Schimburile comerciale ale Italiei cu China
Italia, singura țară din G7 care a aderat la inițiativa chineză „Belt and Road“ (BRI), începând din 2019, s-a retras în 2023 și încearcă să dezvolte în continuare relația bilaterală cu China în afara acestui cadru. Iar Upply a analizat comerțul dintre cele două țări din ultimii ani (China-Italy Trade: Beyond the Belt and Road Initiative (upply.com)), cu rezerva că ei sunt marcați de pandemia de Covid-19 și de consecințele ei asupra economiei globale, și a trasat câteva perspective legate de acesta după retragerea Italiei din BRI, în contextul actualelor tulburări geopolitice mondiale.
Față de 2019, exporturile chineze către Italia erau în 2023 cu 50% mai mari, iar cele italiene către China cu 48% mai mari. Rata de creștere în ambele sensuri a depășit-o semnificativ pe cea din comerțul Chinei cu UE, precum și pe cea cu Franța și Germania, iar din cauza relațiilor comerciale asimetrice China-Italia s-a mărit accelerat deficitul comercial, mai ales în ultimii trei ani.
Exporturile italiene către China în 2023 au fost mai puțin determinate de o extindere treptată a relațiilor economice China-Italia în sine, cât de cererea specifică de produse după încheierea politicii zero-Covid a Chinei, la sfârșitul lui 2022.
Inițial, creșterea bruscă a numărului de infectări din China în primele luni după redeschiderea țării a dus la o creștere semnificativă a exporturilor farmaceutice italiene către China în primul trimestru din 2023, dar dacă excludem această categorie de produse creșterea anuală a exporturilor italiene către China a fost de fapt negativă (-1%).
În al doilea rând, produsele exportate de Italia au fost foarte potrivite pentru cererea chineză după redeschiderea țării. De-a lungul anilor, bunurile de consum și alimentele italiene și-au crescut ponderea în exporturile către China cu aproximativ 40%, în timp ce exporturile industriale chineze către Italia au crescut și ponderea produselor de consum a scăzut. Ca atare, revenirea pieței chineze de consum de lux a contribuit la creșterea de două cifre a livrărilor italiene de articole din piele și îmbrăcăminte, iar reluarea vieții sociale din China a dus la o creștere moderată a cererii pentru anumite tipuri de alimente italiene – dar piața chineză a reprezentat doar aproximativ 2% din totalul exporturilor italiene din acest sector în afara UE. La fel, Franța, care conduce în topul exporturilor europene de produse high-end, alimentare gourmet și băuturi către China, a înregistrat o creștere. Având în vedere ponderea deja în scădere a produselor industriale (inclusiv a sectorului autovehiculelor) în exporturile către China, alegerea Chinei de a căuta o mai mare autonomie și contracția activităților de producție nu a făcut decât să accentueze și mai mult tendința, ceea ce se poate observa ușor și în exporturile germane către China, dominate de produse industriale.