Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Postul de comisar pe transport ar fi bine sa apartina unei tari care se opune actualului Pachet Mobilitate

Negocierea institutionala pe marginea Pachetului Mobilitate nu poate fi oprita, dar asociatiile profesionale si eurodeputatii estici pot veni in paralel cu argumente sa se reia discutia de la zero, pentru ca nu s-a respectat regulamentul la vot, si noul comisar pe transport poate veni cu o noua propunere, astfel incat fiecare raport sa se voteze separat in Comisie si in PE, cata vreme si in prezent intre cei trei raportori exista neintelegeri.

Iar daca noul comisar pe transport este atat de important in acest moment, tarile estice ar fi bine sa decida impreuna ca una dintre ele sa solicite aceasta functie. Fiecare tara membra UE are dreptul la un comisar, pentru un domeniu, dar unele domenii, ca transportul, sunt mai importante acum decat altele, deci Romania sau orice alt stat estic ar trebui sa ceara urgent sa i se incredinteze acest post si sa se asigure inainte de sprijinul celorlalte in demersul ei. Impartirea fotoliilor se face prin negociere intre partidele din PE, si de aceea statele membre vin cu liste de preferinte. Recent, in presa din Romania a aparut stirea conform careia ministrul finantelor, Eugen Teodorovici, ar dori sa ocupe pozitia de comisar pentru transporturi, iar Mediafax arata ca premierul Viorica Dancila a trimis la Bruxelles lisa cu portofoliile de comisar european votate de Romania, prima preferinta fiind pentru comisarul de transport.

Articole similare

Ad