Solaris Bus&Coach a anunțat pentru 2023 creșterea cu 18% a cifrei de afaceri, până la 819 milioane de euro, precum și o majorare de 4% a valorii EBIT, până la 7,1%, ceea ce demonstrează o revenire în forță după ultimii ani mai dificili pentru industrie. Obiectivul până în 2026 este de a atinge o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de euro. Piața autobuzelor cu zero emisii se află pe o linie puternic ascendentă, cu creșteri de 50% de la an la an, iar pe lângă tehnologia tot mai performantă a bateriilor – ce permite autonomii de până 600 km – sistemele cu pilă de combustie pe hidrogen sunt tot mai căutate. În aceste condiții, Solaris a investit într-o linie de producție dedicată pentru autobuze FCEV, având deja comenzi pentru peste 500 de unități.
Transportul public urban este cel mai avansat pe drumul electrificării dintre toate segmentele de transport rutier și are șanse să-și atingă obiectivele de decarbonizare până în 2050, grație particularităților operaționale și, desigur, finanțărilor puse la dispoziția municipalităților din statele membre UE. Și la nivel mondial, nu mai puțin de 87% din totalul de circa 3,5 milioane de autobuze urbane – cât se estimează că vor fi în operare în 2050 – vor avea zero emisii, se arată într-o analiză Bloomberg NEF, citată de CEO Solaris Bus & Coach, Javier Iriarte, cu prilejul conferinței de presă susținute luna trecută.
Doar în Europa, piața de autobuze nepoluante a crescut în ultimii ani cu câte 50% de la un an la altul, în 2023 fiind livrate nu mai puțin de 5.269 de unități (față de 3.535 în 2022). Este vorba atât de autobuze electrice pe baterii (BEV), cât și cu pilă de combustie pe hidrogen (FCEV).
Depășind ritmul general de creștere, Solaris și-a dublat livrările în 2023 și, pentru prima dată în istoria companiei, ocupă locul al treilea în topul livrărilor pe piața europeană de autobuze urbane, cu o cotă de 9,7% (după Mercedes-Benz și MAN Truck&Bus). Constructorul polonez, care e parte a grupului CAF, s-a clasat anul trecut pe poziția secundă într-un clasament al livrărilor de autobuze electrice BEV, cele 725 de unități contribuind la adjudecarea unei cote de piață de 14,2%, depășită doar de MAN. Iar dacă luăm în calcul și autobuzele FCEV, atunci Solaris este lider, cu un total de 800 de unități și 15,2% din segmentul vehiculelor cu zero emisii.
Întrucât în topul primilor cinci producători se regăsesc și două nume din afara continentului, Javier Iriarte a subliniat cu mândrie că autobuzele Solaris sunt fabricate în Europa, iar furnizorii principali de componente provin tot de aici. La finele anului trecut, constructorul polonez a anunțat lansarea celei mai noi generații de baterii, cu densitate ridicată și mai eficiente cu 15%, ce conferă o autonomie de până la 600 km cu o singură încărcare, și a prezentat în premieră noul autobuz Urbino 18 electric. Având în vedere potențialul de creștere pe acest segment, Solaris dezvoltă o platformă nouă pentru autobuze electrice dedicate transportului suburban.
Focus pe hidrogen
În 2023, Solaris a livrat în total 1.456 de autobuze, din care 82% au sisteme alternative de propulsie, iar estimările pentru anii următori arată că ponderea vehiculelor electrice (BEV și FCEV) va fi tot mai mare.
Cea mai importantă piață pentru Solaris rămâne, desigur, Polonia, unde deține o cotă de 47,7%. Caietul de comenzi arată foarte bine în continuare, la 31 decembrie 2023 fiind antamate deja 1.838 de unități, cu 36% mai mult decât la aceeași dată a anului precedent. Și valoarea comenzilor înregistrate a crescut, ridicându-se acum la 1,4 miliarde de euro (+49%). De precizat că 95% din vehicule vor fi cu propulsie alternativă, iar în Spania, Germania, Franța, Suedia și Norvegia vor ajunge flote importante de autobuze FCEV. De altfel, Germania este una dintre piețele care a cunoscut o adevărată explozie pe hidrogen, astfel că peste 150 de autobuze Solaris au fost comandate doar din această țară. În total, 535 de vehicule FCEV urmează să fie livrate către diferite piețe europene, având termene între 2024 și 2026.
Tocmai pentru a putea răspunde cererilor în creștere pe acest segment și întrevăzând potențialul propulsiei pe H2 pe un palier de timp mediu și lung, Solaris a investit la Bolechowo într-o hală de asamblare dedicată acestor autobuze. Pe viitor, constructorul polonez are ca obiectiv menținerea poziției de lider pe piața europeană în furnizarea de autovehicule cu zero emisii și lărgirea portofoliului de vehicule ecologice – care numără în prezent 10 modele de autobuze și troleibuze – și pe segmentul intercity. Separat, Solaris și-a propus să intre și pe piața nord-americană cu un model electric dedicat, mai ales că are avantajul prezenței grupului CAF în Statele Unite de mai bine de 20 de ani.