Discuțiile din cadrul conferinței Tranzit de la Suceava cu doamna Larisa Papp, director în cadrul Inspecției Muncii, au lăsat să se întrevadă un scenariu foarte periculos pentru transportatorii de marfă: rezultatele tuturor controalelor Inspecției Muncii pe detașare transnațională sunt transmise către ANAF.
Cu alte cuvinte, Inspecția Muncii verifică cum sunt plătiți șoferii detașați transnațional, verifică contractele de muncă și actele adiționale la contractele de muncă în care se menționează valoarea indemnizației de detașare și dacă aceasta include sau nu cheltuielile ocazionate de detașare, iar rezultatul controlului se trimite la ANAF.
Acolo unde se consideră că indemnizația de detașare transnațională include și cheltuielile ocazionate de detașare, ANAF nu are decât să ceară direct plata de impozite și asigurări sociale pe sumele plătite ca indemnizație de detașare.
Iar prin declarația 112 ANAF are la dispoziție toate informațiile legate de sumele plătite de o firmă de transport ca indemnizații, astfel că impozitarea sumelor este mult mai facilă și sigură decât era pe legislația veche, considerată neclară.
Acum, în baza ordinului nr. 874/1.429/2023 privind aprobarea procedurii de aplicare a prevederilor art. IV alin. (1) și (2) din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative, lucrurile s-au simplificat.
Potrivit art. 3, alin. 7, Directiva 96/71/CE modificată prin Directiva UE 2018/957 și art.11, alin.1, Lg.16/2017, indemnizația specifică detașării transnaționale este considerată parte a remunerației (): ”Indemnizațiile specifice detașării sunt considerate parte a remunerației, în măsura în care nu sunt acordate cu titlu de rambursare a cheltuielilor efectiv generate de detașare, precum cheltuielile de transport, cazare și masă. Angajatorul, fără a aduce atingere alineatului (1) primul paragraf litera (h), rambursează lucrătorilor detașați cheltuielile respective în conformitate cu dreptul intern și/sau cu practicile lor naționale aplicabile raportului de muncă”.
Astfel, este obligatoriu ca angajatorul să facă o delimitare clară între indemnizația specifică detașării și cheltuielile generate de detașare (cheltuieli de masă, transport, cazare) printr-o mențiune clară în contractul de muncă sau un act adițional la contractul de muncă.
Acolo unde nu se face o delimitare clară între indemnizația specifică detașării transnaționale și cheltuielile generate de detașare (masă, transport, cazare), indemnizația nu va fi considerată parte a remunerației. (art. 3, alin. 7, Directiva 96/71/CE modificată prin Directiva UE 2018/957).
Și, atenție! Dacă până acum era de ajuns mențiunea în contractul de muncă al șoferului că indemnizația de detașare nu se acordă pentru cheltuielile ocazionate de detașare (cazare, transport și masă), ci pentru inconvenientul de a petrece mult timp departe de familie, mai nou reprezentanții Inspecției Muncii vorbesc despre obligatia „documentării” cheltuielilor de detașare.
Astfel, în cazul în care din condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile raportului de muncă nu reiese dacă elementele indemnizației specifice detașării se acordă cu titlu de rambursare a cheltuielilor efectiv generate de detașare sau fac parte din remunerație și, în caz afirmativ, care este această parte, atunci întreaga indemnizație se consideră a fi acordată cu titlu de rambursare a cheltuielilor.
Intervenția completă a Larisei Papp (Inspecția muncii), cât și cea a consultantului fiscal Petrică Horga pe această temă vor face obiectul unui articol care va fi publicat în revista Tranzit de iunie.
