Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Aquila intenționează să investească 16,9 milioane de euro în reînnoirea flotei și în echipamente de depozit

  • Foto: Aquila

Aquila (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, planifică investiții de 16,9 milioane de euro în mijloace de transport și echipamente de depozit, accentuându-și angajamentul față de obiectivele de sustenabilitate.

Astfel, Aquila a decis achiziționarea a 300 de autovehicule Euro 6 pentru înlocuirea vehiculelor cu unele mai puțin poluante și cu o capacitate mai mare de transport, alocând 10,9 milioane de euro din suma totală. De asemenea, compania va investi 4,6 milioane de euro în echipamente de depozit, demonstrând angajamentul său pentru tehnologie și eficiență operațională. Bugetul propus va fi supus aprobării acționarilor în Adunarea Generală programată pentru 29 aprilie 2024.

„Ne-am asumat dezvoltarea pe termen lung și excelența operațională prin eficiență și sustenabilitate, elemente cheie pentru strategia vizată. Continuăm investițiile și implementarea măsurilor prin care să asigurăm resursele necesare atingerii obiectivelor de decarbonare stabilite și reducerea cu 10% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2026, având ca referință anul 2021. Avem un angajament ferm de a reduce impactul asupra mediului prin reînnoirea flotei, optimizarea rutelor de transport, eficientizarea operațiunilor logistice și utilizarea surselor alternative de energie.”,

a declarat Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, AQUILA.

Anul trecut, Aquila a investit aproximativ 9 milioane de euro, din care peste 7 milioane de euro au fost atribuite achiziției a peste 190 de mijloace de transport. Cu o flotă diversificată de peste 1.600 de vehicule, compania efectuează transporturi de mărfuri în toate categoriile de temperatură (ambiental, refrigerat, congelat), atât pe plan național, cât și internațional.

Pentru 2024, Aquila vizează investiții în echipamente de lucru pentru depozite, inclusiv stivuitoare, nacele și mașini de înfoliere, pentru a îmbunătăți productivitatea și a reduce cantitatea de folie utilizată, asigurând în același timp o consolidare mai bună a mărfurilor pe paleți.

În prezent, Aquila operează 14 centre de distribuție a bunurilor de larg consum și 4 platforme logistice, alături de 6 puncte de cross-docking, oferind o capacitate totală de peste 123.000 de paleți, dintre care 77% pentru mediu ambiental, 7% pentru mediu refrigerat și 16% pentru mediu congelat.

În 2023, Aquila a înregistrat cele mai bune rezultate din istoria companiei, generând o creștere de 14% atât a veniturilor, care au atins 2,5 miliarde de lei, cât și a profitului net, care a ajuns la 97 milioane de lei.

Articole similare

Ad