Șoferii profesioniști, în calitate de lucrători mobili, au un program de muncă diferit de modelul clasic cu opt ore consecutive zilnic, astfel că, la controalele de muncă, angajatorii trebuie să demonstreze faptul că le-au respectat toate drepturile, cu focus pe timpii de conducere și de odihnă. În acest sens, întocmirea corectă a contractului individual de muncă și informarea angajaților cu privire la orice modificare a programului de lucru, dar și a remunerației sunt esențiale pentru a nu avea probleme la eventualele controale de muncă. Atenție și la cele mai recente modificări aduse codului fiscal, care impactează sectorul transporturilor de călători în special prin prisma încasărilor cash.
Întocmirea contractului de muncă pentru șoferi trebuie să țină cont de specificul activității de transport de pasageri, care poate include pauze și perioade de disponibilitate de-a lungul zilei. Conducătorul auto, în calitate de lucrător mobil, nu muncește constant opt ore pe zi, iar acest lucru trebuie reglementat fie în contractul individual de muncă, fie prin act adițional, a explicat Remus Chiciudean, inspector de muncă ITM Cluj, cu prilejul Galei Tranzit de transport persoane.
Astfel, HG 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier reglementează perioada de disponibilitate, care se aplică salariaților ce prestează munca în reprize (de exemplu, de 3-4 ore fiecare), cu o pauză mai mare de 15 minute între ele. Angajatorul trebuie să precizeze în contractul de muncă în ce constă această perioadă de disponibilitate, care nu se consideră nici pauză, dar nici activitate prestată, însă salariatul (lucrător mobil) se află la dispoziția angajatorului.
Contractul de muncă permite stabilirea unui program individualizat pentru șoferi, prin aplicarea dispozițiilor Codului Muncii, eventual cu o perioadă de muncă fixă și una variabilă; iar în momentul întocmirii pontajului lucrurile vor fi mult mai simple.
„Cel mai bun exemplu este șoferul angajat pe curse de convenție, care transportă muncitori dimineața și seara pe curse tur-retur. Perioada dintre cele două curse reprezintă timp de disponibilitate, care însă nu este luat în calcul la numărul de ore lucrate și nu se remunerează. Dacă însă șoferul este nevoit să stea în autogară pentru o anumită perioadă de timp înainte să plece din nou în cursă (pe o cursă regulată județeană sau interjudețeană), atunci această pauză nu se consideră disponibilitate”, a precizat Remus Chiciudean.
HG 38/2008 face referire separat la toate situațiile care pot apărea. Inclusiv îmbarcarea și debarcarea pasagerilor, deși șoferul nu conduce efectiv, nu este considerată perioadă de disponibilitate, pentru că acesta nu dispune liber de timpul său, ci reprezintă timp de muncă. Totuși, deși art. 3 litera a) alin. 1 definește timpul de muncă al lucrătorului mobil ca fiind perioada de timp de la începutul până la sfârșitul perioadei de lucru, în care lucrătorul se află la postul său de lucru, la dispoziția angajatorului și în desfășurarea atribuțiunilor sale, la art. 5 se face suplimentar precizarea că timpul perioadei de disponibilitate nu este cunoscut de către angajat. În aceste condiții, dacă prin contractul individual de muncă sau prin act adițional se stipulează clar intervalele de timp dintre două curse (din care se scad 15 minute aferente îmbarcării și debarcării pasagerilor), acestea ar putea fi considerate ca fiind perioade de disponibilitate și nu se plătesc.
O altă variantă este ca timpul de lucru și de odihnă să fie corelat în documentele de informare ale conducătorilor auto cu graficele de circulație ale traseelor regulate efectuate de companie, tocmai pentru că șoferii se pot alterna pe trasee cu programe diferite.
Munca suplimentară sau în zilele de sărbătoare trebuie compensată
Sunt multe sesizări primite la Inspecția Muncii de la salariați, inclusiv de la conducătorii auto, referitor la ore suplimentare, muncă în zilele de sărbători legale etc. Pentru a nu avea probleme, angajatorii trebuie să țină evidența timpului de lucru și să compenseze orele suplimentare și munca prestată în zilele de sărbătoare legală, fie cu timp liber corespunzător, fie, dacă nu se poate, cu cuantum în bani. Și nu există excepții. „Timpul de muncă nu are voie să depășească 12 ore pe zi, iar dacă se ajunge la 12 ore, atunci trebuie acordat obligatoriu un repaus de 24 de ore. Atenție! Limitarea este a angajatorului, nu a salariatului”, a subliniat Remus Chiciudean. Șoferul are dreptul să lucreze în mai multe locuri, fără a fi condiționat de cele 12 ore zilnic. Art. 35 din Codul Muncii prevede, de altfel, că se pot cumula mai multe funcții, cu condiția să nu fie suprapuneri ale timpului de muncă și să fie avută în vedere siguranța muncii prestate.
Aici angajatorii trebuie să se „pună la adăpost” prin contractul de muncă, impunându-le angajaților obligația de a-i informa dacă prestează și alte munci și în ce constau acestea. Fără a veni cu interdiții, angajatorii pot lua măsuri când constată că munca nu mai poate fi prestată în condiții de siguranță. Pontajul și reglementarea contractuală privind timpul de muncă sunt importante mai ales atunci când apar accidente de muncă și au loc investigații complexe. De asemenea, fișa postului trebuie completată corect pentru a permite o flexibilitate a timpului de lucru și de odihnă.
Regulamentul intern este cel mai important mijloc aflat la îndemnâna angajatorului pentru a stabili inclusiv reguli de conduită, responsabilități profesionale etc. Principalul drept al angajatorului – conform art. 40 din Codul Muncii – este stabilirea programului de lucru al salariatului.
S-a modificat amenda pentru munca suplimentară. Aceasta nu mai este fixă, de la 1.500 la 3.000 de lei, cu posibilitatea plății a jumătate din sumă în termen de 15 zile, ci cuantumul se multiplică acum cu numărul de angajați depistați că sunt obligați să muncească suplimentar fără a fi remunerați. O altă modificare este obligația angajatorilor de a păstra evidența timpului de lucru și de odihnă al angajaților pentru o perioadă de doi ani.
Indiferent ce face conducătorul auto (chiar dacă abandonează autobuzul pe drum, de exemplu, și pleacă pe jos acasă), angajatorul este obligat să îi plătească salariul. Altfel, este pasibil de amendă contravențională pentru neplata drepturilor salariale în termen de o lună de la data scadenței lor.
Informarea corectă a salariaților este foarte importantă
Codul Muncii art 17, care prezintă elementele raportului juridic de muncă asupra cărora trebuie informați salariații, a fost modificat recent, tocmai pentru a crește predictibilitatea condițiilor de muncă. În special în cazul transporturilor internaționale, șoferii trebuie informați și asupra condițiilor de muncă din statul unde urmează să presteze activitatea.
Toate activitățile care nu reprezintă transport bilateral de pasageri (conform directivei 1057/2020) intră sub incidența detașării transnaționale. În acest caz, operatorii sunt obligați să remunereze șoferii cu salariul minim din țara unde au fost detașați și se pot folosi de indemnizația de detașare, care se acordă separat de salariu și nu este purtătoare de taxe și impozite, cu condiția să nu depășească 2,5 ori diurna legală sau media a trei salarii brute pentru postul ocupat.
Atenție la obligativitatea înregistrării declarațiilor de detașare pe platforma IMI de fiecare dată când șoferii sunt detașați în statele UE, precum și la informarea șoferilor cu privire la detașare, în conformitate cu art. 18 din Codul Muncii, la condițiile de muncă și la remunerația aferentă!
Începând cu acest an, Inspecția Muncii se pronunță asupra legalității modului de stabilire a indemnizației de delegare/detașare transnațională și comunică ANAF dacă angajatorii și-au stabilit în mod corect indemnizațiile pentru șoferi. Acestea trebuie stabilite în primul rând corect din punct de vedere contractual și nu trebuie acordate pentru a acoperi cheltuieli de cazare, transport și masă, pentru că altfel nu vor putea fi luate – alături de salariu – în calculul remunerației minime din statul de detașare.
Principalele modificări aduse de Legea nr. 296/2023
Plafoanele pentru tranzacțiile în numerar prevăzute în Legea nr. 70/02.04.2015, cu modificările și completările ulterioare, au fost scăzute drastic prin Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. Ulterior, în urma multitudinii de discuții din spațiul public, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 98/10.11.2023, prin care a fost modificat articolul LXIV din Legea 296/2023, astfel că, pentru unele tranzacții, s-a revenit la vechile plafoane.
Astfel, încasările persoanelor juridice și ale altor întreprinzători (PFA, profesii liberale etc.) de la alte persoane juridice și întreprinzători au rămas limitate la 5.000 de lei/persoană/zi, respectiv 10.000 de lei/persoană/zi în cazul încasărilor realizate de magazinele cash and carry. La fel, plățile au rămas limitate la 5.000 de lei/persoană/zi, respectiv 10.000 de lei/persoană/zi către magazinele cash and carry, dar în total nu mai mult de 10.000 de lei/zi. Achitarea, de către persoane juridice și întreprinzători, a sumelor mai mari de 5.000 de lei (10.000 de lei în cazul magazinelor cash and carry) va trebui efectuată prin alte mijloace de plată decât numerar (prin bancă, prin card bancar, bilete la ordin etc.). Plățile din avansul spre decontare trebuie să respecte plafonul de 1.000 de lei/persoană/zi. Sunt excluse din plafoanele de plăți sumele reprezentând cheltuielile de deplasare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, transport și diurnă/indemnizații deplasare și detașare.
Încasările și plățile în numerar în relația unei persoane juridice/unui întreprinzător cu o persoană fizică rămân limitate la 10.000 de lei/zi/persoană. Foarte important, nu se mai poate credita firma în numerar, a atras atenția Sorana Cernea, consultant fiscal în cadrul TPA România, iar orice împrumut sau restituire de împrumut în relația cu o persoană fizică trebuie făcute prin bancă sau alte instrumente de plată fără numerar.
Plafonul soldului la casă s-a modificat, astfel că, începând cu 11 noiembrie 2023, în casierie nu pot fi mai mult de 50.000 de lei la finalul zilei (plafonul este considerat separat pentru fiecare punct de lucru cu casierie proprie). În situația depășirii acestuia, numerarul trebuie depus în conturile bancare în termen de două zile lucrătoare. Excepție fac sumele deținute în casierie pentru plata salariilor sau a altor plăți către persoane fizice, care pot fi păstrate în casierie trei zile lucrătoare.
Plafoanele sunt aplicabile și operațiunilor de încasări și plăți în valută efectuate pe teritoriul României.
Modificări de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul RO e-Factura
Toate facturile emise în relația cu instituțiile publice (B2G – Business to Gouvernement) și cele emise în relația B2B pentru operațiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă acestea sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA trebuie transmise începând cu 01.01.2024 prin sistemul național RO e-Factura. În relația cu persoane fizice (B2C) singurele facturi care trebuie transmise prin sistem sunt cele plătite cu tichete de vacanță.
Transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura presupune transpunerea formatului vechi de factură într-un fișier de tip xml, care apoi se încarcă în SPV în sistemul ANAF. Dacă fișierul este valid (are structura corectă), se aplică semnătura electronică a Ministerului Finanțelor și se comunică de îndată destinatarului prin SPV. După înregistrarea în sistemul RO e-Factura, facturile nu mai pot fi anulate, astfel că, dacă se impune o corecție, factura inițială trebuie stornată și emisă una nouă. Se recomandã folosirea unui sistem informatizat de emitere și transmitere în SPV a facturilor electronice.
În relația B2B, în perioada 01.01.2024-30.06.2024, facturile trebuie transmise în sistemul RO e-Factura în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea lor sau de la data la care trebuiau să fie emise. În perioada 01.04.2024-30.06.2024, pentru netransmiterea facturilor în termenul de 5 zile lucrătoare, furnizorul poate fi amendat cu amenzi cuprinse între 1.000 și 10.000 lei, în funcție de categoria de contribuabil.
Începând cu 1 iulie 2024 singura factură acceptată pe relația B2B, pe baza căreia se poate exercita dreptul de deducere a TVA, este factura electronică ce îndeplinește rigorile prevăzute de reglementările RO e-Factura. De asemenea, destinatarii (beneficiarii/clienții) care primesc și înregistrează facturi primite fără respectarea rigorilor OUG 120/2021 privind sistemul RO e-Factura vor fi amendați cu sume egale cu TVA înscris pe factură.
