Pentru a avea succes în afaceri fie inovezi, fie ești mediocru dar constant și copiezi un model deja existent, a explicat Dan Preda (dreapta în foto), expert contabil și consultant fiscal și judiciar, la a șaptea ediție a Conferinței Anuale a Transportatorilor Express de Mărfuri din România, organizate de Kefren Expres. Acesta a mai precizat că nu e greșit nici să urmezi un proces care are, de exemplu, șapte pași, dar să elimini unul dintre ei în mod eficient, ajungând la același rezultat. „Este o formă de inovație.“
Consultantul Dacian Palladi (stânga în foto), pe de altă parte, a subliniat faptul că România nu are tradiție în inovație, că la noi nu se predau în școală cursuri despre inovație și că, așa cum a rezultat și din interacțiunea cu managerii participanți la conferință, firmele nu știu exact ce este inovația și nu angajează consultanți în inovație.
Acesta a amintit de teoria capcanei venitului mediu, care a apărut pentru că niște economiști au vrut să afle de ce, atunci când se ajunge la un anumit venit anual pe cap de locuitor, între 12.000 și 16.000 de dolari, cele mai multe țări nu mai reușesc să depășească acest prag. Iar explicația lor a fost că s-a epuizat modelul de dezvoltare. „În România s-au epuizat forța de muncă ieftină – pentru că nu mai este ieftină – și costurile mici – pentru că energia este mai scumpă decât în alte țări din Europa și după liberalizare se va scumpi și mai mult. Pregătirea noastră profesională nu este mai bună decât în alte țări. Iar alte argumente sunt greu de găsit.“
Și tocmai pentru că potențialul de creștere în cazul economiei românești în profunzimea ei s-a epuizat, în perspectiva următorilor 10 ani principala provocare pe piața forței de muncă de la noi este că vor fi prea mulți absolvenți de studii superioare cărora nu li se poate da de lucru conform pregătirii lor.
Posibilități teoretice de a inova există și la noi, admite Dacian Palladi, dar faptul că nu avem experiență în a face asta și că nu funcționăm decât de 35 de ani în economia de piață cântărește mult, deoarece inovația presupune riscuri de a pierde bani, deci pentru ea este nevoie de o anumită mentalitate. „Ofer consultanță de 35 de ani și în tot acest timp am întâlnit poate 2-3 companii – cu capital străin – care au investit în inovație.“
Pe de altă parte, Zsolt Gógucz, managing director Kefren Expres, amintește că în urmă cu 10 ani în transportul express se lucra cu foaia, pixul și calculatorul – ceea ce unele firme folosesc și acum – dar între timp a început o digitalizare ușoară și de circa un an au fost introduse în procesele de lucru AI, ChatGPT, Machine Learning ș.a., care permit eficientizarea muncii angajaților, oricum greu de găsit, astfel încât să crească valoarea adăugată pentru companii. Deci s-au făcut – dar încă se mai pot face – progrese în transporturi, ceea ce subliniază și Dacian Palladi. „Poate nu vă dați seama, dar jocurile sunt făcute, iar AI s-ar putea să înlocuiască un consultant plătit cu sume mari pe oră pentru a vă salva afacerea.“
Când vine vorba însă de folosirea ChatGPT, ca și a Google, important este să știi ce să îi ceri. „Pentru asta trebuie să fim educați, să citim mereu, să lucrăm cu experți, să avem standarde înalte de competiție, să creștem mult, iar asta nu se găsește în România, deoarece suntem o țară cu educație precară, cu mult sub ce există în lume.“