Tahograful inteligent de generația a doua este obligatoriu pentru toate vehiculele noi înmatriculate după 21 august 2023 și pentru toate vehiculele implicate în operațiuni de transport internațional sau cabotaj după 21 august 2025. Termenul este chiar mai scurt în cazul în care trebuie înlocuite tahografe analoge sau digitale simple, respectiv 31 decembrie 2024. Deși la prima vedere orizontul de timp pare suficient pentru implementare, având în vedere numărul uriaș de vehicule comerciale de transport marfă și de călători care intră sub incidența noii reglementări, ne putem aștepta la noi blocaje în furnizarea de aparate tahograf (așa cum s-a întâmplat anul trecut), producătorii urmând să fie asaltați de cererile venite de pe piața after‑market, care se vor suprapune peste volumele de prim-montaj.
Ca urmare a adoptării ultimelor modificări ale regulamentului european nr. 165/2014, echiparea vehiculelor comerciale nou înmatriculate cu versiunea a doua a tahografului inteligent este obligatorie începând din 21 august 2023. Amintim că noile tahografe încorporează funcționalități suplimentare, care permit autorităților de control să verifice mult mai ușor respectarea prevederilor legale privind cabotajul sau detașarea lucrătorilor mobili, prin înregistrarea automată a trecerilor de frontieră sau detectarea poziției vehiculului atunci când este la încărcare/descărcare. În plus, alte informații despre activitatea șoferilor vor putea fi transmise prin canale de comunicație cu rază mică. Tahograful inteligent versiunea a doua rezistă mai bine tentativelor de manipulare comparativ cu generația anterioară, grație capacității de autentificare a semnalelor primite prin satelit și a senzorului intern independent de senzorul extern de mișcare.
Obligativitatea instalării noilor tahografe se extinde după 21 august 2025 la toate vehiculele comerciale de transport marfă sau pasageri având masa totală maxim autorizată de peste 3,5 t, care efectuează curse internaționale sau cabotaj. Termenul limită este chiar mai strâns în cazul camioanelor sau autocarelor echipate în prezent cu tahografe analoge sau digitale simple, respectiv 31 decembrie 2024. În plus, de la 1 iulie 2026, prevederea va cuprinde și utilitarele ușoare de peste 2,4 t, dacă sunt implicate în același tip de operațiuni.
Transportatorii cu flote de microbuze și autocare care au colaborări cu tour-operatori europeni și își trimit vehiculele să lucreze în Comunitate sau cei care operează linii internaționale trebuie să se pregătească din timp, pentru a se asigura că nu își vor bloca mașinile în curte din lipsa tahografelor de ultimă generație.
Se prefigurează o nouă criză a tahografelor inteligente versiunea II
Deși se știa de obligativitatea echipării cu tahografe inteligente versiunea II a vehiculelor noi înmatriculate după 31 august 2023, producătorii europeni de tahografe nu au reușit să facă față cererilor. Pe lângă volumele antamate de constructorii de vehicule pentru echipările de prim‑montaj, aceștia au primit numeroase cereri de pe piața after-market. Situația s-a complicat în contextul decalajelor mari din industria auto și al termenelor lungi de livrare, vehicule comandate la sfârșitul lui 2022 ajungând să fie livrate abia la jumătatea anului trecut. În special în cazul furgoanelor destinate transformărilor în minibusuri lucrurile au stat și mai rău, în sensul în care multe dintre acestea au ieșit pe poarta fabricilor cu tahografe inteligente versiunea I în mai-iunie, dar până au ajuns să fie carosate și înmatriculate termenul de 31 august 2023 trecuse deja. În această situație, costul înlocuirii aparatelor cu cele de ultimă generație a căzut în sarcina carosierilor, prețul fiind de aproximativ 1.500 de euro per bucată. Problema a fost însă că nu s-au găsit tahografe de înlocuit, astfel că fiecare s-a descurcat cum a putut. Iar criza a durat trei-patru luni.
Incapacitatea de livrare a producătorilor de tahografe a ajuns și pe liniile de fabricație ale constructorilor de vehicule, care, pentru a nu compromite fluxurile de producție, au ales să dea drumul mașinilor doar cu pre-echipare pentru instalarea tahografelor noi, aparatele în sine urmând să fie livrate ulterior.
Dacă montarea acestora din urmă a putut fi făcută de către carosieri, în cazul înlocuirii tahografelor inteligente versiunea I deja montate pe vehicule cu cele versiunea II – pentru mașinile care nu au mai putut fi înmatriculate în timp util – intervenția a fost făcută doar în reprezentanțele constructorilor auto, pentru a nu se pierde garanția.
Lucrurile s-au normalizat în prezent și producătorii de tahografe chiar și-au făcut stocuri, anticipând cererea care urmează să vină. Vorbim însă de un număr uriaș de vehicule în toată Europa care vor trebui să treacă la noua generație de tahografe, iar foarte mulți operatori vor prefera să amâne cât mai mult momentul, pentru a nu intra în vizorul autorităților de control. Poate microbuze și autocare nu vor fi atât de multe, dar să ne gândim la câte camioane trebuie să își schimbe tahografele în decurs de doar un an.
Pentru a evita o eventuală nouă criză a tahografelor inteligente versiunea II, transportatorii care știu că vor trebui să și le înlocuiască pe cele actuale ar fi bine să nu aștepte prea mult. Deocamdată prețul noilor aparate nu a crescut, dar specialiștii anticipează o problemă de disponibilitate în cazul în care Comisia Europeană nu va veni cu derogări ulterioare. Desigur, această posibilitate nu trebuie exclusă, dar nici nu trebuie considerată ca aproape certă, pentru că aici nu vorbim despre transporturile românești, unde acordarea de prelungiri (chiar succesive) a devenit un stil de viață. Mai mult, practica a demonstrat că unele autorități de control își stabilesc propriile reguli atunci când vine vorba de aplicarea legislației europene, așa că mai bine să nu se asume niciun fel de riscuri.