Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Focus pe autobuze electrice. Piața românească, importantă pentru producătorii turci.

Cea de-a zecea ediție a Busworld Turcia, desfășurată la Istanbul Fuar Merkezi în perioada 29-31 mai 2024, a fost vizitată de peste 12.000 de persoane (inclusiv 1.881 de participanți internaționali din 96 de țări), fiind cea mai mare expoziție de autobuze și de autocare din această țară. Cele două hale au fost umplute până la refuz, 159 de expozanți din 16 țări alegând Busworld pentru a-și prezenta cele mai noi produse și soluții. Expoziția a acoperit o suprafață de 9.975 m2, prezentând 56 de autobuze și autocare de la producători importanți, precum și o varietate de mini și midi autobuze și numeroși furnizori de componente, accesorii și servicii. Spre deosebire de edițiile anterioare, focusul a fost acum pe transport urban și zero emisii, deși Turcia este recunoscută pentru industria sa puternică de transport cu autocarul pe distanțe lungi.

În ciuda problemelor economice și în special de fluctuație a cursului valutar cu care se confruntă Turcia de câțiva ani buni, industria de autobuze și autocare merge înainte fără probleme. Potrivit unei analize de specialitate, unul din două autobuze vândute în Europa este fabricat în Turcia, tot aici fiind prezenți și foarte mulți furnizori de componente, care și-au urmat clienții. Nu doar că producătorii europeni se bazează pe fabricile lor din această țară și și-au mutat cea mai mare a producției aici, dar și constructorii turci privesc cu tot mai mare interes piețele de export și au făcut pași importanți în această direcție. Miza este acum mobilitatea electrică și acesta a fost și principalul punct de interes la Busworld Turcia, o expoziție care se adresează în mod tradițional operatorilor din această țară, unde transportul cu autocarul pe distanțe lungi este principalul mijloc de deplasare. Și, totuși, aproape că nu a fost niciun autocar expus, constructorii turci de renume axându-se mai ales pe autobuze urbane cu zero emisii. Ținta o reprezintă în mare parte exportul, întrucât pe piața locală bugetele s-au redus considerabil, Guvernul anunțând înghețarea finanțărilor pentru investiția în autobuze noi în 2024. În plus, propulsia diesel și pe gaz natural comprimat predomină încă în licitațiile publice.

Standardul de siguranță GSR, care este în vigoare în Europa de la 1 iulie 2024, se va aplica și în Turcia de la sfârșitul acestui an. În consecință, toți constructorii de vehicule au anunțat ușoare creșteri de preț, între 5 și 10%, în funcție de model și de configurație.

IVECO Bus a fost singurul producător care a făcut notă discordantă, expunând în stand – pe lângă autobuzul electric E-Way – autocarul Evadys, configurat special pentru Comitetul Olimpic din Turcia, și autobuzul interurban Crossway. Acesta din urmă este la prima vizionare în Turcia, iar constructorul italian speră ca modelul – care are în Europa o cotă de piață de 50% – să prindă și aici, mai ales că din 2023 colaborează cu un dealer nou. Este adevărat, turcii folosesc în mod tradițional microbuzele pentru transportul interurban. Totuși, Crossway are șanse mari de succes, fiind un vehicul economic și foarte versatil, disponibil cu propulsie diesel, CNG, bio-metan sau electric (în configurație cu intrare joasă – LE). Timpul de livrare este anunțat între 20 și 24 de săptămâni, în condițiile în care vehiculul va fi asamblat în Turcia, la fabrica Otokar (unde se asamblează și autobuzul Streetway).

Autocarul Evadys este bine poziționat pe piață, consumul redus fiind un argument important în fața clienților. Obiectivul de vânzări pentru primul an este de 100 de unități (Crossway + Evadys), iar pentru perioada 2025-2028, de 800 de unități.

Premieră mondială pentru Isuzu Novo Volt

Anadolu Isuzu a prezentat în premieră autobuzul interurban electric Novo Volt, care are o capacitate de transport de 29 de pasageri. Vehiculul este echipat cu un motor puternic, de 320 kW, și baterii având capacitate de stocare de 165 kWh, ce conferă o autonomie de 225 km și se încarcă rapid, în doar două ore. Novo Volt va fi oferit spre vânzare începând cu anul viitor. Desigur, cea mai mare provocare pentru achiziționarea oricărui vehicul electric o reprezintă subvenția, care este aproape imposibil de obținut de către operatorii privați în lipsa unui demers guvernamental dedicat, dar este important că mobilitatea electrică se dezvoltă și apar soluții de transport cu zero emisii care ies în afara granițelor orașelor. Prețul Novo Volt se estimează că va fi de două ori mai mare decât cel al modelului Novo similar.

La Busworld au mai fost expuse autobuzul urban diesel Citiport 12, și midibusul electric NovoCiti Volt și modelul diesel Grand Toro.

2023 a fost un an cu vânzări record pentru Anadolu Isuzu, de peste 2.000 de unități, dintre care 1.100 au mers la export. Au fost și 100 de autobuze electrice, din care special pentru Europa de Est, 50 de unități, 29 ajungând în țara noastră, la Hunedoara și la Bumbești-Scăieni. „Principala problemă la licitațiile din România este aceea că cele mai multe sunt foarte similare, în caietele de sarcini fiind solicitate multe echipări care nici nu sunt de folos. Un exemplu este opțiunea de încărcare cu pantograf, care pentru autobuzele din orașele mici nu este necesară”, au explicat reprezentanții Anadolu Isuzu.

2024 a început de asemenea în forță, mai mulți dealeri comandând unități pe stoc, pentru a le înmatricula înainte de 1 iulie și a beneficia de prețurile vechi. Desigur, este vorba despre autobuze interurbane. În România, cele mai solicitate modele sunt Novo, Novo Ultra și Grand Toro. Separat, Anadolu Isuzu și-a propus câștigarea cel puțin a unei licitații pentru autobuze urbane la noi.

Dacă anul trecut vânzările de autobuze au fost împărțite 60-40% între piața turcă și cea de export, 2024 se estimează că va aduce o echilibrare între cele două segmente, ca urmare a semnalelor primite de la nivel local. Volumele totale vor fi însă asemănătoare, ±5%. În același timp, va începe o promovare susținută a modelului Big E, vehiculul de transport marfă ce va fi lansat oficial la finalul acestui an și va putea fi comandat din 2025. În multe țări, noul model va fi inclus în oferta distribuitorilor de camionete Isuzu, dar nu sunt excluse nici alte variante de comercializare.

A doua generație Otokar e-Kent, pe platformă modulară nouă

Otokar a expus generația a doua a autobuzului urban e-Kent, construit acum pe o platformă nouă, dezvoltată special pentru propulsia electrică. Partea din spate este complet modificată, eliminarea compartimentului motor dispus vertical lăsând mai mult loc pentru pasageri și conferind o luminozitate sporită. Designul este modular, astfel că aceeași platformă este folosită pentru construcția de autobuze având între 10 și 18 m lungime.

Bateriile CATL au o capacitate de 410 kW, pentru o autonomie de aproximativ 300 km, însă pe modelul articulat vor fi instalate baterii mai mari. Motorul Voith montat central desupra axei spate oferă o tracțiune optimă. Cabina șoferului este complet nouă, iar opțional se pot monta camere video în locul oglinzilor (pentru modelul prezentat la stand s-a optat totuși pentru varianta convențională). Primele contracte pentru livrarea generației a doua Otokar Kent au fost semnate în Italia.

Proiectul midibuzului autonom merge mai departe, modelul e-Centro fiind prezentat acum ca prototip cu autonomie de nivel 4, cu trei moduri de operare. Vehiculul va intra în producția de serie în 2026. Alături de acesta, la stand a fost expusă și noua generație a autobuzului interurban Sultan Giga (comercializat pe piața europeană sub binecunoscuta denumire de Navigo), vândut în peste 20 de țări. De precizat că pe piața românească se promovează în continuare autobuzul interurban Mega, foarte potrivit pentru transportul regulat de linie, dar și pentru curse de convenții.

Adoptarea standardului GSR, din iulie, complică puțin lucrurile, este de părere Dennis Toublanc, Marketing and Customer Service Manager în cadrul Otokar Europe, întrucât se folosesc foarte multe componente europene, iar prețul vehiculelor se așteaptă să crească ușor. Pe de altă parte, toată piața în general se confruntă cu problema disponibilității anumitor componente. Avantajul producției în Turcia este acela că piața forței de muncă oferă încă un avantaj în materie de cost, plus că se folosesc mulți furnizori locali.

Hidrogenul, următorul pas în mobilitatea electrică

După ce a vândut peste 1.100 de vehicule electrice în 23 de țări din toată lumea, Karsan vizează acum consolidarea poziției sale pe piețele din America de Nord și Japonia. Pe termen lung, se estimează vânzări de 2.000-3.000 de unități pe an. Producătorul turc se poate mândri cu o cotă de piață în Europa de 6,6% pe segmentul autobuzelor urbane per ansamblu, iar particular, pe gamele de mini/midibusuri, rezultatele sunt cu atât mai impresionante: 29% pentru eJest (pe segmentul vehiculelor de 6 m lungime) și 24% pentru eAtak (8 m). Investițiile în componenta after-sales au crescut direct proporțional cu flota, iar Karsan deține trei depozite de piese de schimb, pe lângă cel de la Bursa, din Turcia, fiind deschise alte două în Germania și Italia.

Autobuzul eAtak autonom de nivel 4, realizat în colaborare cu Adaste, este deja o realitate, fiind în operare în Norvegia, Finlanda, dar și în Statele Unite. Mai mult, se lucrează deja la dezvoltarea sistemului de „platooning”, de circulație a autobuzelor în convoi, cel din spate replicând comportamentul în trafic al primului, în vederea creșterii capacității de transport.

Nu în ultimul rând, eATA pe hidrogen este următorul pas în mobilitatea electrică pentru autobuzele de mare capacitate. Vehiculul poate să opereze fără probleme până la temperaturi de -25 OC, la Busworld fiind expus un model cu construcție ușoară, realizat din aluminiu și fibră de carbon, care este cu 600 kg mai ușor decât un alt vehicul similar din categoria sa.

De precizat că în America de Nord au fost livrate până acum nu mai puțin de 153 de unități eJest, iar vehiculul se bucură de un real succes, mai ales că diagnoza se poate face de la distanță, prin Bus connect, pe principiul „We are where you are”. Partenerii locali au astfel tot timpul suportul echipei R&D din Turcia în caz de nevoie, iar intervențiile se planifică din timp, pentru a reduce perioada de imobilizare a vehiculelor. Pentru sfârșitul acestui an, Karsan a anunțat lansarea versiunii eJest RHD, cu volan pe partea dreaptă, pentru Marea Britanie și Irlanda.

România și Franța sunt cele mai puternice piețe de export ale Karsan.

Apar jucători noi pe piața autobuzelor electrice

Bozankaya este cunoscut pe piața românească pentru tramvaiele livrate la Timișoara și la Iași, în 2020. Producătorul turc asamblează însă și autobuze electrice (din 2014) și troleibuze, cu care este decis să iasă pe piețele de export. La stand a fost expus un model de 12 m lungime – „Bozankaya New Generation Bus” (disponibil și în variante de 10, 18 și 25 m), alături de o stație de alimentare având putere de 360 kW. Și pentru baterii Bozankaya folosește o soluție proprie, asamblarea acestora fiind făcută în aceeași fabrică unde sunt construite și vehiculele. În funcție de solicitarea clientului se pot folosi celule de baterii LFP, produse în China, sau LTO, japoneze. De asemenea, sistemul de management al bateriei este dezvoltat in-house.

Habas este un nume nou pe piața de autobuze din Turcia, deși compania a fost fondată în urmă cu 70 de ani, doar că a activat în alte domenii, în special în construcții. În 2021 a fost ridicată de la zero fabrica de vehicule comerciale din Manisa și tot în același an a fost construit centrul R&D din Izmir. S-a început cu un prototip de autotractor 4×2, după care a urmat primul autobuz diesel Comfort City, de 12 m lungime. În prezent, Habas are în ofertă și versiunea electrică și pe cea pe hidrogen (cu sistem Ballard) a modelului urban, portofoliul fiind completat de autobuzul Alfa-Lux e. Vehiculele sunt omologate pentru piața europeană, iar producătorul este în discuție cu potențiali dealeri în România, Polonia și Grecia. Autobuzele electrice pe baterii sunt cu 50% mai scumpe decât cele convenționale diesel, iar cele pe hidrogen, cu (doar) 80% mai scumpe.

Bateriile sunt produse în colaborare cu un furnizor chinez și poartă numele Habas. Totul va fi făcut in-house, fabrica având o capacitate maximă de 15.000 de vehicule pe an: 2.000 de autobuze, 8.000 de camioane și 5.000 de utilitare.

BMC este gata cu autobuzul electric Procity de 12 m lungime, dezvoltat împreună cu Aselsan, care furnizează bateriile și motorul electric. Grație sistemului de încărcare rapidă cu pantograf, în doar 8-12 minute, s-a optat pentru baterii mai mici, de 111,6 kWh, în favoarea unei capacități mai mari de transport. Vehiculul, care poate îmbarca până la 100 de pasageri, în funcție de configurație și de capacitatea bateriilor, urmează să fie oferit mai întâi pe piața locală, după care va participa la licitații și pentru export.

BMC a produs în 2023 nu mai puțin de 3.000 de autobuze, dintre care aproximativ 60% au fost vândute în Turcia și 40% la export; jumătate au fost diesel, iar restul, în principal CNG. Odată cu lansarea modelul electric de 12 m vor fi urmărite atent și licitațiile de vehicule din România, unde BMC făcea pe vremuri volume consistente de vânzări. Cea mai recentă livrare datează din 2021, 21 de autobuze diesel Procity la Târgu Mureș.

La stand a mai fost expus modelul Neocity electric, de 8,5 m, echipat cu baterii Akasol de 192 sau 288 kWh și motor electric având putere maximă de 135 kW, care a fost livrat deja în Italia, Polonia și Croația, potrivit reprezentanților companiei. Alături de acesta au mai fost prezentate un Procity diesel și de un Neocity diesel VIP, configurat pentru curse shuttle, 33 de astfel de unități urmând să fie livrate anul acesta către aeroportul din Istanbul.

Portofoliul constructorului turc include o gamă completă de autobuze diesel, CNG și electrice, de 8,5, 9, 10, 12 și 18 m lungime.

CRRC este o companie chineză specializată în construcția de tramvaie și trenuri, care deține încă din 2014 o fabrică de trenuri la Ankara. De anul acesta, CRRC și-a propus să atace și segmentul transportului rutier urban cu o gamă completă de vehicule, la Busworld fiind prezentat primul autobuz electric de 12 m lungime. Motorul și bateriile (de 314 sau 350 kWh) sunt dezvoltate in-house în China (sub brand-ul CRRC), la fel și toate sistemele de siguranță potrivit regulamentului GSR, iar asamblarea vehiculului – realizat după toate cerințele europene – se va face în Turcia. Din acest punct de vedere, timpul de livrare ar putea reprezenta un avantaj.

Gama de produse include versiuni de 8,5, 12 și 18 m, fiind vizate în special piețele europene + Turcia.

Tehnologii pentru un transport decarbonizat, sigur și conectat

ZF a expus în premieră pentru piața turcă noua generație a axei electrice AxTrax 2 LF pentru autobuze cu podea coborâtă, alături de noile sisteme avansate de asistență pentru șofer (ADAS), inclusiv frâna de parcare electro-pneumatică și sistemul de atenuare a coliziunii (CMS). De asemenea, vizitatorii au putut asista la o demonstrație live a sistemului ZF Bus Connect de management al flotei.

AxTrax 2 LF, care va fi produsă din 2025, face parte din noua generație a kitului modular de mobilitate electrică, împărtășind componente inovatoare, cum ar fi motorul electric cu tehnologie de „înfășurare în ac de păr” și un invertor din carbură de siliciu (SiC) de 800 V. Axa electrică are o putere continuă de până la 360 kW și cuplu maxim de până la 37.300 Nm, conferind o capacitate impresionantă de urcare, pe pante având înclinație de până la 20%, inclusiv pentru autobuze articulate având greutate brută de până la 29 t și o singură axă motoare.

AxTrax 2 LF oferă economii de energie de până la 10% față de generația anterioară. Designul său compact maximizează spațiul disponibil pentru habitaclu și, în ciuda faptului că este mai puternică, spațiul necesar este comparabil cu cel al AxTrax AVE. Noua punte este compatibilă cu suspensiile pneumatice și sistemele de frânare ZF, iar în ceea ce privește software-ul, AxTrax 2 LF beneficiază de experiența vastă a ZF în dezvoltarea de funcții de ultimă generație, cum ar fi monitorizarea stării axelor și securitatea cibernetică.

În concluzie, cu excepția câtorva carosieri de microbuze orientați cu precădere către piața locală, ediția din acest an a Busworld Turcia a avut un puternic aer occidental, cu focus pe mobilitate electrică și cele mai noi soluții tehnologice. Următoarea ediție este programată să aibă loc tot la Istanbul Fuar Merkezi, în perioada 17-19 iunie 2026, și promite să continue tradiția de excelență și inovație.

Articole similare

Ad