În pregătirea conferinței de la Oradea, revista Tranzit a invitat firma spaniolă Trucksters să împărtășească modul în care noile reglementări de transport din Spania susțin operatorii în raport cu clienții și casele de expediții. În afară de interdicția de încărcare de către șofer și respectarea clauzei de combustibil, celelalte reguli privind termenul de plată a transportatorilor în maximum 60 de zile și plata orelor suplimentare de așteptare la încărcare nu se aplică chiar la virgulă, însă piața s-a educat în spiritul noilor reguli care protejează subcontractorii de transport care trec prin etape provocatoare de la pandemie încoace.
Trucksters s-a remarcat prin organizarea transporturilor așa-numite „releu” – camioane care merg 4,5 ore pe o rută, din sens invers venind alte camioane care comunică între ele și se întâlnesc într-o parcare unde șoferii schimbă semiremorcile și, după pauza de 45 de minute, revin din orașul de unde au plecat. Acest tip de operare asigură un transport rapid și sigur și la costuri competitive, șoferii neavând costuri de staționare peste noapte.
Compania oferă și servicii de expediții rutiere clasice pe mai multe rute europene, mulți dintre subcontractorii de transport fiind români. Și pentru că evenimentul nostru a fost la câteva zile după Paștele catolic, reprezentantul Trucksters nu s-a putut afla în panelul legat de tariful minim pe kilometru, alături de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, preferând să își împărtășească experiența online, mai ales că nu există conexiuni aeriene prea comode între Madrid și Oradea.
Jose Lezaun, un cunoscător al transporturilor românești – mai ales că a lucrat pentru o firmă spaniolă care operează de mulți ani în România – ne-a explicat cum se aplică în realitate în Spania prevederile la care visează și transportatorii români.
Tranzit: De când se aplică în Spania noua legislație privind piața transporturilor rutiere de marfă și în ce constă?
Jose Lezaun: Decretul Regal-lege 3/2022, adoptat la 1 martie, privind măsurile de îmbunătățire a transportului rutier de marfă și a funcționării lanțului de aprovizionare, care transpune Directiva (UE) 2020/1057 din 15 iulie 2020, stabilește norme specifice cu privire la Directivele 96/71/CE și 2014/67/UE pentru detașarea șoferilor din sectorul transportului rutier, precum și măsuri excepționale privind revizuirea tarifelor în contractele publice de construcții.
Dintre măsurile adoptate, una dintre cele mai importante (și mai solicitate de sector) este interzicerea participării șoferului la operațiunile de încărcare/descărcare a mărfurilor, combinată cu remunerarea timpilor de așteptare pentru aceste operațiuni. Lupta împotriva concurenței neloiale și revizuirea obligatorie a prețului de transport proporțional cu variația prețului combustibilului sunt alte puncte importante.
Cum se face corectarea prețului/km în funcție de prețul motorinei: la anumite intervale de timp sau oricând există o abatere de peste 5% între comandă și execuția transportului?
Este obligatorie aplicarea revizuirii tuturor tipurilor de contracte atunci când variația prețului la motorină este mai mare sau egală cu 5%, deși transportatorii și expeditorii pot stabili. Mai mult, legea nu permite ca prețul de transport să fie actualizat în alt mod decât cel convenit între transportatori și expeditori (cum ar fi revizuirea CPI). În cazul contractelor de transport pe termen lung, revizuirea va fi automată cu o frecvență trimestrială sau cu o frecvență mai mică dacă astfel se convine între părți.
Pe site-ul Ministerului de Transport din Spania sunt disponibile informații actualizate despre prețul la combustibil și despre variațiile săptămânale (https://www. transportes.gob.es).
Care este timpul mediu de așteptare pe platforme pentru încărcare/descărcare? Ce s-a schimbat după adoptarea noii reglementări?
Nu avem o statistică exactă, dar, în medie, trebuie să așteptăm aproximativ două sau trei ore pentru încărcare/ descărcare. În ciuda modificărilor legislative, nu putem spune că s-a schimbat ceva. Dacă perioada de așteptare este mai mare de două ore, atunci pentru fiecare oră suplimentară de inactivitate transportatorului ar trebui să i se plătească o compensație de 40 de euro. Pentru prima zi de inactivitate – având în vedere că programul de condus este de maximum 10 ore pe zi – trebuie plătiți 400 de euro, în a doua zi de inactivitate compensația crește la 50 de euro/oră, iar în a treia zi, la 60 de euro/oră. În realitate, însă, de multe ori transportatorii nu facturează astfel de suprataxe, ci clientul profită de faptul că transportatorii doresc să mențină relația contractuală cu el și nu îl reclamă pentru depășiri la timpii de așteptare la încărcare/ descărcare.
Mai încarcă/descarcă șoferii după intrarea în vigoare a Decretului Regal? În ce situații mai este permis acest lucru?
În general, această regulă se respectă. Excepțiile legal acceptate se referă la activități de mutare și depozitare, operarea vehiculelor-cisternă, la transportul de produse în vrac, operarea de vehicule basculante, cu macara, transporturi auto, macarale de asistență rutieră, servicii de colete și transport de animale vii la punctele de control. Interdicția de încărcare de către șofer se aplică de la 1 septembrie 2022.
Care este termenul mediu de plată utilizat în comenzile/contractele de transport și ce s-a schimbat după publicarea Decretului Regal?
Termenul mediu de plată în Spania este de 66 de zile. Înainte de acest decret regal, 42% dintre expeditori plăteau în mai mult de 90 de zile, iar 16% aveau întârzieri de peste patru luni. Potrivit Legii 15/2010, termenul de plată maxim pe care debitorul trebuie să îl respecte este de șaizeci de zile de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor și nu poate fi prelungit prin acord între părți. Cu toate acestea, beneficiarii de transport au găsit tot timpul scuze pentru a întârzia puțin câte puțin la plată, mergând pe premisa că niciun prestator nu îi va denunța că plătesc cu întârziere dacă doresc că își continue colaborarea.
Anul trecut, mai mulți expeditori au fost amendați de Ministerul de Finanțe din Spania pentru că nu și-au plătit transportatorii la timp. Care este amenda maximă și în condiții se aplică?
Într-adevăr, întârzierile de plată pot fi sancționate cu amenzi de până la 30.000 de euro, iar anul trecut Ministerul Finanțelor a publicat o listă cu peste 30 de companii de expediții cu diverse întârzieri de plată, cele care depășiseră 6 luni fiind amendate cu suma maximă prevăzută de lege.
S-a discutat vreodată un preț minim pe kilometru în transport care să acopere costurile directe?
Ministerul de Transport din Spania efectuează regulat un studiu în rândul companiilor de profil, prin care urmărește principalele elemente de cost și variația acestora la intervale regulate de timp. Pe lângă combustibil, care are o pondere de 30,5% din totalul costului/km, au fost avute în vedere costurile cu salariile (21,8%), diurnele (10,4%), întreținere și reparații (4,2%), asigurările (4,5%), costurile fiscale (0,6%), amortizarea (11,4%), taxele de drum (1,5%), AdBlue (1,3%) și altele.
Din simulările de cost efectuate s-a ajuns la concluzia că pentru un camion cu semiremorcă prelată pentru transport de mărfuri generale, care parcurge într-un an 120.000 km și este utilizat pe durata a 1.800 de ore, costurile de operare se ridică la puțin peste 155.000 de euro. Asta se traduce într-un cost/km de 1,29 de euro și respectiv într-un cost/oră de 86,46 de euro.
Pot să spun însă că majoritatea transportatorilor consideră prea mare un asemenea tarif, astfel că puțini aplică prețuri la acest nivel. Însă rolul acestui preț de referință este să îi ajute pe ceilalți transportatori mici cu 1-2 camioane să vadă cam pe unde se plasează costurile generale și oficiale din transporturi.
Analiza efectuată de Ministerul de Transport – „Observatorio de costs” (disponibilă pe site-ul instituției) – oferă date defalcat pentru diferite tipuri de vehicule și oricine își poate găsi referința corectă.
Subliniez însă că nu este vorba de un preț minim per kilometru obligatoriu, ci mai degrabă unul statistic, de orientare pentru piață.
Toate aceste condiții sunt aplicate doar pentru transportul în interiorul Spaniei? Și doar pentru companiile de transport spaniole sau și pentru operatorii străini care fac cabotaj în Spania sau încărcă/descărcă în această țară?
Condițiile se aplică pentru orice rută națională sau internațională, indiferent de cine efectuează transportul, o firmă spaniolă sau una străină.
Mulțumim și ne vedem la Cluj, în noiembrie.
Cu mare plăcere, mai ales că am mulți prieteni la Cluj.
A consemnat: Marilena MATEI