Vectra Internațional a început în februarie să facă shuttle pentru unul dintre clienți folosind un camion electric Volvo FH achiziționat în leasing pe cinci ani, cât este și durata contractului de transport. Interesul pentru soluțiile de reducere a amprentei de carbon au făcut ca, în afară de Volvo, să mai fie testat și modelul electric MB Actros cu autonomie de 300 km, iar din 2022 compania face și transport intermodal. Preocupările pentru sustenabilitate vin în contextul în care Vectra Internațional a investit deja într-un depozit modern de 10.000 m2 la Codlea, Brașov, pentru anul acesta fiind preconizată finalizarea unui garaj cu panouri fotovoltaice, care să acopere consumul mai mare ocazionat de noile instalații de spălat ambalaje, dar și alimentarea sustenabilă a camionului electric. Un service de 2.000 m2 pentru cele 150 de autovehicule proprii, dar și pentru terți, va fi finalizat tot anul acesta, următoarea etapă a investiției fiind un al doilea depozit clasa A de 18.000 m2, care va definitiva practic conceptul de campus Vectra Internațional, desfășurat pe 9 ha și care va conține două depozite de clasa A însumând 28.000 m2, service-ul modern cu linie ITP, instalație automată de spălare, vopsitorie și mai multe porți de reparații/revizii, precum și autobaza companiei.
Declarativ aproape toți clienții Vectra Internațional sunt interesați de camioanele electrice, dar îi sperie costurile. Firma și-a făcut însă strategia de dinainte de achiziție și s-a bazat pe un singur client, cu care a semnat un contract pe cinci ani – cât durează și leasingul financiar al camionului și cât ar dura amortizarea la costurile actuale de operare. Un avantaj este faptul că vehiculul a fost cumpărat sub prețul de listă, deoarece era o versiune demo și fusese folosit de Volvo Trucks în diverse ocazii. Inclusiv Vectra Internațional l-a testat o lună și jumătate înainte de a-l cumpăra, iar calculele arată că deocamdată doar se acoperă costurile, nu se obține profit din exploatarea lui. „Chiar și cu actualul client au fost mai multe runde de negocieri, din cauza costurilor mai ridicate decât în cazul unui camion diesel, astfel că ne-a ajutat prețul mai mic de achiziție, care a diminuat impactul financiar”, așa cum explică Mona Naghi, manager relații clienți. O reducere de costuri ar putea veni după ce Vectra Internațional va monta la sediu panouri fotovoltaice – investiția a început deja – și va produce energie mai ieftină.
Probleme cu infrastructura de alimentare nu vor fi, declară Mona Naghi, deoarece camionul are zilnic cinci curse shuttle de câte 30 km fiecare dus-întors, de la depozitul clientului la sediul Vectra Internațional, iar încărcarea cu energie se face noaptea, la stația proprie de 230 V și 64 A, sau pe timpul zilei, între încărcări, pentru a beneficia de energia verde produsă de panourile fotovoltaice. „Clientul a acceptat să lucrăm cu un camion electric câtă vreme autonomia lui nu-i pune în pericol ritmul de livrare.”
Revenind la camionul Volvo cumpărat, acesta are o autonomie suficientă cât să nu fie nevoie de semiremorcă echipată cu axă ce permite recuperarea energiei, ci se folosește un model mega convențional, care va fi colantat împreună cu clientul, pentru a face mai vizibil faptul că acesta este primul supply chain sustenabil CO2 FREE din regiune.
Camionul a fost cumpărat cu contract de service Gold de la Volvo Trucks, deci beneficiază de întreținere integrală pentru cinci ani, iar la finalul acestei perioade capacitatea de încărcare a bateriei garantată de producător este de 85%, „ceea ce pentru aplicația aceasta de distribuție de la centrul logistic la clienții din zonă, pe distanță de 15-20 km, tot este suficient. În plus, rezerva mare de autonomie pe care o avem acum ne permite să includem uneori în proiect și alți clienți, pentru teste.”
Camioane economice, dar nu din perspectiva taxei de Germania
Vectra Internațional are 150 de camioane, dintre care 30 plus cel electric au fost livrate în 2023. Ritmul normal de achiziții este de 15 unități/an, așa cum explică reprezentanții firmei, „dar 2023 a fost puțin atipic și s-au livrat 15 în ianuarie și 15 în decembrie”, a precizat Dan Ananovici, directorul executiv al firmei.
Acestea sunt echipate astfel încât să fie cât mai eficiente, deci au pachet aerodinamic și pachet pentru condus economic, inclusiv I-See, și tehnologie turbocompound care scade consumul de combustibil cu 10%. „Nu avem fuste laterale, pentru a ne încadra într-o clasă superioară din perspectiva taxei de drum din Germania. Dar oricum nu ne încadrăm, pentru că avem semiremorci mega și două rezervoare de motorină, avantajoase deoarece combustibilul din România încă este mai ieftin decât în alte țări din vestul Europei.”
Vectra Internațional are și 45 de dube pentru transport internațional express.
Expunere mare la industria auto și estimări rezervate pentru 2024
Pentru Vectra Internațional 2023 a fost stabil sau chiar a adus creșteri de volume din partea câtorva clienți, dar în 2024 estimările sunt rezervate: puțini dintre ei cred că vor avea creșteri, iar cei mai mulți, mai ales cei din automotive, anticipează scăderi. De altfel, în acest domeniu și 2023 a fost atipic, unele firme având activitate lineară, dar altele înregistrând vârfuri care au alternat cu perioade în care producția a încetinit și personalul s-a redus. Mulți dintre producătorii de piese auto nu au mai primit comenzi, deoarece constructorii de mașini aveau deja stocuri, așa cum explică Dan Ananovici, și în plus au fost afectați și de concurența mărcilor din China, care achiziționează tot mai multe fabrici europene.
Dar nu numai în automotive, ci în toate industriile s-a manifestat instabilitatea din cauza crizei de materii prime și a tensiunilor din Canalul Suez. Aceste fluctuații au fost compensate însă în cazul Vectra Internațional datorită repartizării echilibrate a portofoliului de clienți, cu activitate atât în industria automotive, cât și industria grea. Astfel, când unii clienți – cei din automotive – aveau volume mici, alții – din industria de construcții de mașini și utilaje industriale – aveau nevoie de mai mult transport. Iar pentru 2024 ținta este de a menține rezultatele din 2023, declară Mona Naghi, având în vedere ponderea semnificativă pe care industria auto o are în activitatea firmei.
Reprezentanții companiei brașovene amintesc că înainte de pandemie volumele realizate pentru automotive reprezentau 90% din total, „deci două luni am simțit din plin efectele opririi fabricilor. De aceea am privit acel moment ca pe o oportunitate de a reașeza centrul de greutate al companiei și am început să alocăm resurse și pentru alte industrii, dar în continuare segmentul auto este important pentru noi.”
Număr relativ redus de curse spot
Faptul că firma se bazează mai ales pe contracte, nu pe curse spot, a permis o activitate echilibrată: nu se lucrează speculativ și nu se obțin, când contextul este favorabil, profituri mari, dar pe de altă parte stabilitatea și predictibilitatea veniturilor sunt mari și marja de profit trebuie să fie mereu avantajoasă și pentru transportator, și pentru clienți. „Când a început războiul din Ucraina și s-a scumpit motorina nimeni nu a mai organizat licitații”, rememorează Mona Naghi, „toți clienții au prelungit contractele și au acceptat să includă clauza de motorină. La acel moment și noi am introdus clauza în contractele unde nu era și unde era am schimbat ajustarea din trimestrială în lunară. Iar între timp ne-am întors la ajustarea trimestrială cu majoritatea clienților – cu unul singur, din Polonia, se face zilnic, la inițiativa lui. Pe urmă, de când s-a stabilizat prețul motorinei, este iar agitație pe piață. Lucrând însă cu clienți direcți suntem mai puțin expuși la astfel de mișcări. Simțim și noi fluctuațiile și uneori trebuie să compensăm lucrând pe piața liberă, dar volumele sunt relativ reduse.”
Vectra Internațional are nevoie de volume de transport și de predictibilitate inclusiv pentru că înnoiește constant flota.
În ceea ce privește activitatea de casă de expediții, numărul de curse este mic – doar cele pe care nu le poate acoperi flota proprie. Asta deoarece cerințele de calitate ale clienților din industria auto sunt înalte, timpii de tranzit trebuie respectați strict, ceea ce este mult mai ușor cu vehiculele proprii. E drept că față de 2009-2010, când s-a conturat această strategie, sistemele telematice au avansat și permit un control mult mai bun al curselor, „dar tot nu poți garanta calitatea în aceeași măsură ca atunci când faci tu transportul”.
Centrul logistic propriu se extinde continuu
În 2018, Vectra Internațional a cumpărat 9 ha de teren unde să construiască un centru logistic – din care o parte, o hală de 10.000 m2, este operațională – și să mute și autobaza, astfel încât toate activitățile sale să fie la un loc.
Construcția primului modul a început în toamna lui 2020, în plină pandemie de Covid-19, „adică într-o perioadă în care nu mai eram siguri dacă este bine să facem asta, deoarece fabricile auto se închideau și era multă incertitudine în legătură cu ce se va întâmpla în lume. Pe de altă parte, se găseau muncitori și prețurile materialelor de construcții erau bune.” Decizia de a porni construcția s-a dovedit bună, având astfel recepția finală a lucrărilor în primăvara lui 2021. În vara lui 2021 aici au apărut primii clienți, mutați dintr-un spațiu închiriat, de 4.000 m2, pe care Vectra Internațional îl folosea deja pentru servicii 3PL, pentru pregătirea mărfurilor și a navetelor, domenii unde avea șapte ani de experiență. Acolo însă condițiile nu erau mulțumitoare și de aceea s-a construit un centru propriu, Clasa A, echipat pentru operare full în – full out, cu înălțime utilă de 10 m și capacitate de circa 17.000 de paleți pe podea și pe rafturile standard și atipice.
În februarie se lucra la 90% din capacitate, deoarece unul dintre proiecte se terminase și altul, care i-a luat locul, nu a ajuns încă la volumul maxim, dar la final de martie depozitul era ocupat integral. Iar pentru perioadele de vârf încă se mai poate stoca marfă într-o zonă tampon de la sediul central al firmei, unde se face cross dock.
În noul spațiu activitatea principală este recepția și rulajul paleților întregi, alături de picking/comisionări și de repaletizări de mărfuri.
În cazul Vectra Internațional fluctuația de personal este mică, 2,5% în 2023 per total companie, chiar mai puțin de 1% la birouri, și nici când a crescut flota nu s-a simțit criza de șoferi, ba chiar există întotdeauna rezerve. Pentru munca în depozit s-a luat în considerare și recrutarea de muncitori asiatici și s-a prospectat piața, „dar deocamdată nu am fost nevoiți să facem asta, preferând să recrutăm angajați din zone aflate la distanțe mai mari de Brașov și să facem noi transportul către și de la depozit”, precizează Mona Naghi.
Următorul pas în dezvoltarea campusului este construirea unui depozit de 18.000 m2 în oglindă cu spațiul actual, cu aceleași specificații.
Service-ul nou va fi deschis și pentru terți
În ceea ce privește autobaza, ea va include service-ul auto care va conține și o zonă de birouri, o stație de alimentare cu motorină și o parcare pentru camioane.
Atelierul va avea aproape 2.000 m2 – mai mare decât cel din prezent – și 10 linii, față de cinci acum, inclusiv ITP, spălătorie automată pentru camioane și spațiu dedicat montării/demontării de anvelope. Service-ul actual acoperă doar nevoile flotei proprii, dar la cel nou se vor putea face reparații și ITP și pentru terți și se vor înlocui tahografe.
Câtă vreme doar camionul electric este acoperit de contract de service Gold de la Volvo Trucks, pentru restul flotei personalul tehnic a fost specializat astfel încât întreținerea și reparațiile să se facă numai în atelierul propriu.
Intervențiile la anvelope nu se fac aici, deoarece contractul cu preț/km semnat cu Michelin s-a dovedit mai avantajos, în special la începutul pandemiei, când camioanele au stat pe dreapta o vreme. În plus, nu se blochează bani în stocuri. „Am fost printre primele firme din România care au avut contract de preț/km cu Michelin, iar calculele arată că este o soluție mai bună decât să ne ocupăm de anvelope în regie proprie.”
Echipamentele noi vor costa circa 600.000 de euro, astfel încât investiția totală în service se va ridica la 3,5-4 milioane de euro.
Mai multă valoare adăugată pentru clienți
Cei 8-9 angajați din service-ul actual se mută la noua locație, iar lor li se vor alătura unii noi, care vor fi specializați pentru ITP și montaje și inițializări de tahografe.
În total Vectra Internațional are circa 350 de angajați, dintre care 60 pentru depozitare, iar numărul lor urmează să crească pe măsură ce firma va începe noi activități, cum ar fi curățarea de ambalaje, ca parte a serviciilor logistice. Asta deoarece Vectra International își propune să fie implicată în cât mai multe operațiuni ale clienților, să ofere mai multă valoare adăugată și să fie cât mai aproape de ei, fiind practic o extindere a bancului de lucru – „verlängerte Werkbank”, cum spun multinaționalele germane din zonă. „De aceea în unele cazuri lucrăm direct în programul ERP al clientului, efectuând toate operațiile logistice – recepții, comisionări de materiale etc. – ca și când ar fi depozitul din interiorul fabricii clientului. Astfel, noi vedem direct necesarul de material pentru diferite operații tehnologice – tratament termic, montaj etc. – și livrăm materialul la fiecare două ore just în time cu soluția de transport CO2 free S2C. Această integrare în ADN-ul clientului vine și cu o responsabilitate uriașă, orice dereglare a fluxului logistic având impact major asupra procesului de producție. Bineînțeles, întregul proces logistic de asigurare a materialelor just in time este monitorizat și măsurat continuu de diferiți indicatori de performanță, cum ar fi OTD (on time delivery), care de săptămâni întregi se află la 100%.”
Urmând această strategie, de apropiere de nevoile clientului și de creștere a valorii adăugate, a fost demarat în martie 2024 și proiectul de management și curățare a ambalajelor refolosibile pentru o multinațională din regiune și în acest scop au fost achiziționate două utilaje industriale de spălare de tip tunel, cu capacitate mare.
Vectra Internațional folosește un ERP de la Windsoft, „cu care avem o colaborare foarte bună. Chiar am dezvoltat împreună un modul de planificare.” Iar pentru a calcula programul șoferilor și plata cuvenită – deși firma nu prea face cross trade, deci rar are nevoie să respecte Pachetul Mobilitate – programul folosește datele din tahograf. În plus, camioanele au și sistem telematic Volvo Connect. În activitatea din Centrul Logistic, Vectra Internațional utilizează WMS-ul Crosspoint furnizat de Point Logistix, un instrument important pentru utilizarea cât mai eficientă a zonei de depozitare și customizabil în funcție de cerințele specifice ale clienților, pretabil la interfațarea facilă cu sistemele ERP ale acestora.
Comenzi zilnice de intermodal și perspective de creștere
Vectra Internațional a început în 2022 să facă și transport intermodal, pe rutele Oradea-Stuttgart și Curtici-Köln, pentru a reduce amprenta de carbon. „A fost solicitarea unui client căruia timpii de tranzit de la intermodal îi permiteau să facă asta și ne place – am făcut oricum intermodal și la începutul anilor 2000. Intermodalul este mai predictibil ca volume și costuri și este mai ecologic, dar dezavantajul este că viteza e mai mică.”
Zilnic pleacă 2-3 semiremorci, dar reprezentanții Vectra sunt convinși că intermodalul se va dezvolta, mai ales pe măsură ce vor crește costurile de transport rutier, și că se vor găsi noi clienți. În 2023 marfă a fost suficientă și pentru tur, și pentru retur, iar tarifele au fost bune.