Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Taxa de Ungaria face ravagii


Conferinta Tranzit de la Cluj Napoca, organizata pe 8-9 mai, a readus in discutie un subiect „fierbinte“ pentru transportatorii romani si nu numai. Avocatul Szanto Arpad Zsolt a prezentat impactul legii 67/2013 care reglementeaza taxa de drum din Ungaria. Daca acum un an, atunci cand a intrat in vigoare aceasta lege nimeni nu isi putea imagine care va fi influenta acesteia in activitatea transportatorilor, acum se poate spune ca rezultatele sunt foarte grave.
„Undeva in octombrie a inceput sa se simta un murmur pe piata, pe forumuri transportatorii au inceput sa devina nelinistiti pentru ca s-au infiintat niste filtre care au inceput sa verifice retroactiv pe perioade de circa o luna-doua inainte.
 

Aceste verificari, de multe ori, au avut rezultate dramatice, unii si-au inchis afacerea pentru ca au fost prinsi cu zeci de camere de control care i-au introdus in sistemul de control cu taxa neplatita si s-au trezit la punctele de la Petea si Varsand cu 10-20 de amenzi. S-au platit amenzi de zeci de mii de euro. Partea dramatica este ca am fost in vama Petea si am putut constata ca politistul din frontiera vorbea in maghiara cu soferul roman care ii cerea translator iar politistul i-a spus ca legislatia maghiara actuala nu prevede acest lucru, e vorba de niste acte normative care nu prevad ca transportatorul strain sa beneficieze de translator intr-un astfel de control. In momentele respective soferul a reusit sa transmita politistului respectiv ca taxa fusese platita pe toata sectiunea folosita numai ca fusese platita cu cardul de combustibil la prima benzinarie. Raspunsul a fost ca amenda vine ca urmare a neplatii la timp a taxei. Asta deoarece in lege, la contraventii apare faptul ca plata trebuie facuta inainte de folosirea sectorului de drum, plata ulterioara nu mai conteaza“, a aratat Szanto Arpad Zsolt cu mentiunea ca nici transportatorii maghiari nu sunt multumiti de modul cum este aplicata aceasta lege mai ales ca i s-a facut o adaugire conform careia marii transportatori din Ungaria care indeplinesc anumite conditii financiare pot plati taxa ulterior. Si patronatele maghiare sunt de parere ca aplicarea acestei legi ar trebui oprita si au depus memorii la minister in acest sens. In urma acestor sesizari guvernul maghiar a facut un gest, a intrunit o comisie speciala in care au spus ca vor analiza doleantele patronatelor si vor modifica legea care reglementeaza noua taxa de drum.
Mai multe detalii si informatii privind acest subiect veti putea citi in numarul urmator al revistei Tranzit.

Articole similare

Ad