Tarifele de transport rutier din Franța (evoluție procentuală de la o lună la alta)
Transportul rutier francez pare să fi beneficiat de o perioadă fastă în august, datorită Jocurilor Olimpice, în care tarifele au crescut cu 0,9%, dar ceea ce urmează este, în opinia Upply (France: road transport prices rise again in August (upply.com)), mai rău.
Analiștii Upply consideră surprinzătoare creșterea tarifelor de transport în iulie și august, mai ales că motorina s-a ieftinit cu 4% în ultima lună și mai ales ținând cont de faptul că în august de obicei prețurile scădeau în Franța, deoarece în mod tradițional era vacanță, sectorul serviciilor lua pauză și multe fabrici se închideau, în special în sectorul auto.
Marele eveniment sportiv se pare că a reușit parțial să-i facă pe oameni să uite pentru o vreme instabilitatea politică provocată de dizolvarea Adunării Naționale în iunie, iar succesul Jocurilor Olimpice s-a extins mult dincolo de granițele Franței. Financial Times, de exemplu, a scris că a fost „cea mai fericită experiență a Parisului, poate, de la eliberarea din august 1944“.
Starea de spirit a antreprenorilor francezi a fost în ton cu cea a populației, acest indicator fiind în august cu 3% mai mare decât în luna anterioară, adică de 97%, însă cu 3% sub media sa pe termen lung. Iar potrivit celor mai recente perspective economice ale institutului francez de statistică INSEE, creșterea economiei franceze ar trebui să fie de 0,4% în trimestrul al treilea, din care 0,3% ar putea fi atribuite Jocurilor Olimpice și Paralimpice.
Pentru perioada imediat următoare însă, perspectivele pentru multe sectoare economice din Franța se deteriorează, iar falimentele încep să se răspândească nu numai în rândul firmelor mici, în special din cauza incertitudinilor politice din țară. INSEE estimează o evoluție negativă a PIB în ultimul trimestru (-0,1%), în timp ce situația economică din Germania, cel mai mare partener comercial al Franței, este și ea îngrijorătoare, cu o creștere zero așteptată în 2024.