Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Auchan instalează panouri fotovoltaice pe hipermarketurile sale printr-un parteneriat cu Helexia, primele patru magazine fiind deja echipate

Auchan Retail România continuă să investească în tranziția sa la energia verde. Retailerul își propune să producă energie din surse regenerabile pe 16 hipermarketuri din România, ca parte a unui parteneriat la nivel de grup semnat cu Helexia, un grup internațional specializat în tranziția energetică. Auchan Retail România și-a propus o reducere cu 40% a consumului de energie al magazinelor și utilizarea energiei electrice 100% din surse regenerabile până în 2030. Compania a finalizat recent instalarea panourilor fotovoltaice pe patru dintre magazinele sale, iar cele de pe acoperișul Auchan Coresi din Brașov sunt deja funcționale.

Cu ajutorul Helexia, Auchan Retail România va dota 16 magazine din toată țara cu panouri fotovoltaice, însumând 9,1 MW. Acestea vor furniza 10,4 GWh, vor acoperi 20% din consumul total al magazinelor și vor ajuta la evitarea consumului de aproximativ 5.800 de tone de CO2 pe an. Acest lucru va contribui la atingerea obiectivului pentru 2030 pe care Auchan Retail își propune să îl atingă.

Cele 1.622 de panouri fotovoltaice instalate pe Auchan Coresi din Brașov asigură aproximativ 16% din energia necesară magazinului, având o putere totală de peste 665 kW. Sistemul generează energie verde și va contribui la reducerea impactului negativ asupra mediului, eliminând anual peste 410 tone de emisii de CO2. De asemenea, Auchan își propune să instaleze peste 22.000 de panouri fotovoltaice pe magazinele de mari dimensiuni pe care le operează.

Panourile fotovoltaice sunt instalate în prezent și pe magazinele Cluj Iris, Brașov Vest și Auchan Oradea și urmează să fie puse în funcțiune. Următoarele hipermarketuri pe care vor fi montate panouri sunt: Auchan Baia Mare, Satu Mare, Pitești Bradu, Constanța Nord, Ploiești, Târgu Mureș, Pallady, Timișoara Sud, Pitești Găvana, Berceni, Craiova Craiovița, Timișoara Nord.

,,Proiectul de instalare a panourilor fotovoltaice, realizat împreună cu partenerul nostru Helexia, face parte din măsurile de eficiență energetică pe care le-am setat deja în Planul pentru Climat 2030, cu scopul de a avea un impact direct în combaterea schimbărilor climatice. Energia ce provine din surse regenerabile este o alternativă sustenabilă și ajută la menținerea unui mediu mai curat. Ne-am propus ca panourile să fie implementate în 16 hipermarketuri Auchan până la sfârșitul anului 2024, ceea ce va conduce la o producție totală aproximativă de peste 10.000 MWh pe an.” a declarat Cristian Drăghici, Director Auchan Renewable Energy.

„Suntem încântați să îl însoțim pe partenerul nostru Auchan în accelerarea implementării operaționale pentru a-și atinge obiectivele planului climatic pentru 2030. De asemenea, suntem bucuroși să ne continuăm expansiunea în România cu al doilea portofoliu de proiecte, însumând o capacitate instalată de 12,7 MW în țară”, adaugă Benjamin Simonis, CEO Helexia

Anul trecut, în contextul crizei energetice și în concordanță cu strategia companiei privind decarbonizarea operațiunilor, Auchan Retail România a demarat un set de acțiuni care asigură scăderea consumului energetic al companiei cu 20%. Retailerul a implementat multiple măsuri cu efect pe termen scurt și mediu, iar inițiativele, dezvoltate pe mai multe paliere, vin în completarea investițiilor deja existente pentru proiectele de eficiență energetică, parte din Planul pentru Climat 2030. Reducerea consumului de energie a fost o prioritate și în anii precedenți, Auchan reușind să diminueze consumul în perioada 2014-2020 cu încă 20%. La începutul anului 2023, Auchan România a înființat Auchan Renewable Energy, firmă care are ca obiectiv cumpărarea și furnizarea de energie către locațiile Auchan, precum și dezvoltarea de proiecte de eficiență energetică – panouri fotovoltaice, stații de încărcat mașini electrice și proiecte de eficientizare a consumului de energie. În plus, în premieră, în 2024, Auchan va cumpăra energie direct de pe piața liberă pentru 3 dintre magazinele sale.

Articole similare

Ad