Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Chiar și câțiva cenți/l contează

Transportatorii aleg de unde alimentează în funcție de preț, de acciză și de politica din fiecare țară, dar și de negocierea cu furnizorii, conform căreia într-un număr limitat de locații, pe rutele principale pe unde merg vehiculele, se oferă un tarif preferențial. De toate aceste aspecte se ține cont în aceeași măsură, deoarece costul carburantului are o influență foarte mare asupra profitabilității unei curse.

De aceea Hagero a încheiat parteneriate cu diverși furnizori, astfel încât să poată achiziționa combustibil la prețuri preferențiale pe rutele prestabilite. Pentru optimizare, analiști dedicați din firmă studiază piața și le comunică frecvent șoferilor stațiile de unde trebuie să alimenteze cu prioritate, deoarece „chiar și o diferență de 3 cenți/l contează. Piața este foarte dinamică și cred că informarea continuă, alegerea celor mai buni specialiști și optimizarea costurilor reprezintă strategia necesară pentru a oferi servicii de primă clasă, rapide și eficiente”, explică administratorul companiei, Călin Stegeran.

Impactul asupra mediului reprezintă o prioritate pentru Hagero, de aceea a inițiat numeroase proiecte verzi, printre care și parteneriatul cu Fleetenergies din Franța, fiind prima companie de transport din România ce a instalat acest sistem de monitorizare bazat pe inteligența artificială, având ca țintă reducerea cu până la 10% a emisiilor de carbon și a consumului de carburant. Datorită lui, Hagero controlează cu acuratețe emisiile de CO2, iar sistemul de alertă permite o securitate sporită a operațiunilor. În plus, performanța vehiculelor și a șoferilor este monitorizată în timp real, atât prin platforma dedicată, cât și prin aplicația de mobil pentru șoferi.

O altă firmă cu al cărei manager am stat de vorbă alimentează cel mai mult din Spania, unde prețul mereu a fost cel mai bun dintre țările în care merg camioanele sale, și din Austria. Italia a fost o păcăleală, în sensul că recuperezi o sumă consistentă din acciză, dar numai după mai bine de un an, „deci nu merită”. Firma are patru furnizori de carburant, dintre care cu doi lucrează mai mult, și în fiecare zi analizează prețurile motorinei, iar șoferii alimentează unde este mai convenabil.

Hajdu Trans alimenta cât de mult posibil în Ungaria când prețul combustibilului era mic, iar acum folosește mai ales stația de incintă, pentru 80% din cantitate, și restul cumpără din străinătate, de unde este nevoie, dar mai ales din Ungaria, având prețuri preferențiale în unele stații Shell. Iar acciza o recuperează din Franța și Ungaria.

Combustibilul din Turcia are un preț imbatabil

Way Farer Trans primește, pentru fiecare camion aflat în vama interioară din Turcia, câte un voucher pentru a cumpăra 900 l de motorină, la un preț avantajos, de 60-65 de eurocenți/l, astfel că jumătate din cantitatea totală se alimentează din această țară, „ceea ce mă ajută enorm”, așa cum declară proprietarul firmei, Constantin Cazacu. Diferența se achiziționează din România, de la parteneri care oferă discount-uri, și foarte rar, cel mult 500 l/lună, din alte țări.

Dacă alimentarea cu motorină se poate face la costuri avantajoase, Constantin Cazacu se arată în schimb nemulțumit de faptul că, deși materia primă și alte produse și servicii s-au ieftinit în ultimul timp, camioanele și anvelopele rămân scumpe. Și scumpirea lor inițială a fost nejustificată, așa cum se poate observa din profiturile declarate de producători. Iar dacă în afară de aceste prețuri mari transportatorii se mai confruntă și cu solicitări din partea clienților de a reduce tarifele deoarece s-a ieftinit motorina – pentru că la alte costuri, care sunt acum mai mari, clienții nu se uită – devine foarte greu să înnoiești flota și să faci planuri pe cinci ani. „Eu dacă nu înnoiesc flota o dată la trei ani, când camioanele ajung la circa 500.000 km, nu pot face performanță, nu pot fi, ca acum, mai eficient decât sunt turcii la ei acasă datorită promptitudinii livrărilor. Am comandat șapte camioane de la Scania, care ar trebui să se livreze în toamnă, și încă mă gândesc dacă să le iau la prețul de acum.”

Transportatorii cu utilitarele ușoare nu pot recupera acciza

Și Roxemi are anumite benzinării cu preț preferențial și alimentările cu motorină sunt organizate de conducerea firmei împreună cu șoferii, astfel încât, atunci când nu se poate ajunge la acestea, să se cumpere o cantitate mai mică. Firma achiziționează cât mai puțin, 5-10% din total, din România, pentru că în Ungaria, Bulgaria și Turcia este mai ieftin. Reamintim că în cazul utilitarelor ușoare nu există posibilitatea de a recupera o parte din acciză, ci numai TVA-ul.

Salt Word, care face transport tot cu vanuri, cumpără cea mai mare cantitate de combustibil din Franța, de unde TVA este deductibilă 100%. Dar ceea ce constată administratorul firmei, Ana Tofan, este calitatea slabă a motorinei de la unii furnizori, care a făcut ca într-un caz mașina să nu mai pornească imediat după alimentare și în general să se uzeze mult mai repede injectoarele și motoarele și să fie nevoie uneori de tractare până în service.

Articole similare