Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Folosirea datelor în campaniile promoționale crește mult numărul de clicuri și de tranzacții

În noiembrie a avut loc ediția din 2024 a European Digital Summit, la care au participat manageri din industria de retail și în cadrul căreia rezultatele de Black Friday și modul în care companiile s-au pregătit pentru acest  eveniment, mai ales din punct de vedere al tehnologiei și folosirii datelor, au constituit unul dintre subiectele principale.

Rareș Bănescu, Owner & Co Founder theMarketer, a menționat că, în timpul campaniilor de Black Friday 2024, această platformă a trimis peste 500 de milioane de emailuri și 1,2 milioane de SMS-uri pentru clienți precum Lensa, SmartBill, Flanco (care are și magazine fizice, și online, și marketplace, iar acum integrează aplicația pentru mobil), F64 ș.a., în total circa 2.000 de firme. Și în toate cazurile numărul de tranzacții închiriate a fost mare, ca și valoarea medie a comenzilor și valoarea lor totală.

theMarketer este o platformă care strânge date de la diferite sisteme tehnologice și apoi le folosește pentru a personaliza și automatiza comunicarea firmelor cu clienții.

Colaborarea cu o astfel de platformă este eficientă, subliniază Rareș Bănescu, deoarece studiile arată că 31% din comenzile unui retailer sunt generate de clienți deja existenți sau care au interacționat deja cu acea marcă.

Aplicația preia date de la cumpărători – ce fac ei online și în magazinul fizic al unei firme, pe ce dau clic, cât timp se uită la un produs sau la o categorie de produse etc. – și din ERP-ul clientului, ajutându-l pe acesta din urmă să ia decizii pe baza lor, proces care altfel ar fi dificil. Și apoi integrează datele, le trimite în machine learning, de unde se întorc produsele cu cele mai mari șanse să fie cumpărate, și personalizează conținutul mailurilor pe care le trimite. „În marketingul direct noi vindem ce vrem pentru a destoca sau a elibera depozitul, și acele produse le promovăm în email. Dar ele nu sunt neapărat ce vrea consumatorul să cumpere.“

Reprezentantul theMarketer a dat exemplul a doi clienți, pentru care a trimis emailuri la aceeași dată: pentru unul cu produse alese de manager și pentru al doilea personalizat, iar acesta din urmă a avut cu 50% mai multe clicuri, a încheiat de patru ori mai multe tranzacții și comanda medie a fost cu 17% mai mare. Într-un alt caz au fost patru tranzacții, față de una, pentru mailul personalizat, și 6,6, clicuri, față de 3,3, iar comanda medie a fost cu 25% mai mare.

În plus, theMarketer oferă posibilitatea de a trimite oferte prin SMS. Soluția este scumpă, admite Rareș Bănescu, dar F64, de exemplu, a apelat la ea în vară, pentru o campanie promoțională, și rezultatele au fost cu 80% peste așteptări. „Poate sunt instrumente de marketing ușor enervante“, mai subliniază reprezentantul companiei, „dar dacă reacționează cumpărătorul vă îndemn să le folosiți, pentru că numărul de tranzacții încheiate raportat la numărul de SMS-uri trimise este foarte bun în fiecare caz. Iar conținutul poate fi personalizat inclusiv în comunicarea prin SMS, pe baza datelor disponibile.“

Articole similare

Ad