Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Atenție la controale pe detașare!

Italia, Franța, Germania, Danemarca și Ungaria sunt campioane la controalele pe detașare transnațională – a arătat Ioan Bâscă, consultant în domeniul transporturilor și manager al Global Partner (partener Guretruck în România) în cadrul conferinței Tranzit de pe 7 noiembrie – amenzile pentru neprezentarea certificatului IMI fiind între 700 și 1.700 de euro la prima abatere.

Practica în România cu privire la detașare și efectuarea declarației pe platforma IMI este de a înregistra, în general, perioade de detașare de șase luni, ceea ce nu este tocmai corect. Ar fi mai bine să se înregistreze detașarea separat pentru fiecare cursă, iar certificatul IMI să fie emis pe câte o singură cursă. De multe ori acest lucru nu se poate face, a recunoscut Ioan Bâscă, pentru că nu se cunosc exact cursele, mai pot apărea modificări pe traseu, comenzi spot etc. „Dar o lună de detașare ar fi bine să fie perioada maximă pentru care se completează declarația în IMI, așa cum se plătește și salariul șoferului. Declararea detașării pe o singură lună are și avantajul că se fracționează controlul plății remunerației șoferului doar pe luna respectivă, nu pe 6 luni. Iar documentarea plății remunerației corecte pentru fiecare țară este foarte laborioasă, fiecare țară având diverse rate salariale suplimentare pe lângă salariul minim de bază, ceea ce este greu de evidențiat separat și defalcat în ștatele de plată.”

Administratorul Global Partner admite că în Franța, spre exemplu, la controlul în trafic se cere certificatul de detașare al șoferului pentru șase luni, ceea ce nu este corect. “De multe ori, pentru a combate practica autorităților de a efectua control pe șase luni în urmă, le explicăm cu literă de lege că șoferul trebuie să prezinte documentele, inclusiv certificatul IMI, strict pe perioada cât este detașat, nu direct pe șase luni. În Danemarca, pe de altă parte, controalele pe detașare nu se fac la marginea drumului, ci prin sistemul electronic IMI, unde li se cere direct firmelor de transport să prezinte documente justificative pe perioada de detașare estimată – plata salariului minim, diurna, comenzile de transport și certificatele șoferilor. Dacă declarația de detașare a fost făcută în avans incluzând Danemarca, însă cursa nu s-a mai efectuat în final din diverse motive, atunci pot apărea probleme. Desigur, se poate explica cu comenzile de transport și cu datele tahograf faptul că șoferul nu a mai ajuns în țara respectivă.“

Atenție că în Franța, deși legea prevede că șoferii vehiculelor de peste 3,5 t trebuie să prezinte certificatul IMI, iar cei ai vehiculelor de sub 3,5 t, certificatul Macron, la unele controale în trafic se cere în continuare certificatul Macron și pentru vehiculele grele. Pentru a nu avea probleme, transportatorii pot emite în continuare și certificatul Macron, în caz că li se solicită la control, conform legislației vechi. O altă eroare tot în Franța (care se și amendează cu 300 până la 750 de euro) este de a pretinde ca certificatul IMI să fie tipărit, deși se poate prezenta și în format electronic. „Amenzile sunt în curs de contestare, însă procedura este destul de anevoioasă și poate dura până la un an.“

Articole similare

Ad