice, acestea din urma constand toate din identificarea defectelor a patru camioane, care acopereau toate sistemele din dotare, …

Articole similare